BOGATU // Ciuleandra de ziua a 13-a

Moto:

„Îi apăru îndată în minte necrologul din ziar şi reciti clar, văzând perfect şi caracterele tipografice, data înmormântării Madeleinei: Marţi, 13 februarie…” Liviu Rebreanu „Ciuleandra”

Toată lumea încearcă să se dumerească astăzi ce s-a întâmplat în PL. De ce s-a răsculat grupul Hadârcă, Bodrug şi compania împotriva lui Mihai Ghimpu? Ipotezele curg gârlă. Una mai înfiorătoare decât alta.

Numerologia ocultă

Liderul PL crede că la mijloc ar fi o lucrătură a FSB-ului. Voronin consideră că ruptura în tabăra liberalilor ar fi fost provocată de o mișcare tactică a democraților care urmăresc obţinerea unui număr cât mai mare de portofolii ministeriale.

Bloggerii, afiliaţi PD-ului, dimpotrivă, afirmă că în spatele animozităţilor din PL s-ar afla Vlad Filat. În sfârşit, mass-media de la Moscova susţine cum că sciziunea ar fi fost încurajată de România, UE şi SUA.

Nu-i exclus însă să avem de a face cu o conspiraţie ocultă. Poate că a fost o lovitură preventivă aplicată lui Mihai Ghimpu care era foarte aproape să demaşte impactul numerologiei ezoterice asupra Republicii Moldova? Judecaţi voi înşivă.

De ce 12 şi nu 13 mandate?

Iată ce scria Mihai Ghimpu acum o săptămână pe blogul său: „…de ce preşedintele PLDM Vlad Filat a denunţat acordul AIE 2 în data de 13, la ora 13, anul 2013, dată care, de altminteri, coincide cu data primelor deportări din 1941, 13 iunie? Sau poate nu sunteţi de acord că data de 13 iunie reprezintă începutul nimicirii românilor şi înlocuirea lor cu „fraţi” aduşi din Ural, din toată Rusia, cu sutele de mii, pentru a schimba componenţa etnică şi a ne impune limba rusă ca limbă maternă; că data de 13 iunie este o dată neagră a românilor moldoveni, care locuiesc între Prut şi Nistru? Cum explicaţi faptul că fratele meu, Gheorghe Ghimpu, a fost judecat tot în data de 13 şi a murit tot pe data de 13, la ora 13? O simplă coincidenţă, ziceţi…”

De bună seama, ce-i asta? O cădere nervoasă a unui om politic care vede peste tot numai semne terifiante? Veţi spune că doar netoţii pot crede în semnificaţia unor astfel de potriviri accidentale? Că o persoană civilizată trebuie să fie mai presus de ele şi să le desconsidere? Lucrurile mi se par mai complexe şi ar fi o greşeală ca afirmaţiile liderului liberal să fie trecute cu vederea.

Pe dl Ghimpu nu avem cum să-l suspectăm că s-ar afla sub vraja unor superstiţii ordinare. Nu este el omul care să se ferească de numărul 13 ca de o boală grea. Nu face el parte din categoria cetăţenilor care se tem să iasă din casă pe data de 13. Care evită să ia prânzul la ora 13. Care nu citesc pagina a 13-a dintr-o carte, trecând de la a 12-a direct la a 14-a. Care beau doar 12 pahare, abţinându-se să-l îngurgiteze pe cel de-al 13-lea. Care nu vor să aibă 13 deputaţi în Parlament şi de aceea se opresc la 12 mandate.

Serialul evenimentelor nefericite, cartea a 13-a

Ne bate gândul că liderul PL a descoperit semnificaţia ascunsă, ca să nu zic demonică, a numărului 13 pentru destinul nostru naţional. Unde mai pui că lista sa de coincidenţe misterioase poate fi completată.

Data de 13 are şi alte semnificaţii negative pentru istoria românilor decât cele enumerate de dl Ghimpu. La 13 februarie 1453, de exemplu, Iancu de Hunedoara a încetat să mai fie guvernatorul Ungariei. La 13 martie 1917, cancelarul Bethmann-Hollweg şi ministrul de externe austro-ungar Ottokar Czernin, au semnat Actul de la Viena care prevedea anexarea României de către Austro-Ungaria în caz de victorie a puterilor centrale în Primul Război Mondial.

Multe nenorociri a adus această dată fatidică şi în istoria universală. Regele Franţei, Philip cel Frumos, a ordonat exterminarea în masă a Cavalerilor Templieri într-o vineri, pe 13 octombrie 1307. La 13 martie 1881, a fost asasinat ţarul Alexandru al II-lea, împăratul reformator al Rusiei. Cea de-a 13-a carte din „O serie de evenimente nefericite” de Lemony Snicket a fost lansata vineri, 13 octombrie 2006.

Cele 13 cifre de pe dolarul american

Este adevărat, că pe data de 13 s-au făcut şi lucruri bune. În ziua de 13 martie 1936, bunăoară, la „Opera Mare” din Paris, a avut loc premiera tragediei „Oedip” de George Enescu. La 13 aprilie 1930, s-a născut celebrul actor Sergiu Nicolăescu. La 13 februarie 1841, medicul francez Charles Gabriel Pavaz a inventat seringa. Tot la 13 februarie, numai că în anul 1990, Ion Iliescu a fost ales preşedinte al CPUN.

Piramida de pe dolarul american conţine 13 straturi, 13 litere şi 13 cifre. Cam toate simbolurile pe bancnota americană sunt într-o succesiune de 13.

În fine, dar nu şi în ultimul rând, la 31 august 1989, a fost adoptată legea cu privire la limba de stat şi alfabetul latin. De atunci această zi a devenit sărbătoare naţională în Republica Moldova. Or, numerologia afirmă că 31 nu-i altceva decât un 13 răsturnat.

Periculoasa inversare a numărului fatal

Şi totuşi, ceva nu-i curat cu acest număr 13. Mai cu seamă că există şi alte semne rele care, din neatenţie, probabil, i-au scăpat dlui Ghimpu. Exact la 13 februarie, ziua în care Filat a denunţat acordul buclucaş, fusese înmormântată Mădălina, eroina gâtuită din romanul „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu.

Pe urmă, fiţi atenţi la numărul disidenţilor care cer demisia liderului PL. Din aşa-zisul Consiliu de Reformare al Partidului Liberal fac parte şapte deputaţi, doi miniştri, cinci miniştri adjuncţi şi 17 şefi de filiale. În total, 31 de persoane (sic!).

Or, după cum aflase cu groază Puiu Faranga, soţul Mădălinei din acelaşi roman „Ciuleandra”, cele două cifre ale numărului fatal 13 sunt chiar mai periculoase când se inversează şi îmbracă forma sinistrului număr 31. Ne rămâne doar să precizăm că el făcuse această neliniştitoare descoperire existenţială într-un sanatoriu de nevroze, unde fusese internat pentru a obţine un certificat de iresponsabilitate.

Petru BOGATU

 

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu