Boala copilăriei liberalismului moldovenesc

Mulți dintre cei care formează elita din RM au oroare față de ideile de stânga și e de înţeles de ce. Proiectul comunist s-a discreditat, a produs multă sărăcie și teroare, iar moldovenii au suferit mult în urma regimului totalitar din URSS. Această experienţă traumatizantă nu putea să producă decât o mare aversiune față de ideile care se asociază cu acest regim.

Aversiunea generalizată față de ideile de stânga

Ideile de stânga nu sunt astăzi populare printre cei care iau decizii în RM. Până și activiștii PCRM nu mai cred în egalitate sau echitate, iar la o discuție sinceră ei nu ezită să-ți împărtășească credința profundă în forța regulatorie a pieţei libere. În realitate, partidele care se declară de stânga în RM nu fac decât să speculeze simbolurile unei epoci față de care o parte considerabilă din electorat este receptivă. Mulți dintre liderii acestor partide, proprietari de afaceri profitabile sau economiști liberali, nu dau însă nici doi bani pe valorile stângiste la care declară ipocrit că aderă.

Efectul pervers al radicalismului anti-stânga

Un efect pervers al acestui curent dominant antistângist este o atitudine negativă față de stat. Este adevărat că statul în RM este corupt și reglementările contradictorii represive susțin această corupție. Acest stat corupt trebuie eliminat, aici nu este loc de îndoială. Mulți consideră însă că nu corupția și reglementările inutile care o susțin sunt cauza ineficienții, ci statul însuși. Mai mult chiar, pentru ei, modernizarea după model occidental semnifică reducerea rolului statului. Ei recomandă cu entuziasm eliminarea oricăror bariere în calea forței regulatorii a pieței, nu doar în economie, dar și în cultură, învățământ sau artă. De multe ori, pentru a da o mai mare legitimitate acestor politici, ei fac referire la noile tendințe neoliberale din Occident.

În Occident însă e altfel

Cu toate acestea, până și în Occidentul neoliberal de astăzi, atitudinea față de stat nu este la fel de radicală ca în RM. Chiar și reformele neoliberale sunt realizate acolo de un stat încă puternic și energic. De exemplu, politicile active de asigurare a muncii în Canada, criticate pentru natura lor ultraliberală, sunt puse în aplicare de dispozitive guvernamentale foarte energice. Nimeni nu lasă procesele să fie regulate de forțele miraculoase ale pieței, până când nu se asigură că actorii acestor procese au cunoștințele și resursele necesare pentru a avea succes.

Statul trebuie să fie puternic și activ

În opinia mea, modernizarea RM nu poate fi făcută decât prin fortificarea capacității statului de a pregăti premisele succesului acestor reforme. Statul ar avea rolul să asigure actorii reformelor modernizatoare cu resurse și cunoștințe, dar uneori și cu atitudinea necesară pentru ca ele să aibă efecte. Dacă se vrea, de exemplu, ca în mediul rural inițiativele economice să se multiplice, e nevoie ca statul să fie proactiv în a oferi informațiile și resursele necesare celor care sunt interesați să inițieze o întreprindere la țară. Dacă se vrea atragerea și valorificarea fondurilor europene, e nevoie ca statul să-și asume responsabilitatea pentru a mobiliza transferul spre primării, de exemplu, a competențelor necesare pentru a elabora proiecte cu șanse de reușită. Dacă se dorește ca întreprinderile mici să rămână active, e nevoie ca acestea să fie susținute cu expertiză și resurse atunci când sunt în dificultate de a plăti impozitele, dar nu să fie lăsate să dispară în numele credinței în justețea legilor pieței.

A venit timpul ca moldovenii să-și reinventeze statul. Acest stat corupt și ineficient, compus din funcționari care au mentalitatea de a fi o castă privilegiată și care oferă privilegii, trebuie reformat, însă nu în sensul diminuării ponderii statului în viața cetățenilor. Din contra, moldovenii au nevoie de un stat care, cu experiză și resurse adecvate, să-i ajute să facă față noilor transformări radicale din societate.

The following two tabs change content below.
Lilian Negură

Lilian Negură

Lilian Negură

Ultimele articole de Lilian Negură (vezi toate)