BOGATU // Noua realitate fără Rusia

Sosirea premierului român Victor Ponta la Chișinău și vizita de-a doua zi a ministrului moldovean de Externe Natalia Gherman la București au marcat intrarea Republicii Moldova într-o realitate nouă, chit că puțini au observat acest lucru. Și nici nu-i de mirare că ne-a scăpat un moment cu adevărat istoric.

Muștele și albinele

Cu ochii pierduți, pironiți în pământ, cu gândurile împrăștiate și cu mersul greoi, vom vedea, desigur, doar drumul desfundat de sub picioare, mizeria din jur și muștele bâzâind deasupra unui băligar. Să încercăm, totuși, să ne limpezim privirea.

Să facem un tur de orizont. Să deslușim nu doar copacii, ci și pădurea în toată frumusețea ei. Să scrutăm evenimentele de sus, puțin de la distanță, pentru că de departe lucrurile, precum se știe, se văd în ansamblul lor.

Astfel, vom reuși poate să reținem nu doar gropile și glodul din preajmă. Nu doar muștele, ci și albinele roind deasupra florilor pentru a aduce nectar și polen la cuib.

O situație inedită

Până și premierul filorus al Ucrainei, Nicolai Azarov, polemizând recent cu Moscova, l-a îndemnat pe Putin să se resemneze. Să accepte o nouă realitate implacabilă și anume: Uniunea Europeană la granițele vestice ale Rusiei.

De bună seamă, Republica Moldova sărbătorește cea de-a 22-a aniversare de la proclamarea independenței în condiții inedite. Total diferite de ceea ce a fost până acum.

Primo: UE își trasează frontiera la hotarele ruso-ucrainene. Secundo. Gazul, datorită noii politici europene de securitate energetică, vine acum nu doar dinspre est, ci și dinspre vest, creând premise încă ieri nesperate pentru independența noastră politică și economică față de fosta metropolă. Și tertio: Occidentul alege grâul din neghină. Aruncându-i mănușa președintelui sirian Bashar al-Assad, acest ultim relict al vechiului imperialism sovietic, Obama și aliații săi lasă Rusia să se bălăcească de partea opusă a baricadei.

Cerul e plin de stele

Așa fiind, noua realitate este extinderea efectivă, nu doar cu pixul pe hartă, ci cu resurse și politici de securitate, a Europei spre est prin încorporarea Ucrainei și Republicii Moldova. Și chiar dacă Moscova refuză să se împace cu actuala situație și ne lovește cu embargouri, cu exacerbarea separatismului sau cu vizitele subversive ale patriarhului Kiril, nemaiîntâlnita stare de fapt își croiește drum deja.

Tocmai de aceea spun că astăzi Republica Moldova se bucură de cea mai favorabilă conjunctură politică din întreaga ei istorie. Credeți că injectez optimism în exces?

În nici un caz. Sunt chiar mai rezervat decât se cuvine. Și pe urmă, vorba lui Shimon Peres, n-am văzut încă nici un pesimist să descopere vreo stea. Iar cerul este plin de stele.

Petru BOGATU

 

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu