BOGATU // Iubirea posesivă şi deficitul de catifea

Vizita la Chişinău a înaltului reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Catherine Ashton, a oferit presei şi observatorilor politici un nou prilej de a remarca simpatia Occidentului faţă de Republica Moldova. Să nu privim însă lucrurile unilateral. Haideţi să recunoaştem că şi Rusia ne iubeşte nespus de mult.

Triunghiul conjugal

Republica Moldova nu este de ani buni slăbită din ochi de Moscova. Se zbate disperată într-un triunghi conjugal precum nefericita Ana Karenina din romanul cu acelaşi nume al contelui Lev Tolstoi. Bătrânul şi neiubitul ei soţ îi refuză divorţul şi nu-i permite să-şi urmeze sentimentele.

Occidentul ne priveşte ca pe un copil rătăcit care trebuie recuperat şi adus pe calea cea bună. Ruşii ne tratează ca pe un iobag sezonier care a reuşit să evadeze de pe moşia lor mare, dar falimentară.

Ei ne scandează astăzi fariseic numele statului pe la mitinguri şi marşuri. Ne îndeamnă să intrăm pe gratis în Uniunea Eurasiatică. Ne învaţă care este denumirea corectă a limbii noastre materne. Ne asigură că nu ne vor lăsa niciodată din îmbrăţişarea lor plină de năduf.

Dragostea necrofilului

„Când a izbucnit această dragoste a Kremlinului faţă de noi? Timp de un deceniu, inginerii sufletelor omeneşti încearcă să ne demonstreze că noi facem parte dintr-un spaţiu cultural comun. Ne insuflă gândul că statul nostru, fiind produsul unui proiect eşuat, este nefuncţional, iar politicienii lui sunt nişte hoţi. Caută să ne convingă din răsputeri că am greşit în 1990, dar ne dau de înţeles totodată că ne vor ajuta să îndreptăm această greşeală.”

Citatul din alineatul de mai sus e despre Lituania şi-i preluat din ziarul „Lietuvos Rytas” care apare la Vilnius. Articolul e intitulat „De ce Rusia iubeşte tot mai mult Lituania?”. Parcă-i despre Republica Moldova, nu-i aşa?

Şi societatea noastră este doldora, desigur, de corupţi, cleptocraţi şi necompetenţi, iar statul e plin de hibe şi nedreptăţi. Dar înseamnă oare asta că e ilegitim şi fără viitor? Că e mai mafiot şi mai depravat decât cel al ruşilor care ne arată cu degetul şi ne învaţă minte? În niciun caz.

Iubirea Kremlinului faţă de Republica Moldova, ca şi faţă de toate celelalte foste republici sovietice, este ca cea a lui Platon pentru propria-i vacă: posesivă, mercantilă şi fatală. Necrofilie curată ca în filmul „Gingașa și tandra mea fiară” de Emil Loteanu, când obiectul dragostei este ucis pentru a nu încăpea pe mâinile altuia.

„Kalaşnikov”-ul, cocktailul Molotov şi minciuna sfruntată

Armele folosite pentru asasinarea noastră sunt multiple. Preţul exorbitant la gazele naturale. Bariere în calea exporturilor de vinuri sau produse agroalimentare. Diversiunile separatiste. Războiul psihologic. Intoxicarea clasei politice. Băgarea de strâmbe în sânul puterii etc.

Ultimul tun pus pe Republica Moldova e aşa-zisa revoluţie de catifea anunţată de Vladimir Voronin, mocofanul învechit în rele din fruntea PCRM. Care catifea, tovarăşe? URSS n-a fost în stare să producă vreodată nicio pereche de jeanşi mai de Doamne ajută. Darămite catifea!

Singurele mărfuri performante pe care le-au izbutit ruşii au fost „Kalaşnikov”-ul, cocktailul Molotov şi minciuna sfruntată! Nimic mai mult. Şi asta e tot ce ne poate oferi obsesia lor letală de a poseda ceea ce nu le aparţine.

Iubirea fostei metropole faţă de noi e un flagel. O molimă. Uitaţi-vă împrejur. Suntem copleşiţi, la tot pasul, de atare crize de amoruri posesive ale Rusiei. Le vedem semnele şi consecinţele peste tot. Kremlinul e un nesăţios şi pervers narcis.

 

 

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu