Blatter şi Ciobanu au pus fundaţia unui teren de fotbal pe plajă

Preşedintele FIFA Sepp Blatter şi preşedintele FMF Pavel Ciobanu s-au întâlnit recent la Sankt Petersburg, unde are loc Cupa CSI şi a Ţărilor Baltice. În urma discuţiilor s-a convenit ca în RM să fie construit un teren pentru fotbal pe plajă. Acest proiect urmează să înceapă în viitorul apropiat, iar cei care practică acest sport vor dispune de condiţii pentru a face performanţă.

Faptul că FMF are o relaţie foarte bună cu FIFA şi UEFA a contribuit la edificarea Centrului de pregătire a naţionalelor de la Vadul lui Vodă, dar şi construcţia „Futzal Arena FMF”. Acest edificiu cu o capacitate de aproximativ 3000 de locuri, amplasat în comuna Ciorescu, mun. Chişinău, va fi dat în exploatare în toamna anului curent. Cunoscut ca „Palat al Sporturilor”, complexul de la Ciorescu nu va găzdui doar meciuri de futzal, ci şi alte competiţii.