Blog post Jurnal

2thumbs_209682Citate pentru Mao

Val BUTNARU

În una dintre discuțiile purtate cu Matei-Sebastian, am înțeles, la modul practic, care sunt limitele gândirii umane fără limite.

– Știi că împlinesc cinci ani?, m-a întrebat el într-o zi.

Asta o știam.

– Dar știi unde se duc anii pe care i-am avut până acum?

Asta n-o știam, chiar dacă, recunosc, de multe ori îmi pusesem și eu întrebarea cu anii care dispar din viața noastră. Din păcate, gândirea mea, marcată de limite profund pământești, n-a putut formula nimic altceva decât niște presupuneri banale. Aşa că l-am întrebat: „Unde?”.

– La Dumnezeu, mi-a răspuns.

– Și ce face Dumnezeu cu anii tăi?, l-am mai întrebat destul de mirat. Îi ține la el, prin buzunare, ca să îmbătrânească și mai tare?

– Nu. Îi dă la alți copii, ca să crească și ei.

 


dimitriana zahariaImpresii din Ţara Soarelui-Răsare

Dimitriana Zaharia

Futon, aşa se numeşte salteaua japoneză, este pliabilă, se rulează şi poate fi depozitată de obicei în dulapuri speciale, amplasate în perete. Camera rămâne liberă şi disponibilă pentru a putea fi utilizată pe parcursul zilei.

Au preferat salteaua, se pare, din motivul spaţiilor locative mici sau pentru a-şi ascunde intimitatea, japonezii fiind foarte discreţi în ce priveşte viaţa lor intimă. Saltelele sunt de diferite culori. Japonezii optează pentru culori naturale: culori maritime, culorile anotimpurilor, nuanţele de verde ale pământului. După culoarea saltelelor, pe timpurile samurailor, se distingeau familiile şi rangurile lor.

Copiii japonezi, la creşe ori grădiniţe, tot dorm pe saltele. Saltelele pentru copii sunt cusute de către părinţi sau la ateliere. La început de săptămână, salteaua se duce la creşă, la sfârşit de săptămână, se aduce acasă. Cum e mai bine să doarmă copiii, pe paturi sau pe saltele, bineînţeles că decidem noi, părinţii. Însă pentru o dezvoltare sănătoasă a coloanei vertebrale şi pentru un somn liniştit şi în siguranţă al copilului, japonezii dau prioritate saltelei.

Aşa gândesc japonezii, spre deosebire de ei, acasă, în R. Moldova, am văzut copii îndoindu-se sub povara rucsacurilor cu manuale în drum spre şcoală. Ar trebui să luăm exemplu de la japonezi în ce priveşte grija pentru sănătatea urmaşilor.


 

hoseGlasul din cucuruz

Hose Pablo

Comunicarea Bitei – o tristeţe pentru internetul moldav. Spoturile plasate online de Teatrul „Eugene Ionesco” din Chişinău au păşit cu stângul pe drumul succesului. La început, bloggerii care nu pot vorbi, iar unii dintre ei nici scrie, sunt puşi în faţa camerei video pentru a mă chema la teatru.
„Să mergi la teatru e ca prima întâlnire”. Ce-i asta, dragilor, dar mai ales de ce? Se pare că administraţia TEI nu ia în serios „Youtube”-ul, zău. Ditamai specialistul în publicitate, Viorel Mardare, citeşte, parcă fără voia lui, versuri în cadrul unui spot separat şi zice că „din păcate, în sfârşit” poezia cu pacea capătă sens. W.T.F. Viorel? Vechea schemă de a promova un eveniment e să chemi şapte vedete „domestice” să spună bla bla în faţa camerei. Zis şi făcut. Ce caută oameni care nu ştiu să vorbească, deşi vedete, într-un spot activ pe segmentul cultural? Băăă, cine e Natalia Morari? Din toţi oamenii care au apărut în spot, doar trei au ştiut să vorbească: Strâmbeanu, Butnaru, Vutcărău. În altă ordine de idei, vă îndemn şi eu să mergeţi la festival, dar nu ies în faţa camerelor. Savuraţi teatrul în cadrul Bitei.


Liliana Ganga-RosteaStartul de la par

Liliana Ganga-Rostea, Spania

Totul începe de lângă par atunci când nu mai rămâne nimic din funie. În cazul meu particular, totul a început de la o pereche de adidași oribil de roz. Despachetați cu grijă, i-am lăsat pe o poliță în garaj. N-am făcut niciodată sport în Moldova pentru că nu-mi ajungeau bani de asemenea plăcere. Acum realizez că nu insuficiența banilor a fost cauza, ci faptul că viața mea acolo era un sport continuu din categoria luptei… pentru existență.

O săptămână încheiată am evitat să-mi împiedic privirea de poliță și de conținutul său roz. Până la urmă, a învins spiritul practic, tot ce intră în casa asta trebuie să-și aibă un rost. Am scotocit un tricou și o pereche de șorturi și am ieșit să trag o gură de aer. Până atunci, nici nu bănuiam câtă lume iese în sătucul meu de la capătul, literal, al lumii să facă exercițiu. Singuri, perechi în grup, merg, aleargă, tac, vorbesc, bârfesc, se agită, gândesc, respiră, transpiră. Te copleșește admiraţia pentru lumea cu voință, dorință, dar mai ales ajunsă la par.
Dacă prima zi ieșisem din curiozitate, a doua zi am fost mânată de responsabilitatea și nedorința ca armata de consăteni care mă văzuseră în ajun nu cumva să pună la îndoială perseverența mea.

Cel mai greu în sport este, ca și în eșecurile amoroase, să supraviețuiești prima săptămână, apoi te deprinzi.
Există viață fără sport, dar dă-o-n-colo de asemenea hal de viață, mai ales după ce schimbi un mănunchi de prefixe la vârstă și mai vrei să porți hainele, să te simți în armonie cu sufletul, ironic vorbind, mereu la aceeași vârstă. (http://lilianaganga.blogspot.com.es/)


 

lupusorPretexte

Alexandru Lupuşor

Revenind la o pasiune mai veche – meciurile campionatului mondial la hochei pe gheață – am remarcat că pe căştile sportivilor nu mai apare numele țării, ci o denumire comercială, echipamentul sportiv devenind astfel spațiu publicitar. Involuntar am ajuns cu gândul la militarii din Crimeea uniforma cărora, în momentul anexării peninsulei, era lipsită de însemne de stat și militare. Știind că sportul este o formă de sublimare a instinctelor războinice, am putea bănui că schimbările din lumea sportului să fie totodată simptome ale schimbărilor ce ar urma să le suporte viitoarea industrie a războiului. Urmând modelul hocheiștilor, care, datorită echipamentului, par destul de asemănători militarilor, am putea să ne întrebăm dacă nu ne va fi dat să asistăm la timpuri în care să vedem pe căștile militarilor, în locul stemelor de stat, denumiri de branduri comerciale, fapt care va duce inevitabil la o schimbare a conceptului de război, iar cu aceasta, probabil, și la o schimbare de epocă.

 


nadinPrivitor ca la teatru

Nadine Chilianu

A bătut în uşa unei rude de-ale mele, venită cu recensământul, o doamnă-educatoare din sat. Fricoasă de greşeli (căci e vorba de propria imagine), doamna recenzor s-a pornit cu zor şi îndemânare să adune datele… pe o foaie albă, asigurând-o pe femeia în vârstă că va completa formularul acasă, ca să nu comită vreo gafă. La răspunsul mătuşii pentru punctul 21, etnia, doamna recenzor a pufnit în râs, întrebând-o ce a apucat-o. „Eşti prima care mi te declari româncă!”, a exclamat doamna mirată din cale afară, notând la subiectul 22 şi limba maternă, româna.

„Mi se va duce vestea în sat ca de popă tuns”, a conchis ruda mea în convorbirea telefonică prin care mi-a comunicat întâmplarea. „Mătuşă dragă, trăim pe planeta Moldova şi, din păcate, ca la noi, la nimeni!…”. Deşi, mai apoi, s-a dovedit că formularul a fost completat corect, „fără greşeli”, regret că nu mi-am instruit eu însămi mătuşa cu privire la obligaţiile recenzorului.


irina nechitIrina Nechit

Fraza de azi

Ambele aveau capete luminoase, haine sinilii, au înconjurat de câteva ori clădirea, au intrat în scuar, l-au traversat de la stânga la dreapta, apoi de la dreapta la stânga, mergeau cu pas sportiv, parcă întârziau undeva, de fapt, nu se grăbeau nicăieri, peste o vreme, s-au așezat pe bancă, ambele aveau capete cărunte și una a zis: am copt niște cartofi cu carne, ne-am ținut toată săptămâna, acum vreau să fac niște sarmale, am un pahar de orez, mai pun un pahar de bulgur, o să fac mai multe, o să ne descurcăm noi cumva, iar cealaltă a spus: eu mai am un ou de găină și trei ouă de prepeliță, până la pensie îmi ajunge.


vegana_daniela lucaVegan de Moldova

Daniela Luca

Bolile noului secol nu mai sunt cele infecţioase, ci cele autoimune, denumite de savanţi „Sindromul X” : obezitate, hipertensiune, diabet şi cancerul.
Cercetările în domeniul nutriţiei din ultimii 20 de ani demonstrează legătura directă dintre bolile moderne şi consumul de produse animale, deoarece acestea sunt greu de digerat, creează un mediu acid, cresc colesterolul etc. Din cauza tehnologiilor moderne de producere a cărnii şi laptelui, ingurgităm zilnic porţii enorme de hormoni, antibiotice şi alte chimicale.

Aceşti factori duc la o sănătate precară. Alimentaţia preponderent vegetală are următoarele beneficii: scăderea considerabilă în greutate; scăderea tensiunii arteriale; prevenirea şi tratarea bolilor cardio-vasculare, diabetului, artrozei; îmbunătăţirea digestiei şi a funcţiei hepatice; reducerea considerabilă a riscului de cancer; reglarea funcţionării hormonilor etc.


veronicaVals vienez sau când taxatoarea mă enervează

Alice

Dimineața mea mirosea a fericire. Băiatul cu acordeonul care a intrat în troleibuzul nostru mi-a confirmat asta. El nu cerșea, cânta și avea maxim 25 de ani. M-a uimit măiestria cu care interpreta un vals vienez și îmi aminteam cât de greu am învățat eu „Două muște, fac galuşte”, în perioada colegiului.

Mai nu dansam printre scaune când taxatoarea cu suav accent „maldavenesc” i-a spus: Ieți, văi, garmoșca și ieși afară. Aceeași taxatoare care permite la toţi țiganii să-și strige în glas tare telenovela vieții lor.

Concluzia: Eu i-aș face program artistic băiatului cu acordeon în fiecare dimineață. Pasagerii l-au apreciat și, cu siguranță, ziua multora dintre ei a fost mai bună datorită acelui vals vienez.

 



_Victoria popaVictoria Popa

De la lume adunate şi înapoi la lume date

Zilele astea, am primit o mulţime de apeluri la redacţie despre încălcările comise în cadrul actualului recensământ al populaţiei. O doamnă din Napadova, Floreşti, ne-a spus că şi la ea au ajuns recenzorii. I-au pus multe întrebări şi totul a fost bine până când au ajuns la rubricile „etnie” şi „limba vorbită”.

Mătuşa, la cei aproape 70 de ani ai săi, a declarat că vorbeşte româneşte şi că e româncă. Recenzorul însă a contrazis-o, argumentând că chiar şi profesorii din sat au spus că scriu şi vorbesc „moldoveneşte”.

Pe bătrână a indignat-o nu atât faptul că sătenii săi se consideră moldoveni, dar că aceştia ar vorbi „moldoveneşte”. „Care este scopul camerelor de luat vederi de la Bac? De ce vor profesorii salarii majorate? Oricum rămânem întunecaţi la minte. Chiar şi recenzorii care sunt membri ori simpatizanţi ai PLDM au încercat să ne convingă că majoritatea năpădenilor vorbesc limba moldovenească şi că aşa ar fi corect. Unde e dreptatea?”, s-a întrebat mătuşica.


satul voichitaVoichiţa Stejar

Satul pe dos

„Acum lumea nu mai e ca înainte, când se adunau la marginea satului cu hârleţe, cu sape, lucrau cot la cot pământul. Vin din ţări străine şi, primul lucru pe care îl fac, dărâmă gardul vechi ce le ajungea pân’ la brâu, îl locul ăstuia, construiesc altul nou, de doi metri. De atunci, în fiecare an, se opresc cu maşina în poartă, coboară… şi nu-i mai vezi. Nu se salută nici măcar cu vecinii.

Din spatele gardului se aud zgomote, scârţâituri, se înalţă ceva ce seamănă cu o casă: un palat! Prin deschizătura porţii se vede un scrânciob, în loc de răzorul cu porumb, petice de iarbă şi flori… Sălbăticiuni! De ce n-ar mai vrea să ne vadă? Trec pe alături în maşina lor şi privesc pe deasupra capetelor noastre. Timp de un an, în casa aceea şuieră vântul, rugineşte lacătul la porţi.

La vară, cine ştie dacă voi ajunge şi, doamne fereşte, să mă puneţi cu din ăştia alături să mai stau sub vreun gard la cimitir, că n-o să-mi găsesc linişte nici pe lumea cealaltă şi nici voi nu veţi afla linişte dacă se întoarce mortul în sicriu. Fără linişte, nu ajungi de cealaltă parte, e ca o prăpastie pe locul unde ar trebui să traversezi un râu”.

 


Epatări

vadimVadim Vasiliu

Campanie socială de sensibilizare: „Întoarceţi-mi-l pe Celine!”. S-a pierdut în circumstanţe neclare şi dubioase romanul „Călătorie la capătul nopţii” de Louis Ferdinand Celine, editura Nemira, 1996, traducător Angela Cismaş. Atenţie, nu e traducerea comunistă a Mariei Ivănescu, o doamnă respectabilă, de altfel, traducere apărută la Cartea Românească, 1978! Carte în stare bună, citită de mai multe ori de oameni conştiincioşi, pe pagini se găsesc însemnări şi sublinieri cu creionul. În dosul coperţii din spate se găseşte semnătura CPOPA. Ultima dată cartea a fost văzută în compania unor poeţi nelucizi şi a unui tânăr scriitor, autorul „Motanului albastru”, roman ce se află încă în proiect, a nu se confunda cu „Slănina albastră” de Sorokin. Strigând unul altuia „Bă, mă-ta, e fascistă!”, poeţii se luaseră la bătaie. În acea degringoladă a dispărut Celine!


 

The following two tabs change content below.