Blestem de iubire

Copleşiţi de gânduri, în nopţile următoare, fiecare s-a cufundat în aşternutul din camera lui

Florin se trăgea dintr-o familie de oameni înstăriţi. Era singurul copil la părinţi, un băiat ieşit din comun, erudit. Până la absolvirea liceului, a citit toate cărţile din biblioteca familiei şi din biblioteca orășenească. Când i-a venit vremea de însurătoare, maică-sa, care îl iubea foarte mult, îl ajuta în alegerea viitoarei soţii.

Ataşat de fiica unui ofiţer, flăcăul era pe cale să se căsătorească şi s-ar fi căsătorit dacă mama nu ar fi aflat mai multe amănunte picante despre convieţuirea acesteia cu un soldat, interzicându-i astfel să facă pasul. O altă fată cu care Florin a început să ţese o poveste de dragoste a fost Larisa, fiica unui fost preşedinte de colhoz. Larisa era pentru Florin întruchiparea idealului feminin – înaltă, graţioasă, cu părul blond lăsat pe spate. Dar nici aceasta nu i-a plăcut mamei. Era prea independentă şi prea cochetă.

Trebuie să vă spun că Florin se comporta foarte frumos cu femeile. Şi ar fi putut avea orice femeie pe care şi-ar fi dorit-o. Mulţi ani a fost cel mai râvnit bărbat din oraş. Unele îi adorau intelectul, altele – poziţia socială, iar multe îi jinduiau chipul frumos în pat măcar pentru o noapte. El însă nu s-a folosit de această trecere la femei, nu s-a culcat cu oricine.

N-a fost cum a dorit mama

Părinţii îl vedeau alături de Natalia, fiica prietenilor de familie pe care o cunoşteau de mică. Dar, până la ea, flăcăul a mai avut legături foarte strânse încă cu două femei. Una dintre acestea a fost Zina, sora mai mare a Nataliei, iar cealaltă, Ana, fiica unui coleg de serviciu al tatălui. Nici acestea n-au fost pe placul mamei. Doar atunci când a început a se întâlni cu Natalia, mama i-a încuviinţat relaţia. Băiatul s-a îndrăgostit lulea de fată. Au ieşit împreună în oraş mai bine de un an, petrecuţi cu admiraţie de ochii trecătorilor. Mergeau la teatru, la operă, la meciurile de fotbal, la petreceri. Au trăit clipe frumoase. Florin a ajuns să creadă că viaţa lui e de neconceput fără ea. În timpul unei vacanţe la mare, a cerut-o în căsătorie. Era convins că zgomotul mării, frământarea valurilor îi vor amplifica sentimentele. Fata însă a râs de propunerea lui. I-a spus că nici pe departe nu are gând de măritiş, că vrea să urmeze facultatea, să-şi facă o carieră. Natalia avea 19 ani, Florin – 29. S-au despărţit, promiţându-şi să se uite reciproc. S-au întristat părinţii lui Florin, trişti erau şi părinţii Nataliei, care-şi tot îndemnau fiica să restabilească relaţia. Natalia însă avea mereu acelaşi răspuns: „Pentru mine, el nu a fost decât ca un frate”. În replică, mama îi spunea: „Va trece timpul şi vei vedea că o să ajungi să-l iubeşti. Florin e un băiat cum mai rar întâlneşti”.

A ales până a cules

I-a fost greu să găsească fata care să le placă şi părinţilor şi cu care să se înţeleagă atât de bine cum s-a înţeles cu Natalia. Fireşte că una ca Natalia n-a mai găsit.

La 31 de ani, a întâlnit-o pe Veronica care l-a hipnotizat dintr-o privire. Era nebun după ea. Le-a plăcut părinţilor. Cu toate acestea, prietenii care îl cunoşteau pe Florin nu şi-o puteau imagina în rol de soţie. O vedeau neserioasă. Cu un fel de teamă în suflet, alimentată de eşecurile şi divorţurile câtorva prieteni, Florin s-a căsătorit. Veronica avea 26 de ani, era o fată plină de vise. Părinţii i-au binecuvântat şi le-au dorit să fie împreună până la apusul vieţii. Ei au făcut jurământ în faţa altarului, angajându-se să nu ajungă niciodată la divorţ, indiferent de norii care se vor abate asupra casei lor.

După nuntă, dorind să-şi trăiască povestea de dragoste cât mai departe de ochii curioşilor, s-au mutat cu traiul în România. Dragostea dintre ei părea că prinde contur, dar în adâncul sufletului Florin tânjea după energia şi căldura pe care o emana Natalia.

După zece ani

Natalia a făcut dreptul la Bucureşti. A rămas să lucreze în capitala României. Înainte de a se căsători cu Mitruţ, un tânăr foarte de treabă din Timişoara a căror bunei se trag din Basarabia, domnişoara a reflectat îndelung. În cele din urmă, copleşită de bucurie, s-a logodit. Natalia, cu o inimă în care nu a zvâcnit niciodată ura, l-a fermecat pe Mitruţ din primele zile de viaţă în comun. Acesta îi oferă încredere şi siguranţă. Şi ea ţine mult la el, au o fetiţă de patru ani. Se plac, se respectă, dar le lipseşte liantul iubirii…

Ironia sorţii a făcut ca vara trecută, la mare, Natalia să se întâlnească cu Florin, stabilit cu traiul la Galaţi. Surprins că o revede după atâta amar de vreme, bărbatul nu s-a putut reţine, a sărutat-o cu tot focul care vine din interior. Un fior cald i-a trecut Nataliei prin toate mădularele. Nu ştia ce să-i spună, doar şi-a lăsat capul pe umărul lui. Pe neobservate, Florin i-a strecurat în geantă cartea sa de vizită. Ar fi vrut să se mai plimbe, dar îi era teamă să nu o surprindă soţul plecat la un meci de fotbal. S-au despărţit.

De multe ori era gata să-i telefoneze sau să-i scrie un mesaj, dar renunţa imediat. Însă ce ţi-i scris în frunte ţi-i pus. La începutul acestei primăveri, aflându-se la un simpozion, Natalia a tresărit când a văzut numele său în lista participanţilor. L-a căutat cu ochii prin sală în prima zi, nu l-a găsit. „O simplă coincidenţă de nume”, şi-a zis. În suflet, însă, se pornise răscoala. Seara, la recepţia de la hotel, avea să afle că bărbatul cu acest nume e cazat pe acelaşi etaj. Îi despărţeau doar câţiva paşi. A bătut hotărât la uşă. I-a deschis. El era. Surprins de apariţia ei, la fel ca pe malul mării, a cuprins-o şi a sărutat-o cu foc. „Nu ştiu ce m-a făcut să te caut”, şopti ea. El o pofti să se aşeze alături de el pe pat, o privi drept în ochi: „Parcă ne-am promis atunci să ne uităm, dar vezi că nu se poate.” Ea tăcea. Florin o strânse în braţe la fel cum o făcea cu ani în urmă. Acum însă în sufletul ei era altceva – ceva mai sublim, mai profund, mai fermecător. Şi-a amintit de cuvintele mamei: „Va trece timpul şi vei vedea că o să ajungi să-l iubeşti”.

O ajunse blestemul. Noaptea a fost de poveste. Uitase de toate pe lume. Lângă el a înţeles ce înseamnă să fii liberă când iubeşti, când faci dragoste… Dimineaţa şi-a amintit de soţ, de fetiţă. Avea remuşcări, dar, în acelaşi timp, îşi simţea sufletul împăcat. „Putem să nu ne mai întâlnim niciodată”, i-a spus când era gata să închidă uşa în urma ei. „Cum?! Doar mai avem încă două nopţi înainte!” „Nu trebuie să riscăm. Nici soţul meu, nici soţia ta nu trebuie să afle de povestea asta.” Copleşiţi de gânduri, în nopţile următoare, fiecare s-a cufundat în aşternutul din camera lui…

(Auzită de la doamna Iulia, mama Nataliei)

Nina Neculce

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce