BOGATU // Vom depune armele în Postul Mare?

Profit de acalmia instalată pe scena noastră politică pentru a consemna un eveniment spiritual: Postul mare. Nu exagerez deloc atribuindu-i acest calificativ. Asceza care a început luni e un exerciţiu moral şi, dacă vreţi, un act cultural.

În Postul mare se mănâncă bine

Potrivit statisticilor, majoritatea absolută a populaţiei Republicii Moldova este de credinţă creştin-ortodoxă. Privită din acelaşi unghi, situaţia de dincolo de Prut e la fel de bună. Peste 90 la sută dintre români se consideră creştini, iar numărul ateilor declaraţi prin părţile noastre pare să fie cel mai mic din întreaga Europă.

Şi la prima vedere, totul pare o.k. Lumea vine la biserică. În orice caz, prelaţii noştri nu se plâng că ar rămâne fără turmă.

Atâta doar că în zilele de post nu numai bisericile, ci şi cantinele orăşeneşti sunt arhipline, iar cea mai mare parte dintre clienţi se înfruptă de zor, mâncând de dulce. Experienţa anilor trecuţi arată că cei mai mulţi dintre conaţionalii noştri, deşi înaintea Sărbătorilor de Paşti se duc la biserică să primească euharistia, nu se îndură să se abţină pe toată durata postului de la consumarea alimentelor de origine animală.

Unde mai pui că şi cei care respectă postul de multe ori nu sunt un exemplu demn de urmat. Pentru multă lume, asceza creştină e un fel de dietă dură. Oamenii nu mănâncă dulce, dar continuă să trăiască în nota lor obişnuită. Spun minciuni, înjură, beau, nu-şi înfrânează orgoliile şi agresivitatea, ţipă la copii sau subalterni, bărbaţii îşi înşală nevestele şi viceversa etc.

Memento mori

N-aş vrea să fiu înţeles greşit. Nu sunt un didacticist şi nu reproşez nimănui absolut nimic. Asta îmi mai lipsea! Mai cu seamă că nici subsemnatul nu este cheie de biserică în materie de post şi respectare a canoanelor.

Pur şi simplu, încerc astăzi să-mi aduc aminte şi eu, dar şi să le atrag atenţia cititorilor că Postul, pe care l-a ţinut Isus, e mai mult decât un proces de detoxificare, după cum afirmă nutriţioniştii, chit că şi acest fapt nu trebuie neglijat. Reglarea digestiei şi eliminarea toxinelor e o treabă bună, nu încape discuţie.

Totuşi înainte de dimensiunea alimentară, postul are o pronunţată misiune spirituală, ca să nu zic mistică. Asceza creştină e un fel de: „Memento mori!”. Aminteşte-ţi că vei muri ca să trăieşti!

Ispita de a exista pentru mâncare, băutură şi sex

Altminteri zicând, postul ne îndreaptă gândurile spre sensul existenţei. El vine să ne întărească în convingerea că omul a fost creat nu doar pentru a mânca, a bea şi a face sex. Aceste nevoi fiziologice şi le satisfac foarte bine şi animalele. Dacă viaţa ar urma să se reducă doar la plăceri şi dorinţe de natură instinctuală, nu era nevoie să fii dotat nici cu raţiune şi nici cu sufletul care te doare când corpul îţi este perfect sănătos.

Pe de altă parte, postul nu este o acţiune exclusiv defensivă, după cum ni-l prezintă uneori până şi unii preoţi. El nu înseamnă doar „înăbuşirea ispitelor”, ca să-i citez pe reporterii care semnalează începutul Postului mare. Înfruntarea tentaţiilor inferioare e un lucru necesar. Numai că acesta e doar începutul de cale.

Dincolo de temperarea simţurilor, postul urmăreşte în fond trei obiective: întărirea voinţei, luminarea minţii şi reglarea unei comunicări transcendentale. Anume de aceste lucruri e nevoie ca să ne respectăm condiţia de oameni. De ce?

Un război pentru pace

Mai întâi, pentru că existenţa este un act de voinţă. Asta afirmă nu doar Biblia, ci şi toţi marii filozofi ai lumii, de la Platon la Immanuel Kant şi Albert Camus. Voinţa e liantul dragostei, spunea apostolul Pavel, întrucât în absenţa acestui indispensabil material de legătură se dezintegrează rapid orice sentiment de afecţiune, oricât de puternic ar părea.

Iubirile sau prieteniile, bunăoară, se spulberă rapid tocmai în urma deficitului de voinţă care are menirea să le cimenteze. Toate acestea le simţim pe propria piele la fiecare pas, nu-i aşa? Ori trădăm noi, ori ne trădează pe noi. Ori ne sare ţandăra nouă, ori alţii îşi revarsă răutăţile asupra noastră.

Mai apoi, mintea luminată, asistată de voinţă, va subordona simţurile, nu invers. Şi, în fine, dar nu şi în ultimul rând, cunoaşterea transcendentală este comuniune. Adică, înţelegerea faptului că pe lume nu-i nici linişte, nici împlinire, şi nici fericire dacă acestea sunt privite ca un scop în sine. Toate-s deşertăciune şi goană după vânt, vorba Ecleziastului.

Totuşi în această viaţă este loc şi pentru afirmarea minţii, şi pentru desfătarea inimii. Dar numai sub rezerva ralierii la voinţa şi planul lui Dumnezeu.

Rezumând, postul corect înţeles este un act volitiv de anvergură. Un război necruţător pentru pacea sufletului, purtat cu arma rugăciunii şi meditaţiei. Cădea-vom oare pe câmpul de luptă?

 Petru Bogatu 

 

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu