Biden: “Aşteptaţi-mă, voi reveni!”

VIZITĂ ISTORICĂ // Vicepreşedintele american, Joe Biden, a primit în dar un covor moldovenesc şi o piesă de ceramică autohtonă cu inscripţia “Cu drag, din partea Moldovei”

Sosirea la Chişinău a vicepreşedintelui american, Joe Biden, i-a făcut pe mulţi moldoveni să lase problemele cotidiene şi să vină de dimineaţă în Scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet (TNOB) pentru a asculta discursul acestuia. Însă unii recunosc că au fost puşi să vină cu de-a sila la adunare. „Ne-au obligat să venim şi acum nu ne permit să trecem”, striga o doamnă revoltată care mergea împotriva curentului de oameni dornici să-l vadă pe vicepreşedintele SUA.

În timp ce aeronava vicepreşedintelui american Joe Biden ateriza pe Aeroportul Internaţional Chişinău, în Scuarul TNOB, moldovenii adunaţi îşi dădeau coate pentru a intra în perimetrul îngrădit. Erau circa patru mii, înghesuiţi unul lângă altul în afara scuarului, plus alte patru mii de persoane, care ajunseseră în scuar. „Nu am mai stat în aşa rânduri de prin anii ’80. Atunci oamenii se îmbulzeau la uşile magazinelor ca să cumpere cârnaţ, acum toţi vor să-l vadă pe Biden”, zâmbeşte Sergiu. Colegii de serviciu ai bărbatului dau din cap la unison în semn de confirmare a comparaţiei făcute de Sergiu. „Pentru noi azi e sărbătoare forţată. Mâine va trebui să recuperăm ziua de lucru”, zice la fel de „vesel” bărbatul. Mulţi trecători sunt prinşi în mulţime în timp ce se îndreaptă spre casă. „Nu am încotro, va trebui să stau ca să-l văd pe vicepreşedintele SUA”, îmi spune o doamnă cu urme de gratii în palme. Pentru a-şi menţine echilibrul, femeia îşi strecoară degetele în grilajul gardului de fier instalat în prealabil de forţele de ordine. Măsurile de securitate îi fac pe mulţi să se întoarcă, aceştia au geantă sau nu au buletinul. Lucru ce complică şi mai mult traficul de oameni.

 

Vreţi bani? – OK!

 

Atmosfera din scuarul TNOB este una ce te face să uiţi de îmbulzeala de după gard. Tricoloruri moldoveneşti, steguleţe americane, agenţi secreţi, voluntari, artişti moldoveni, politicieni – toţi s-au adunat pentru a asculta discursul celui de-al doilea om din Statele Unite ale Americii. În timp ce aşteaptă, norocoşii sunt serviţi cu ceai sau cafea şi cu plăcinte. Iar scuarul se umple cu pahare aruncate pe jos sau lăsate într-o parte. “Sunt student şi am venit mai mulţi aici. Ce să aştept? Nişte bani!”, râde acesta, ridicând steagul american. Biden parcă ar fi auzit doleanţele tinerilor – menţionează în discursul său că R. Moldova va primi de la americani 262 milioane de dolari SUA pentru infrastructură şi agricultură. „Eu vin la toate mitingurile! Ce-i cu întrebarea asta de ce am venit?”, mă întreabă enervat un bătrân de vreo 75 de ani care îşi doreşte să dea mâna cu oficialul american.

Obligaţi să vină

„Ţi-am spus să ne pornim mai dimineaţă!”, îi reproşează soţului o femeie de 35 de ani. Elena a venit să-l vadă pe Joe Biden pentru ca pe viitor să le povestească copiilor şi nepoţilor săi că l-a văzut cu ochii ei pe vicepreşedintele SUA. Soţul ei se arată mai puţin entuziasmat decât jumătatea lui. „M-a pus să o însoţesc”, zice indignat Mihai pe care soţia Maria îl tot trage de mâneca scurtei şi, în câteva clipe, se pierd în mulţime. Se pare că bărbatul nu este singurul nevoit să vină. O profesoară din Ştefan-Vodă îmi spune, “aşa, ca să nu ştie nimeni”, că reprezentanţii PLDM au organizat transport fiind aduşi la Chişinău peste 100 de persoane. „Suntem din Chişinău. Din toată clasa am fost selectate doar noi două pentru a veni aici la adunare”, zice una din cele două eleve. Mai târziu, fata e sunată de profesoară căreia îi confirmă prezenţa lor.

Poliţia nu interzice

La ora 11.40, poliţiştii de la primul filtru de trecere (în total au fost trei) îşi dau mâinile şi opresc traficul de oameni. Nimeni nu mai poate trece mai departe de panglica galbenă pe care scrie cu litere mari: „ACCES ÎNTERZIS – POLIŢIA”.

În acest timp, în scuar, rând pe rând, îşi fac apariţia politicienii moldoveni. După ce răspund la întrebările jurnaliştilor, se îndreaptă cuminţi spre locul amenajat pentru aceştia. Doar Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal, stă stingher. La un semn, uşa cortului e dată la o parte şi intră pe rând vicepreşedintele american, Joe Biden, premierul Vlad Filat, însoţiţi de soţiile lor. După un discurs al premierului, la microfon iese demnitarul american. Relaxat şi bine dispus, acesta vorbeşte liber, uitându-se doar din când în când spre promptere.

Au măturat urmele lăsate de Biden

Biden nu ratează momentul şi coboară între oameni să ia o baie de  mulţime, ajunge la gard şi dă mâna printre gratii. Cu puţin timp după ce oficialul pleacă, în scuar rămân câteva zeci de persoane. Locul acestora e luat de măturătoare. “Hai, Saşa, să terminăm mai repede şi să ne ducem înapoi în parc!”, spune una din femei. “Nu ştiu cine a fost aici. Mai lăsaţi-mă în pace, că am mult de lucru!”, îmi răspunde în răspăr aceasta. Ea nu are de unde şti că, acum un sfert de ceas, în acest loc, Joe Biden a promis mulţimii că se va întoarce: „Wait me back!” (Aşteptaţi-mă, voi reveni – n.a.).

Pentru ce a venit Biden la Chişinău? Am adresat această întrebare mai multor tineri. Unele răspunsuri surprind prin „originalitatea” lor. „Caută mire pentru nepoţica lui. De asta şi se vorbeşte despre îmbunătăţirea relaţiilor”, „Poate ne aduce la toţi cei prezenţi câte o sticlă de coca-cola şi un hamburger”, „Ca în sfârşit lumea să ştie unde se află ţara asta Moldova şi ce-i cu viaţa ei”, „Probabil, Biden credea că va veni în Maldive, dar a ajuns în Moldova” – sunt doar câteva din ele.

Casetă: “Cu drag din partea Moldovei”. Premierul Vlad Filat a declarat pentru Europa Liberă că vicepreşedintele american, Joe Biden, a primit în dar un covor moldovenesc lucrat manual, ţesut pe ambele părţi, şi o vază de ceramică veche, cu inscripţia “Cu drag, din partea Moldovei”. Pe de altă parte, soţia demnitarului american, Jill Biden, care a vizitat împreună cu Sanda Filat Vinăria Cricova, a primit în dar o lădiţă de lemn cu patru sticle de vin. Cel mai vechi este din 1968. În vizita sa la Cricova, soţia demnitarului american a degustat zece feluri de vin. Când au apărut în faţa publicului adunat în scuarul TNOB, soţiile demnitarilor se ţineau de mână.

Casetă: Cine a achitat costurile vizitei lui Biden? Autorităţile moldoveneşti nu pot să spună cine şi-a asumat cheltuielile pentru vizita vicepreşedintelui american Joe Biden. În timp ce ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţa, susţine că vicepreşedintele american are propriul buget pentru astfel de vizite, secretarul de stat, Victor Bodiu, spune că toate cheltuielile au fost suportate de către autorităţile de la Chişinău. „Urmează să avem această informaţie şi cred că la începutul săptămânii viitoare vă vom putea da cifra exactă”, a spus Bodiu. Pe de altă parte, Primăria Chişinău susţine că toate cheltuielile pentru vizita vicepreşedintelui SUA au fost suportate exclusiv de către administraţia municipală. În total, în acest sens, au fost alocaţi din buget mai mult de o jumătate de milion de lei. Banii au fost folosiţi la confecţionarea şi instalarea panourilor de publicitate, confecţionarea şi arborarea drapelelor de stat ale Republicii Moldova şi ale SUA, instalarea corturilor în scuarul TNOB, asfaltarea străzilor, salubrizarea teritoriului şi sudarea capacelor de la gurile de canal pe arterele oraşului.

Marina LIŢA

Svetlana PANŢA

 

 

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău