BOGATU // A fost violată Speranţa

Judecătorului Gheorghe Creţu, suspectat de ucidere din culpă, i s-a ridicat imunitatea. Nu-i exclus să i se întâmple acest lucru şi procurorului general Valeriu Zubco. Ei şi? E o decizie normală, dar la ce ne foloseşte?

Corpul rahitic al statului

Ce mare scofală e asta, când trăim ca într-un sat fără câini? Ca în negura medievală, când lipsea vaccinul contra ciumei? Ce mai contează o anchetă judiciară, când nu are imunitate întreg sistemul: statul,  puterea judecătorească, mass-media.

Scandalul iscat în jurul morţii lui Sorin Paciu arată de fapt că Republica Moldova atârnă de un fir de aţă. Această ţară de coşmar, vorba colegului Constantin Tănase, este un organism rahitic. Îi lipseşte vitamina D şi calciul. Dar nu numai.

Primele zile ale noului an au scos în evidenţă deficitul de minte, de bun-simţ şi de onestitate la toate nivelurile şi în toate domeniile. Dar mai cu seamă sus, în vârful piramidei. Acolo unde se oploşesc magistratura, procuratura, clasa politică.

În consecinţă, Republica Moldova e ca un corp fără imunitate care ajunge să agonizeze în urma unei răceli ordinare. A fost destul ca nişte  persoane sus-puse să asiste la un nefericit incident la vânătoare ca totul să se ducă de-a berbeleacul: guvernarea, justiţia, poliţia, informaţiile şi contrainformaţiile, deontologia, respectul pentru lege.

Cu cartea-n mână şi cu minciuna-n gură

Aşa cum se prezintă situaţia astăzi, un lucru este cert. Procurorul general Zubco a participat la vânătoare, ca apoi să impună legea omertei.

Contează mai puţin ce anume a urmărit el: să-l scoată basma curată pe Creţu, să ascundă prezenţa sa la acest eveniment tragic sau poate să execute ordinele unor politicieni sus-puşi. Important e că, încercând să muşamalizeze cazul, a comis un abuz de serviciu. În plus, a încălcat codul de procedură penală, împiedicând poliţia să-şi facă datoria.

Apoi Zubco a păţit-o ca toţi delincvenţii care sunt prinşi cu mâţa-n sac. O infracţiune descoperită a atras după sine altă infracţiune. Când o parte a adevărului a ieşit la iveală, procurorul general s-a văzut nevoit să facă nişte declaraţii învăluitoare fără să recunoască, totuşi, că a fost la faţa locului.

A minţit, deci, provocând astfel o adevărată criză politică. Iar asta e foarte grav. Mărturia strâmbă a unei persoane oficiale e o crimă periculoasă.

Nu degeaba, pentru sperjur, după cum ar spune justiţiarii americani,   sunt destituiţi preşedinţii de ţară, necum procurorii. În situaţia în care Valeriu Zubco a fost prins cu cartea-n mână şi cu minciuna-n gură, demisia sa de onoare, după cum propune şeful guvernului şi unii ziarişti,  ar fi de-a dreptul ridicolă.

Se impune fără întârziere înlăturarea din funcţie a procurorului general şi tragerea sa la răspundere. Această măsură este necesară pentru simplul motiv că este dreaptă.

Ea însă nu rezolvă problema în sine. Nu vindecă rahitismul de care suferă Republica Moldova. Nu anulează vulnerabilitatea sistemului politic autohton în faţa ciumei care astăzi îmbracă forma corupţiei şi a abuzului de putere.

O moarte neagră bântuie prin ţară

De altfel, nelegiuirile la vârf au început nu de azi şi nu de ieri, bineînţeles. Încă sub Voronin justiţia a redevenit o slugă umilă a stăpânilor clipei.

Pe vremea regimului comunist, bunăoară, procurorii au fost forţaţi să treacă sub tăcere morţile sau dispariţiile suspecte ale unor apropiaţi sau chiar amici ai preşedintelui comunist: Piotr Dimitrov (răpit în 2002), Mihail Belous (împuşcat în cap în 2003), Ion Gonţa (descoperit spânzurat în locuinţa sa de la Paris în 2004 ), Ivan Cucu (găsit mort în biroul său cu un glonț în inimă în 2008). Şi exemplele ar putea continua.

În 2007, Voronin l-a demis pe ministrul Apărării, Valeriu Pleşca, după ce, în urma unor trageri la un poligon militar, fusese ucisă o persoană civilă care păştea vitele prin apropiere. Motivul adevărat al destituirii a fost însă nu omorul, ci faptul că ministrul nu a putut să-l ţină în secret.

S-a schimbat puterea, justiţia însă a rămas aceeaşi: părtinitoare şi obedientă. La etajele de sus ale statului se fură ca în codru şi se omoară ca pe vremea piraţilor din Caraibe. Nimeni nu dă socoteală dacă adevărul rămâne ascuns.

O moarte neagră bântuie prin ţară. E pandemia fărădelegii la nivel înalt.

Aşa fiind, la vânătoarea din Pădurea Domnească a fost ucis mai mult decât un om. A fost violată Speranţa care, precum se ştie, moare ultima.

A fost spulberată încrederea oamenilor că schimbarea în bine este posibilă. Că ne putem civiliza. Că putem fi cu toţii egali în faţa legii. Că reformele au şansa să izbândească.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu