BOGATU // Totuşi, un actor e pregătit de alegeri

Titlul de mai sus ascunde un actor ridicat sus pe valul furtunii politice dezlănţuite în ultima vreme. Citind aceste rânduri, mulţi îşi închipuie, probabil, că ştiu despre ce jucător este vorba. Nu aţi ghicit. Nu m-am gândit niciun pic la Vladimir Voronin.

Claca celor care au dat foc la casă

La mijlocul săptămânii curente, Dumitru Diacov spunea că isteria liderului liberal poate provoca alegeri anticipate. Replica nu s-a lăsat mult aşteptată. După ce l-a învinuit pe deputatul PD că a „umblat cu furatul” timp de douăzeci de ani, Mihai Ghimpu ne-a dat asigurări, totuşi, că alegerile anticipate vor fi evitate.

Gâlceava stârnită de cei doi, dincolo de elementele ei comice, este grăitoare. Ea trădează frica democraţilor şi liberalilor de un nou scrutin anticipat. Bănuiesc că nici liberal-democraţii nu-s încântaţi de spectrul alegerilor parlamentare.

Cu alte cuvinte, după ce şi-au zdrobit dinţii şi au dat foc la casă, s-au dumerit că au făcut-o lată. Că riscă să rămână pe drumuri. Că se duc de-a berbeleacul. Speriaţi, cheamă acum lumea la clacă să înalţe o casă nouă.

Ciocul mic în locul gurii mari

Toate partidele se tem la ora actuală de votul popular, asta e clar. Toţi se simt cu musca pe căciulă. Nimeni nu e pregătit de un nou scrutin.

Asupra acestui fapt insistă presa, experţii, emisarii europeni. Asta recunosc liderii defunctei Alianţe. De aceea au şi făcut brusc ciocul mic, au închis gura mare şi au început să negocieze.

Doar comuniştii se fac că plouă. Se umflă în pene. Numai că şi ei trişează aidoma unor măsluitori ordinari în jocul de cărţi. În realitate, nici PCRM nu vrea alegeri.

Ne iau de fraieri oracolele de carton care prezic pe la talk-show-uri îngustarea doar a bazinului electoral de dreapta în favoarea celui de stânga. Lucrurile nu stau nici pe de aparte aşa.

Adevărul e altul. Se alege praful din scena politică în totalitatea ei. De la stânga la dreapta.

La Chişinău, nu se inversează polii magnetici, după cum cred mulţi. Alunecă periculos, de la un capăt la altul, întregul teren de joc electoral. Partidele vechi încă nu se prăbuşesc, dar toate vor avea mult de suferit în eventualitatea unor alegeri anticipate.

Păstrând proporţiile, lucrurile iau o turnură asemănătoare cu dezastrul din Italia de la finele secolului trecut, când a căzut tot eşichierul politic. Atunci ori au rămas în afara parlamentului, ori chiar au dispărut cu desăvârşire cele mai multe partide tradiţionale. Locul lor l-a luat populistul Silvio Berlusconi care a învins în alegeri înfăşurat cu eşarfele şi steagurile echipei de fotbal AC Milan.

Actorii noi vin în locul celor vechi

Cum la Chişinău campionatul naţional de idiotism, desfăşurat în vârful piramidei, este mai tare decât campionatul naţional de fotbal, nici FC Zimbru şi nici FC Dacia nu pot salva cauza politică. În aceste condiţii, singurul partid care se ridică din cenuşă este „Antimafia” lui Sergiu Mocanu. Vă uimeşte asta? N-ar trebui.

De trei ani de zile, Sergiu Mocanu zice una şi bună: mafia e peste tot. Tot el este cel care a demascat tentativa de tăinuire a crimei din Pădurea Domnească, de aici pornind şi dezintegrarea AIE.

Războiul purtat de Mocanu singur împotriva tuturor, oricât de populist vi s-ar părea, aduce dividende politice. Şi nici nu-i de mirare.

Toate antecedentele europene arată că în plină criză se diminuează dramatic rolul vechilor actori şi în prim-plan apar alţii noi. Aşa s-a întâmplat în Grecia, unde în vidul creat de ruinarea sistemului bipartid s-a strecurat parcă din neant grupul de extremă dreapta „Zorii de aur”.

Şi Italia trăieşte un deja vu. În alegerile recente, formaţiunea politică formată de un popular blogger şi comediant, Beppe Grillo, transformat peste noapte în politician, a ieşit pe locul trei în alegerile parlamentare, cu peste 20 la sută din sufragii, devansând clar mişcarea premierului tehnocrat Mario Monti.

În Olanda populiştii fac parte deja din guvern. În Marea Britanie creşte vertiginos noua formaţiune UKIP care îi face să tremure şi pe conservatori, şi pe laburişti.

Noaptea Valpurgiei

La noi Mişcarea Populară Antimafie, în linii mari, pare să fie într-o situaţie similară. Este singura grupare, care datorită retoricii intransigente, a câştigat puncte preţioase în palmares de pe urma vacarmului iscat. În cazul unor noi alegeri, Mocanu are şanse mari să intre în parlament, strâmtorând sau chiar aruncând peste bord unele din vechile partide.

Este adevărat că liderul Mişcării Populare Antimafie nu are prospeţimea lui Nikolas Mihaloliakos, liderul „Zorilor de Aur”. Şi pe urmă, Sergiu Mocanu este prea serios şi închis la toţi nasturii, în comparaţie cu scamatorul populist Beppe Grillo, pentru a scoate rapid, ca un fachir din pălărie, un mare triumf electoral.

Dar tot atât de adevărat este şi faptul că cetăţenilor, în urma ultimelor scandaluri, le este silă de politica tradiţională. Numărul celor care vor o alternativă şi dreptei, şi stângii creşte. Asta se vede cu ochiul liber.

Dezamăgirea populară cloceşte actori politici noi tentaţi să vină peste cei vechi. Ce-i drept, şi liderii AIE au fost încă mai ieri jucători tineri, proaspeţi şi promiţători. Numai că noaptea Valpurgiei, pe care ne-au servit-o ei din belşug în ultimele săptămâni, nu are cum să rămână fără urmări.

Petru Bogatu

 

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu