BOGATU // Cine scoate de la naftalină planul Belkovski?

Foarte multă lume, de la omul din stradă până la fruntaşii actualei coaliţii de guvernământ, consideră că jocurile provocatoare ale Kremlinului în Transnistria fac parte dintr-un scenariu anti-Vilnius. Nimeni însă nu-şi pune întrebarea în ce situaţie se va pomeni Moscova dacă Republica Moldova şi Ucraina, în ciuda împotrivirii ruse, îşi vor atinge scopul şi vor semna acordurile de asociere la UE.

Singurul as al Rusiei

Vă asigur că Putin ia în calcul şi un rezultat negativ pentru el. N-are cum să nu facă asta. Mai ales că, pe aliniamentele europene, preşedintele rus nu-i la prima înfrângere. Lupta lui împotriva scutului american anti-rachetă, de exemplu, a dat chix fără nicio şansă de revanşă.

În cazul în care Chişinăul şi Kievul se integrează la toamnă sau la începutul anului viitor în familia europeană şi obţin un regim liberalizat de vize, lucrurile s-ar complica ameninţător pentru liderul de la Kremlin. Un eventual succes al summit-ului de la Vilnius se va constitui într-un adevărat dezastru politic şi într-o catastrofală pierdere de imagine pentru preşedintele Rusiei, fapt pe care se vede obligat să-l contrabalanseze de pe acum.

Tocmai de aceea, Moscova, de la un timp încoace, a întors macazul şi mimează dorinţa unei reconcilieri istorice cu Bucureştiul. Nitam-nisam, România a fost vizitată recent de secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei Nicolai Patruşev.

Ce putea să propună emisarul lui Putin preşedintelui Traian Băsescu şi primului ministru Victor Ponta? Reduceri la preţul gazului? Restituirea tezaurului? Pentru a obţine ce? Bunăvoinţa României? Haideţi să fim serioşi.

Singura carte pe care Kremlinul o poate juca în raport cu România, dar şi cu Parteneriatul Estic este problema transnistreană. Nu degeaba, în urma vizitei generalului Patruşev la Bucureşti, în mass-media se induce ideea că Republica Moldova ar urma să renunţe la regiunea separatistă în schimbul păcii în ţară şi al unei integrări confortabile în Uniunea Europeană.

O monedă de schimb?

Cunoscutul observator politic Dan Dungaciu, bunăoară, lasă să se întrevadă că aplanarea conflictului transnistrean trebuie privită într-un cadru european foarte larg. Potrivit lui, o ipotetică recunoaştere a independenţei Tiraspolului de către Chişinău şi Bucureşti ar avea o legătură directă cu recunoaşterea provinciei Kosovo de către Serbia.

Zice-se că această soluţie ar îmbrăţişa-o preşedintele României Traian Băsescu. Că el ar putea s-o pună în discuţie în cadrul apropiatei sale vizite la Chişinău.

Aşa o fi sau altfel, speculaţiile despre un posibil târg în jurul chestiunii transnistrene, care încă mai ieri păreau cel puţin fantasmagorice, astăzi sunt strecurate cu insistenţă în spaţiul public. Acest fapt nu are cum fi întâmplător. Fum fără foc nu iese, asta e clar.

Ideea de a folosi regiunea separatistă din estul Republicii Moldova ca pe o monedă de schimb de bună seamă a început să roiască în capetele unor jucători politici importanţi. Atâta doar că nu Băsescu a lansat-o.

România n-are nicio implicaţie. Şi nu pentru că nu-i iar plăcea combinaţia „cedarea Transnistriei contra reunirii Basarabiei cu Patria-Mamă”, ci fiindcă această eventuală tranzacţie nu este la discreţia Bucureştiului.

Iniţiativa aparţine Moscovei. Pentru motivele arătate mai sus, anume îndărătul zidurilor Kremlinului a încolţit ideea de a scoate la mezat Transnistria, teritoriu, de altfel, asupra căruia Rusia nu are niciun drept.

Scenariul „Coada şopârlei”

Oricum, scenariul rusesc potrivit căruia Republica Moldova s-ar putea debarasa de malul stâng, precum şopârla de propria coadă, pentru a intra nestingherită în UE pare să fi captat de la o vreme interesul unor cancelarii occidentale. Şi acest fapt are o explicaţie.

După eşecul tranzacţiei „europenizarea Transnistriei în schimbul tehnologiilor avansate pentru Rusia”, propusă de Angela Merkel lui Dmitri Medvedev, nu numai Berlinul, ci şi Washingtonul încep să îşi piardă şi răbdarea, şi iluziile. Conflictul transnistrean devine o sursă de tensiuni tot mai sufocante nu doar în Republica Moldova, ci şi în raporturile comunităţii euroatlantice cu Moscova.

O mică infecţie riscă să producă o mare cangrenă. Iar vechea abordare a diferendului nu duce nicăieri, dovedindu-se un remediu fals.

Putin nu renunţă la Tiraspol nici în ruptul capului. Constrâns însă de noile conjuncturi geopolitice, el pare dispus să ofere un preţ bun pentru o posibilă recunoaştere internaţională a regiunii secesioniste.

Liderul de la Kremlin, după câte se pare, le sugerează partenerilor occidentali că, în schimbul Transnistriei, ar putea face nişte concesii capitale. Putin ar fi gata să se împace cu încorporarea Republicii Moldova în UE, să evacueze trupele ruse din stânga Nistrului, să se resemneze în faţa scutului american antirachetă şi chiar să recunoască independenţa regiunii Kosovo.

Poziţia lui poate fi înţeleasă. O probabilă legitimare a autoproclamatei republici nistrene ar salva aparenţele, dându-i lui Putin senzaţia că a învins, deşi în realitate el a fost înfrânt fără drept de apel pe frontul asocierii Ucrainei şi Republicii Moldova la UE.

Înapoi la planul Belkovski?

Iată de ce proiectul cedării Transnistriei în schimbul integrării europene sau chiar al unirii Republicii Moldova cu România de la un simplu exerciţiu intelectual, cum era acum nouă ani, când a fost propus la Bucureşti de politologul Stanislav Belkovski, a ajuns astăzi subiect de discuţii politice discrete la nivel înalt. Deloc întâmplător, chiar a doua zi după negocierile purtate de generalul Patruşev la Bucureşti, România a fost vizitată de John Brennan, directorul CIA. După întrevederile cu Băsescu şi Ponta, americanul a plecat la Moscova.

Sunt tot mai multe semne că în triunghiul convenţional România (UE) – Rusia – SUA, unde fiecare porneşte de la interesele proprii, bineînţeles, ceva se coace. Nu-i exclus să se încerce o ajustare a unor soluţii inedite şi reciproc avantajoase în privinţa zonei secesioniste din estul Republicii Moldova. Asta însă nu înseamnă deloc că totul e bătut în cuie.

Afacerea ar putea să cadă. Până la urmă, se tranzacţionează nu un apartament şi nici nu o întreprindere, ci o cogeamite regiune cu un impact geopolitic multiplu şi preponderent imprevizibil.

Petru Bogatu  

 

 

 

 

 

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu