BOGATU // Defectorul din Şeremetievo şi ostaticul de la Nistru

Nu în zadar patriarhul Kiril a sosit deunăzi la Kiev cu un tren blindat. Cu o garnitură echipată efectiv milităreşte. Aidoma comandanţilor roşii Iakir şi Kotovski de altădată. Cu pază, cu centru de comandă, cu arme de calibru mare, cu dormitoare.

Războiul ciocolatei

Acum se ştie pentru cine băteau clopotele la celebrarea a 1025 de ani de la creştinarea Rusiei Kievene. Ele erau trase pentru ciocolata ucraineană.

Uneori cele mai crude încăierări din istorie poartă denumiri agreabile. Războiul celor două roze, bunăoară. Sau al zahărului. Acum există şi unul al ciocolatei.

Înainte de asta a mai fost însă războiul vinului împotriva Georgiei şi Republicii Moldova. Cel al laptelui împotriva Bielorusiei. Al gazului împotriva Ucrainei.

Chiar dacă s-a aflat în epicentrul evenimentelor, la un pas de Vladimir Putin, preşedintele Nicolae Timofti s-ar putea să nu fi auzit că la Kiev clopotele băteau şi pentru Republica Moldova. El, după câte se pare, n-a simţit împotriva sa furia mută a liderului de la Kremlin. Nu-i venise încă rândul.

În schimb preşedintele ucrainean a încasat-o cu vârf şi îndesat. Şi nu întâmplător. Victor Ianukovici, să spunem lucrurilor pe nume, i-a stricat sărbătoarea omologului său rus.

Însoţit şi binecuvântat de patriarhul Kiril, Putin a profitat de celebrarea a 1025 de ani de la creştinarea Rusiei Kievene pentru a-i face pe ucraineni să renunţe cu binişorul la planurile lor de asociere cu Uniunea Europeană. Degeaba însă.

Corespondentul cotidianului „The Times”, care a fost la faţa locului, scrie că preşedintele rus a plecat totuşi cu mâinile goale de la negocierile bilaterale cu şeful statului ucrainean. Kievul nu s-a lăsat înduplecat.

Mânia acră loveşte ţinta dulce

Consecinţele nu s-au lăsat mult aşteptate. Cu toate că fizionomia-i posacă trăda o mânie acră, replica lui Putin a lovit o ţintă dulce. Chiar a doua zi după consumarea festivităţilor, Kremlinul a interzis importul ciocolatei ucrainene.

Şi acesta e doar începutul. Mai cu seamă că resursele de luptă ale ruşilor sunt imense. Ei pot lesne declanşa războaie de orice tip şi pe toate gusturile. Unul al vizelor, de exemplu. Sau al mâinii de muncă. Al migraţiei. Al datoriilor istorice. Al conflictelor îngheţate. Al legumelor şi fructelor. Ş.A.M.D.

Ce-i de făcut, vorba lui Cernîşevski, în această situaţie?

Moscova chiar că nu crede în lacrimi şi nu manifestă nici pic de clemenţă. Dacă Putin nu-l cedează pe defectorul Edward Snowden Statelor Unite, de ce credeţi că el va ceda Transnistria Republicii Moldova? Vă asigur că enclava separatistă de la Tiraspol contează pentru Moscova mai mult decât fostul agent CIA.

De unde şi concluzia că trebuie să alegem din două una. Ori luptăm, riscând să rămânem ostatici la Nistru, şi rezistăm cu fruntea sus. Ori ţinem seama de sugestia ziarului polonez „Rzeczpospolita” care ne îndeamnă să fim realişti şi să ne resemnăm cu gândul că Transnistria poate fi pierdută.

Petru BOGATU

 

 

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu