„Biserica ortodoxă, dacă nu se va reforma, va dispărea”

Interviu cu Nicholas Dima, profesor, scriitor, publicist şi eseist

Nicholas Dima a vizitat recent Republica Moldova pentru o conferinţă despre sud-estul Europei în contextul geopolitic al globalizării și cazul Republicii Moldova. Cu acest prilej, i-am solicitat cunoscutului profesor un interviu pentru JURNAL, în cadrul căruia acesta prognozează RM un viitor sumbru. În plus, intervievatul susţine că Biserica ortodoxă, pentru a supravieţui, are nevoie de o asociere cu intelectualitatea. Citiţi mai jos ce crede despre presa din RM.

– Stimate Domnule Dima, va mai exista Republica Moldova să zicem peste 20 de ani?…

Pentru aceasta, trebuie de făcut un diagnostic al situaţiei actuale şi de înţeles contextul internaţional. Sunteţi foarte puternic sub influenţa Rusiei, care are o mentalitate de secolul al XIX-lea. Rusia nu are un viitor strălucit din multe puncte de vedere, ca să nu mai vorbim de cel economic şi cel demografic. În opinia mea, Rusia va avea soarta URSS peste 30–40 de ani…

– Trebuie să recunoaştem că şi Occidentul are aceleaşi probleme şi face faţă destul de greu puterilor emergente…

Da, e adevărat, însă statele occidentale au economii puternice şi echilibrate care le asigură un standard de viaţă ridicat şi care neutralizează până la un punct efectul schimbării demografice. Dacă oamenii au un serviciu bun şi o anumită stabilitate, acceptă ordinea publică. Şi chiar dacă în intimitatea lor sunt creştini, musulmani sau evrei, e o chestiune nonviolentă, e o chestiune ce merge mână în mână cu integrarea. De aceea nu văd ruperea statelor occidentale cum s-ar putea întâmpla cu Federaţia Rusă.

– Dar dacă vorbim despre Republica Moldova, Ucraina sau chiar România?…

Cu toată dragostea pe care o am pentru Republica Moldova, nu o văd capabilă să supravieţuiască şi să prospere ca stat independent. Nu are resurse, nu are investiţii străine, nu atrage. Din acest punct de vedere, România e mult mai integrată decât Republica Moldova. Pentru asemenea state ca RM şi Ucraina, viitorul nu e chiar roz, pentru că sunt nedezvoltate, pentru că la concurenţă cu Occidentul pierd şi ceea ce mai au. Singurul lor avantaj este mâna de lucru, care poate fi calificată, resursele care pot fi valorificate, lucruri care trebuie îmbinate cu corporaţii internaţionale.

În plus, e foarte greu să pătrunzi pe piaţa mondială fără ajutor extern. Vinurile româneşti înainte de prăbuşirea lui Ceauşescu se vindeau bine în America, dar pentru vânzarea lor trebuia publicitate. Nu era o cantitate suficient de mare ca să cheltui mulţi bani pe publicitate. Şi atunci o companie mare a luat toate vinurile europene şi le-a pus sub o firmă, „Monsieur Henry”, astfel a fost posibilă reclama. Deci, ca să ajungi la ora actuală la nivel internaţional, trebuie să produci ceva cu care să ieşi pe piaţa mondială şi prin care să-ţi asiguri valută forte. Prin urmare, trebuie să te asociezi cu alţii, deoarece e foarte greu să te impui de unul singur.

– Ce rol joacă ortodoxia în demersul integraţionist?

Îmi pare foarte rău să o spun, sunt creştin-ortodox, am fost preşedintele parohiei „Sfânta Cruce” din Washington, dar noi, ortodocşii, suntem orientali, ortodoxia nu ne-a împins înainte, ne-a tras înapoi.

– Şi care sunt căile de recuperare a acestei înapoieri? Cum putem transforma un moldovean cu trecut comunist, cu o gândire magico-religioasă, superstiţios, intolerant, într-un cetăţean european?

E foarte greu să schimbi mentalitatea unei generaţii deja formate. Generaţia care are peste 40–50 de ani nu mai poate fi schimbată, mai ales la sate. Pentru că ea aşa s-a născut, aşa a crescut, nu e bine să-i spui că a învăţat ceva greşit şi că nu e bine să meargă la biserică. Doamne fereşte!

În mod nefericit, ortodoxia a servit numai două ţări: Grecia, în Evul Mediu, şi Rusia, în Epoca Modernă. Restul ţărilor care au adoptat ortodoxia au rămas în urmă şi au fost influenţate de acestea două în mod nefavorabil. Clerul ortodox român, care este foarte conservator şi care are şi anumite păcate, ar trebui să facă o asociere cu elementele laice inteligente şi să procedeze la reformarea bisericii. Dacă nu se face reforma, mulţi vor deveni atei. Iar cei care cred vor trece fie la catolici, fie la neoprotestanţi. Biserica ortodoxă va rămâne cu babele şi moşnegii. Cu alte cuvinte, dacă nu se va reforma, va dispărea.

– Cum se răsfrânge presa aservită asupra edificării unei societăţi democratice, mai ales când vorbim despre societăţile impregnate de comunism?

Presa contribuie la democratizarea proceselor politice prin ştiri, investigaţii, comentarii şi acces general la informaţii. Dacă presa este independentă, are un rol pozitiv, un rol de echilibrare. Este al patrulea segment al puterii care le face pe celelalte segmente – legislativ, executiv şi judiciar – să fie mai prudente, mai deschise, mai accesibile. Dacă presa este controlată de către guvern sau de alte grupări oligarhice, nu mai are niciun rol.

– Ce ar trebui să facă presa din Republica Moldova ca să facă faţă concurenţei presei ruse?

În opinia mea, ar trebui să reflectaţi nu numai teritoriul statului RM, ci al naţiunii în general, precum şi preocupările basarabenilor plecaţi în Europa, greutăţile pe care le întâmpină, avantajele pe care le au etc. De altfel, trebuie să scrieţi şi despre cei plecaţi la Moscova şi, evident, să nu uitaţi de divertisment.

„Călătorie spre Libertate”

Nicholas Dima s-a născut la 22 iulie 1936 în comuna Curcani, judeţul Ilfov, România. În 1956, după doi ani de studii la Institutul Politehnic din Bucureşti, a fost exmatriculat din considerente politice. A încercat să se refugieze în Occident, însă a fost arestat şi încarcerat la Timişoara, Jilava, Aiud, Gherla. În 1967, a obţinut totuşi licenţa la Facultatea de Geografie-Geologie a Universităţii din Bucureşti, după care a lucrat ca meteorolog la Aeroportul Băneasa (1967–1968). În 1969, a reuşit să părăsească România, stabilindu-se în Statele Unite, aventură relatată în volumul „Călătorie spre Libertate”.

 Studii, cercetare, publicistică

În 1975, şi-a luat doctoratul la Columbia University din New York. A deţinut funcţiile de profesor la William Patterson College din New Jersey, la John F. Kennedy Special Warfare Center and School de la Fort Bragg, Noth Carolina, la Şcoala de comando a Armatei americane; a fost redactor la „Vocea Americii” (1975–1985 şi 1989–1999); visiting professor la Jerome E. Levy Chair, Naval War College, Newport, RI (2001); adjunct professor and research associate la William R. Nelson Institute, James Madison University, Harrisonburg, VA (2002–2004).

Interviu realizat de Ilie Gulca