BNM: „Sistemul bancar din RM nu este conectat la cel elen”

 

– Ar avea de suferit Republica Moldova în cazul ieşirii eventuale a Greciei din zona euro?

 

În prezent, din ce în ce mai des, se discută despre riscul ieşirii Greciei din zona euro. Acest risc va spori dacă după alegerile din 17 iunie nu va fi format un nou guvern sau dacă noul guvern elen va abandona măsurile de consolidare fiscală şi reformele structurale cerute de creditorii internaţionali ai Greciei.

 

Republica Moldova nu va fi afectată direct de eventuala ieşire a Greciei din zona euro. Totuşi, efectele indirecte pot fi semnificative. Dacă acest eveniment se va produce, recesiunea din Uniunea Europeană, probabil, se va adânci. În aceste condiţii, riscurile de diminuare a exporturilor în UE şi a remiterilor din UE se vor amplifica, ceea ce va influenţa negativ creşterea economică din Republica Moldova.

 

Câte bănci cu capital grecesc există în RM?

 

În Republica Moldova funcţionează două bănci care au acţionari importanţi greci. Totuşi, acest fapt nu periclitează stabilitatea lor financiară, deoarece ele nu depind de împrumuturi din Grecia şi sunt bine capitalizate. În general, sistemul bancar din RM este deconectat de cel elen, astfel încât riscul de contaminare este infim. Securitatea depozitelor bancare în băncile noastre nu este afectată de situaţia din Grecia.

 

–      Vor fi afectate celelalte bănci şi deponenţii lor?

 

Sistemul bancar din Republica Moldova este bine capitalizat şi deţine lichidităţi mai mult decât confortabile. Un studiu recent efectuat de FMI a demonstrat că o eventuală recesiune în Uniunea Europeană nu va afecta stabilitatea sistemului bancar din Republica Moldova. Băncile noastre nu au investiţii semnificative în active financiare sofisticate emise în UE. Acestea nu depind de credite din partea băncilor-mamă sau a altor bănci din UE, cum se întâmplă în alte ţări din Europa Centrală şi de Est. Desigur, există riscul deteriorării calităţii portofoliului de credite, dacă agenţii economici care au contractat credite bancare vor fi afectaţi de recesiunea din UE, aşa cum s-a întâmplat în 2009 şi 2010. Totuşi, în acea perioadă, sistemul bancar a rezistat. În prezent, băncile sunt mai bine pregătite de criză decât în 2008.

 

Ce evoluţie ar putea cunoaşte moneda europeană?

 

Moneda unică europeană a apărut ca rezultat al unor eforturi ştiinţifice, economice, politice şi sociale enorme din ultimii 50 de ani. E absurd de crezut că o problemă dintr-un stat relativ mic, cum este Grecia, să dinamiteze întregul sistem al zonei euro. Dispariţia monedei Euro nu este convenabilă nimănui. Suntem convinşi că ţările din zona euro, dar nu numai, vor face tot posibilul să izoleze criza din Grecia, să evite contagiunea şi să asigure funcţionalitatea monedei unice europene.

 

Cum se explică scăderea euro faţă de dolar?

 

Criza economică, din luna mai şi politică, din Grecia a făcut presiuni asupra monedei unice europene. Euro s-a depreciat faţă de dolarul SUA. Leul moldovenesc este relativ stabil faţă de dolarul SUA. Prin urmare, euro s-a depreciat faţă de leu.

 

–      Cum îi va afecta pe moldovenii din Grecia criza elenă?

 

Cu cât situaţia economică din Grecia se va deteriora, cu atât concetăţenii noştri care lucrează acolo vor avea de suferit, împreună cu întregul popor elen. Şomajul din Grecia este mai mare de 20 la sută. Orice înrăutăţire a situaţiei va face presiuni asupra locurilor de muncă şi nivelului remunerării. Rămâne de urmărit ce vor decide grecii la alegerile parlamentare din 17 iunie şi cum îşi vor decide ei viitorul.

Serviciul de presă al Băncii Naţionale a Moldovei, pentru JURNAL de Chişinău

 

    M.L.

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)