BOGATU // Iepurii nu mor

În confruntarea comercială ruso-ucraineană din ultimele zile, Chişinăul a avut norocul iepurelui. Profitând de încăierarea ursului cu lupul, urecheatul, până una-alta, a scăpat teafăr.

Rusia nu luptă pe două fronturi

Embargoul pe care l-a impus Kremlinul Kievului a arătat clar limitele celui dintâi. Dracul s-a dovedit a fi nu chiar atât de negru cum pare.

Mai întâi, războiul comercial nu numai că a sustras atenţia ruşilor de la Republica Moldova, ci şi a demonstrat că ei nu pot sau nu vor să lupte pe două fronturi deodată. Ursul nu are forţa de odinioară de a-şi sufoca victima cu o singură lovitură de labă.

Mai apoi, s-a constatat că Putin, în campania lui antiucraineană, nu dispune de arme comerciale legale. Pentru a obstrucţiona mărfurile ucrainene, el s-a văzut silit să recurgă la acţiuni discriminatorii jenante şi abuzive care sfidează înseşi fundamentele pieţei internaţionale şi ale circulaţiei libere a produselor.

În fine, dar nu şi în ultimul rând, Rusia şi-a ridicat în cap Uniunea Europeană. Bruxellesul, bunăoară, a intervenit prompt în toiul disputei comerciale ruso-ucrainene. Purtătorul de cuvânt al comisarului pentru comerţ a catalogat drept inacceptabile orice presiuni economice la adresa Kievului.

Ucraina în 2013 e ca Finlanda în 1940

De altfel, războiul de vară purtat de Putin în 2013 împotriva Ucrainei are ceva în comun cu războiul de iarnă dezlănţuit de Stalin în 1940 contra Finlandei. Ţara atacată, deşi a suferit pierderi mari, n-a fost înfrântă şi şi-a păstrat independenţa. Agresorul şi-a arătat în schimb slăbiciunile, capacitatea lui de luptă fiind pusă sub semnul întrebării.

Cu toate că a folosit cu abilitate arma şantajului economic, este la mintea oricui că embargoul rusesc cel puţin pe moment a dat chix. Autorităţile de la Kiev anunţă că Moscova ar fi acceptat să renunţe la restricţiile exporturilor din Ucraina.

Totuşi, ostilităţile comerciale, deşi de scurtă durată, au lăsat în urmă un mare pârjol. Ele s-au soldat cu pagube economice enorme pentru Ucraina, dar şi cu pierderi politice imense pentru Rusia.

Rezultatul pentru Putin a fost invers celui scontat. Punând presiune şi etalând un comportament virulent, acesta nu atât i-a speriat pe ucraineni, cât i-a înrăit, trezind nemulţumiri chiar în zona Donbassului, ca să nu mai vorbim de Podolia sau Zakarpatye.

Rusia încalcă principiile OMC

Potrivit lui Ricardi Giucci de la Centrul Analitic Berlin Economics, care consiliază guvernul de la Kiev, embargoul a accentuat antipatiile cercurilor de afaceri ucrainene faţă de Rusia. Şi nici nu-i de mirare. Antreprenorii nicăieri în lume nu privesc cu ochi buni neglijarea regulilor de joc pe piaţă. Dar mai cu seamă când acesta sunt călcate în picioare de dragul unor subterfugii politice.

Prin discriminarea mărfurilor ucrainene, Moscova a scuipat nu numai pe principiile Organizaţiei Mondiale a Comerţului, ci şi pe cele ale Uniunii Vamale, spulberând astfel ultimele iluzii ale Kievului în ceea ce priveşte o posibilă reintegrare cu fosta metropolă. Cine să-i mai creadă acum pe ruşi că în Uniunea Eurasiatică pe toţi îi aşteaptă râuri de lapte între maluri de marmeladă?

Au trecut vremurile când vasalii, pornind de la iluzia că în cea de-a treia Romă capul plecat sabia nu-l taie, soseau la Moscova cu spinările încovoiate. Astăzi altă făină se macină. Kremlinul caută disperat să separe prin coloniile pierdute capetele scăpate de sub control de cele care pot fi încă amăgite, ţinute sub ascultare şi eventual ameninţate cu decapitarea.

Petru BOGATU

 

 

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu