BOGATU // Gorniştii şi bocitoarele

 

MOTO

„Când un orb călăuzeşte pe un alt orb, amândoi vor cădea în groapă” (Matei 15:14)

Ultimele evenimente scandaloase au cauzat noi cicatrici pe buricul acestei părţi de ţară. S-a accentuat separarea societăţii nu atât în adepţi ai lui Filat şi partizani ai lui Plahotniuc, cât în gornişti ai victoriei democraţiei asupra mafiei, pe de o parte, şi în cavaleri ai tristei figuri a apocalipsei politice, pe de alta.

Triumfalişti şi triste figuri prin cumul

În toate taberele sunt acum suficienţi triumfalişti entuziasmaţi sau de raidul CNA la Guvern şi reţinerea lui Nicolae Vicol, directorul Inspectoratului Fiscal de Stat, sau dimpotrivă, de demiterea lui Vlad Plahotniuc din funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului. Indiferent de înregimentarea sau predilecţia lor politică, ei anunţă deja începutul campaniei biruitoare de demafiotizare a Republicii Moldova.

În acelaşi timp, există peste tot şi destule bocitoare care, de necaz, mai că nu se lovesc cu capul de pereţi. Ele se plâng ori de acţiunile lui Filat care, prin ieşirea din Acordul UE, ar fi schimbat vectorul vestic al Republicii Moldova pe cel estic, ori de jocurile de culise ale lui Plahotniuc care, prin afacerile sale dubioase, ar fi compromis iremediabil perspectivele noastre europene.

De multe ori, gorniştii triumfului şi bocitoarele apocalipsei sălăşluiesc în unul şi acelaşi trup, ieşind pe rând la rampă din aceeaşi gură sau din acelaşi condei în funcţie de context, conjunctură sau comandă politică. Unii dintre ei, mai laborioşi sau mai grăbiţi, reuşesc dimineaţa să jubileze gălăgios, iar seara să se vaiete în hohote.

Toţi aceştia au reuşit deja un mare lucru. Ei i-au indus cetăţeanului senzaţia de victimă irecuperabilă ori a circumstanţelor politice în general, ori a lui Filat în particular, ori a lui Plahotniuc în special, ori a ghinionului istoric îndeobşte.

Piloţii orbi

De fapt, la mijloc este cu totul altceva. Nu e vorba de o simplă găinărie politicianistă, de un milion sau o sută de milioane furate, de corupţie, bacşişuri, demagogie şi şantaje, după cum scria Mircea Eliade în 1937 cu o pertinenţă uluitoare de parcă ar fi urmărit în direct actualele evoluţii din cel de-a doilea stat românesc.

Este ceva infinit mai grav. Luntrea statului nostru este condusă, după cum zicea Eliade, de nişte piloţi orbi. Aceştia nu-s nişte terorişti care au confiscat barca prin forţa brută. Ei au ajuns la timona ambarcaţiunii având mandatul nostru.

Piloţii nu sunt orbi congenitali. Ei au fost băieţi buni şi apreciaţi la începuturi.

Între timp însă, şi-au pierdut şi vederea, şi instinctul naţional, şi agerimea politică pentru că au fost lăsaţi de capul lor. Pentru că pasagerii care i-au propulsat la vârf le-au iertat unora prostia, iar altora şmecheria. Ghidaţi de simpatii personale sau de interese corporatiste, cei mulţi au trecut cu vederea incompetenţa, orgoliul sau avariţia celor aflaţi în fruntea bucatelor.

De aceea, până la urmă, alarma ultimelor scandaluri sună pentru trezirea noastră, nu a lor. A opiniei publice. A alegătorului. A poporului.

Dacă frică de popor nu e, nimic nu e

Nimeni în locul electoratului nu poate face curat în vârful piramidei. Nici Comisia Europeană, nici Obama nu-i pot îndrepta pe Timofti, Filat, Lupu şi Ghimpu.

Numai frica de opinia publică îi educă pe politicieni. Cum-necum, sub presiunea societăţii a fost forţat Zubco să demisioneze, Filat să spună lucrurilor pe nume, iar Plahotniuc să se retragă dintr-un post care nu există.

Justiţia selectivă este o năpastă, dar este bine, totuşi, dacă şi membrii Guvernului au simţit pe pielea lor că nu se pot eschiva de la o răspundere penală. Sunt exagerate afirmaţiile că singurul ucigă-l crucea în această ţară este Plahotnic, dar este bine dacă oligarhul şi-a dat seama în urma ultimelor evenimente că nu-i un Al Capone invincibil.

Suntem cauză, nu efect

Ceea ce contează e să ne privim cu toţii cauză, nu efect. Oportunitate, nu fatalitate.

După meteoritul căzut deunăzi la Celeabinsk cu forţa a douăzeci de bombe nucleare, furtuna politică abătută de la o vreme asupra Republicii Moldova pare ce este cu adevărat. Nu un capăt de ţară, ci un duş rece şi tonifiant.

E important acum să ne suflecăm mânicile. Doamne fereşte să ne întoarcem în dormitor şi să ne culcăm iar pe o ureche.

 

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu