„Blestemata” moldoveancă

Un profesor de la Universitatea din Odesa, Aleksandr Kociubinski, deplângând în 1902 asimilarea elementului slav de către cel românesc în tot spaţiul românesc, dădea vina pe moldovence. Kociubinski evita să folosească termenul „român”; chiar şi atunci când scria despre Muntenia şi Transilvania, opera cu cuvântul „moldoveni”. Anume de biata româncă, în opinia acestui profesor, se împiedica imensul Imperiu Rus în demersul său de consolidare a statului autocrat în jurul ortodoxiei şi al limbii ruse.

După o vizită făcută în zona Timocului, profesorul românofob relata: „Bărbaţii moldoveni vorbesc limba de stat la nivel satisfăcător. În cluburile săteşti, în sălile de lectură în care aceştia se adună serile pentru a discuta despre subiectele lor – politică, informaţiile din ziare etc. – se aude numai limba de stat, în timp ce moldovencele nu vor în ruptul capului să înveţe sârba; acasă, în familie, între copii, discuţia se desfăşoară în exclusivitate în limba moldovenească. O moldoveancă ajunsă într-un sat de sârbi moldovenizează familia, mahalaua, iar mai multe moldovence ar putea moldoveniza un sat întreg”. „Ne-am ciocnit aici (în Serbia), constata Kociubinski, de situaţia din satele transnistrene din gubernia Herson: populaţia se crede că este ucraineană; bărbaţii vorbesc în rusă, iar femeile, în discuţiile cu soţii şi copiii lor, în general, în familie, folosesc în exclusivitate limba moldovenească”.

Pentru a înlătura problema, Kociubinski propunea să se acorde o atenţie mai mare „instruirii” moldovencelor: să fie duse la şcoală, să fie cazate în cămine sau în mănăstiri, şi să nu stea în gazdă la moldoveni. „Numai astfel se poate şterge conservatorismul deosebit, închistarea şi legătura puternică a moldovencei cu tradiţia atât pe malurile Tisei, Dunării, cât şi pe cele ale Nistrului”.

O asemenea „moldoveancă”, dacă folosim limbajul lui Kociubinski, este şi o învăţătoare din sudul Basarabiei, nu-i vom da aici numele pentru a o proteja de intimidările şi persecuţia la care ar putea fi supusă după publicarea acestui text. În contextul campaniei de ucrainizare a şcolilor româneşti din regiunea Odesa, aceasta a reuşit, în pofida opresiunilor autorităţilor locale şi raionale, să păstreze clasele cu predare în limba română, mergând pe la casele tuturor elevilor şi convingând părinţii acestora.

Ar fi o nedreptate dacă nu aş menţiona-o aici şi pe directoarea şcolii din satul Babele. Acestei doamne, doar ei, care se trage dintr-un neam de colonişti din Transilvania, cu numele cunoscut Ghibu, deşi am văzut în persoana sa o moldovenistă convinsă, i se datorează faptul că în şcoala de la Babele se vorbeşte şi se predă doar în română. Petru Şchiopu, preşedintele Alianţei Creştin-Democrate a Românilor din Ucraina, ne-a spus că ar avea multe să-i reproşeze acestei doamne, însă faptul că datorită ei la şcoala din Babele, unica şcoală din sudul Basarabiei, se predă în română îl opreşte să facă acest lucru.

Ilie Gulca