BITEI, o parte a vieții mele

Scenă din spectacolul „O... Ladă” după Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, BITEI – 2014

Scenă din spectacolul „O… Ladă” după Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, BITEI – 2014

Am participat la toate edițiile, începând cu prima, cea din 1994. Au trecut de-atunci douăzeci de ani!

Pot spune că o nouă generație de spectatori, actori, regizori a crescut odată cu acest festival internațional de teatru. Teatrul „E. Ionesco” a fost un deschizător de drumuri, mereu a „aruncat” punți de comunicate între țări, între culturi.

Teatrul „Eugene Ionesco”, un deschizător de drumuri

Fiecare ediție a fost unică – și-a avut tema sa, conceptul său. Și aceasta, a XI-a, cu un generic „la zi”: Make Theatre, Not War! – Facem Teatru, Nu Război!, este cu totul deosebită față de precedentele.

Regret că nu am văzut programul în întregime (din motive obiective), dar m-am străduit să ajung la „Hamlet”, spectacol al Teatrului Globe din Londra (regia, Dominic Dromgoole și Bill Buckhurst). Nu pot spune că am rămas foarte impresionată, fiindcă pentru mine „Hamlet” înseamnă ceva magistral, care să mă „dărâme”. Asta e! Educația de-„acasă”, cum ar fi… Englezii ne-au adus un spectacol aproape vesel, aș zice, cu multă muzică, umblet prin sală, un spectacol deșănțat în care, printre altele, se pun și niște întrebări, eroii se mai și bat între ei din când în când. „Am prins” aici un ecou al unei tragedii cu un Hamlet, care s-a întâmplat demult-demult. Această poveste se repetă, doar că la fiecare cotitură istorică nu mai este chiar atât de „sângeroasă”. Spiritele se mai potolesc… Unii poate au și învățat câte ceva din această lecție.

„Oscar și tanti Roz”, un spectacol foarte uman

Am ținut să văd premiera Teatrului „E.Ionesco” – „Oscar și tanti Roz” (regia, Petru Vutcărău), un spectacol foarte uman, plin de duioșie, de fapt, un vis, la care trebuie să ajungem, fiindcă realitatea e cu mult mai dură. Poate de aceea în scenă domină albul imaculat, iar această lume este curată și sterilă în sensul că niciun rău nu poate pătrunde acolo. Am admirat-o pe actrița Ala Menșicov, pe care nu am mai văzut-o de ceva timp jucând în scenă. A fost o adevărată surpriză să descopăr că interpreta rolului Peggy Blue este Ștefania Vutcărău, fiica celebrului cuplu Ala Menșicov și Petru Vutcărău. Ștefania e la primul ei rol, a demonstrat pe scenă farmec, curățenie și firesc, aș vrea să cred că vom avea în persoana ei o actriță de talent.

Spectacolele lui Alexandru Dabija vin dintr-un trecut mitologic

Și, desigur, nu am putut rata secțiunea Personalități notorii ale teatrului românesc. La fiecare ediție teatrul din România este prezent. De data aceasta, în premieră, s-au jucat la Chișinău mai multe spectacole ale unui regizor de marcă din România, Alexandru Dabija. Au fost selectate spectacole de la teatre diferite, montate în ani diferiți și, mai ales, diferite ca stil și manieră regizorală. Să vezi dilogia după Ion Creangă – „OO!” și „O… Ladă”, inspirate din „Punguța cu doi bani” și „Fata babei și fata moșneagului”, care par a fi niște fantasmagorii, ceva demențial, o lume răvășită, venită dintr-un trecut mitologic, dar, nu știu cum se face, că o resimțim printre noi, cu noi, în noi. A fost ceva extraordinar!

Tema ouălor, ca să vezi!, continuă, discret și totuși, cu insistență prin cotcodăceala găinilor, în „Titanic vals” de Tudor Mușatescu, un spectacol jucat de actorii Teatrului „Odeon”, care a avut premieră la finele anului trecut.

Am savurat, chiar nu găsesc alt termen, „prostioarele” lui Matei Millo din spectacolul „Vârciorova. Carantină”, „prinse” lângă o piesă de-a lui Vasile Alecsandri, cu multe Chirițe, sosite din Hamburg, Londra, Paris, dar și alte personaje, „scoase” dintr-un trecut… mereu prezent. Mie mi-a lipsit și o Chiriță sosită de la Moscova, care-ar fi completat șirul lung al acestui personaj exotic…

Larisa Ungureanu