Bibliotecile din RM, sepultura cărţilor sovietice

biblioteci.f.nadea roscovanuÎn timp ce bibliotecile unor instituţii de învăţământ din Capitală au scăpat cărţile în chirilice, bibliotecile din mediul rural sunt cimitire de cărţi sovietice 

În Republica Moldova, la 24 de ani de la adoptarea alfabetului latin, mai pot fi formaţi oameni noi, sovietici. Şi aceasta pentru că bibliotecile sunt burduşite cu cărţi cu litere chirilice. În timp ce părinţii sunt obligaţi să achite taxe pentru mobilă, perdele şi tot felul de lucruri care nu au nimic în comun cu şcoala, majoritatea bibliotecilor din instituţiile de învăţământ din R. Moldova păstrează pe rafturi literatură sovietică.

Bibliotecarii din mediul rural semnalează în special o lipsă acută de cărţi pentru elevii claselor primare. În prezent, majoritatea bibliotecilor şcolare se suplinesc cu literatură din donaţii din partea guvernului României, asociaţiilor de părinţi, agenţilor economici, mai puţin, din partea Ministerului Educaţiei RM.

Biblioteca Gimnaziului „Mihai Eminescu” din Teleneşti a fost înnoită la început de an şcolar cu două loturi de carte din partea Ministerului Educaţiei al României. „În 2012, am primit drept donaţie 197 de titluri de carte în număr de 778 de exemplare: Colecţia ‘Legende şi mituri a lumii’, ‘Enciclopedia copiilor’, ‘Enciclopedia medicală a familiei’, volume de Dostoevski, Tolstoi, Gogol.

În 2013, am primit 64 de titluri de carte în număr de 548 de exemplare ale scriitorilor români Mihai Eminescu, Ion Creangă, Octavian Goga, Anton Pann, B.P. Hasdeu şi din literatura universală vreo 40 de cărţi”, spune bibliotecara Irina Căldare.

Cărţi în chirilice, copleşitoare

Potrivit acesteia, autorităţile locale au alocat în 2012 1913 lei în baza cărora au fost achiziţionate 148 de exemplare de carte, în 35 de titluri, majoritatea fiind enciclopedii.

Irina Căldare spune că, în 2013, din bugetul instituţiei de învăţământ au fost alocaţi 4287 de lei pentru abonarea la ediţiile periodice, majoritatea cu tematică pedagogică. În prezent, biblioteca Gimnaziului din Teleneşti are 5100 de exemplare de carte pentru cei 640 de elevi şi multă literatură în grafia chirilică. Biblioteca are nevoie de cărţile lui Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Spiridon Vangheli care lipsesc cu desăvârşire.

Mai mult se resimte o lipsă acută de literatură pentru elevii claselor primare. „Avem multă literatură în grafia chirilică, care este consultată foarte rar de elevii claselor mai mari”, mărturiseşte femeia.

Alexandru Rusu, bibliotecar în Izbişte, Criuleni, spune că în biblioteca în care lucrează sunt multe cărţi în chirilică. Din fondul total de aproximativ 9000 de volume, doar 2000 sunt în grafie latină. „Copiii nu mai ştiu să citească în chirilică şi nici nu le propun. Scot anual din circuit circa 400 de cărţi. În vreo zece ani, sper să scăpăm de ele. Cele mai solicitate cărţi sunt cele ale autorilor înscrişi în programa şcolară şi detectivele”, spune bibliotecarul.

Spre deosebire de alte instituţii de învăţământ din mediul rural, la Liceul Teoretic Măgdăceşti, numărul cărţilor de literatură artistică în grafie latină este în creştere din an în an. „Pe moment, avem 14037 de exemplare de carte. În 2012, am primit mai multe donaţii de carte din partea scriitorului Nicolae Dabija (13 exemplare), Direcţiei Învăţământ Criuleni (40 exemplare), preşedintelui RM, Nicolae Timofti (87 de exemplare)”, ne spune bibliotecara liceului din Măgdăceşti Ecaterina Lîsenco.

Aceasta susţine că, în 2013, a primit o donaţie de 1600 de exemplare de carte de la ziarul „Adevărul”. De la începutul acestui an, liceul s-a abonat la doar zece ediţii periodice. Ecaterina Lîsenco mai spune că fondul bibliotecii nu cuprinde toată literatura din programa şcoală, lipseşte mai mult cea pentru elevii claselor primare. „Elevii claselor gimnaziale vin cu greu la bibliotecă, iar cei mai mari sunt obligaţi de profesori să intre cât mai des în bibliotecă”, menţionează bibliotecara.

Ce trece printre degete

Totodată, în bibliotecile şcolilor din capitală nu găseşti cărţi sovietice. În biblioteca Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” literatura în chirilică lipseşte cu desăvârşire. „În primăvara acestui an, am primit literatură artistică de referinţă, ghiduri, enciclopedii, în total, 1915 de cărţi. Peste 188 de titluri a donat Guvernul României, prin intermediul Direcţiei Generale Educaţie, Ştiinţă, Tineret şi Sport. Primim în fiecare an un suport modest din partea Asociaţiei de părinţi a liceului în valoare de aproximativ 6000 de lei. Tot părinţii ne abonează la ediţiile periodice. Biblioteca noastră poartă numele unei foste profesoare a liceului Tamara Andriuţă. În fiecare an, fiica fostei profesoare alocă o sumă de bani pentru cărţi. Anul acesta a donat 60 de exemplare şi 3000 de lei. Din partea Ministerului Educaţiei primim doar ceea ce trece prin degete. De la DGETS am primit 66 de exemplare”, spune bibliotecara liceului Veronica Ciobanu.

Din spusele acesteia, biblioteca are toată literatura inclusă în programa şcolară, doar uneori sunt cazuri când numărul de cărţi ale unui autori nu pot acoperi cerinţele elevilor.

„De exemplu, avem zece exemplare de carte ale romanului ‘Baltagul’ de Mihail Sadoveanu şi 150 de elevi din clasa VII. Cum să-i împăcăm pe toţi?”, explică angajata liceului.

„O carte pentru bibliotecă”

Bibliotecarele liceului român-francez desfăşoară anual proiectul „O carte pentru bibliotecă”, în cadrul căreia elevii pot aduce o carte citită sau nouă la bibliotecă. „Aici găseşti literatură pentru orice copil şi toate dicţionarele de care au nevoie elevii. Avem în prezent 15 mii de exemplare de carte pentru cei 1900 de elevi şi profesori. Din păcate, elevii nu prea citesc”, îşi dă cu părerea Veronica Ciobanu.

Prima Doamnă, Margareta Timofti, a vizitat pe 18 octombrie curent Gimnaziul Cotul Morii, raionul Hâncești, localitate afectată de inundații în vara anului 2010. Potrivit unui comunicat al Președinției, cei 178 de elevi care frecventează instituția școlară, inaugurată pe 1 septembrie, au primit în dar din partea Președinției Republicii Moldova două calculatoare, două mese pentru calculator și o imprimantă.

Prima Doamnă a donat bibliotecii gimnaziului 800 de cărți semnate de scriitorii Aurelian Silvestru și Iulian Filip care i-au fost alături în această vizită.

Victoria Popa

 

 

The following two tabs change content below.