Bestia de la răsărit

ATROCIĂŢI // De la Șerpeni la Leușeni și de la Cahul la Cernăuţi românii cuprinşi de ocupaţia sovietică n-au pentru ce se bucura de militarii cu steluţe roşii pe chipiu

Pe parcursul existenţei sale, istoriografia sovietică a evoluat din minciună în minciună, astăzi fiind preluată în mare parte de propaganda „patriotică” rusească. Iată doar câteva exemple. Masacrul a peste douăzeci de mii de prizonieri polonezi la Katyn, executaţi de NKVD în 1940, a fost pus pe seama „naziştilor”. Mereu s-a trâmbiţat că URSS a intrat în război la 22 iunie 1941, deşi regimul stalinist a agresat câteva state europene până la această dată și anume: Polonia la 17 septembrie 1939, Finlanda la 30 noiembrie acelaşi an, iar România a fost atacată mişeleşte la 26 iunie 1940…

Gheorghe MÂRZENCU

Printre balivernele sovietice se înscriu și clişeele propagandistice cu „război” și „eroi”, unde soldatul ocupant, care a adus teroarea în Basarabia, este prezentat ca „eliberator”. În numărul JURNALULUI de Chişinău din 4 octombrie am stabilit că născocirile perverse mai stăpânesc mesajul unor muzee și memoriale din Republica Moldova, devenind uneori ideologie oficială a procesului de educație în trupele de grăniceri. În același timp, tot mai multă lume prinde a înțelege că „eroismul” și „sacrificiul” ostașilor sovietici constituie de fapt nu altceva decât acțiunile războinice ale acestora pe pământul nostru, pe sângele oamenilor noștri.

La Cernăuți „…au fost împușcați și bolnavii din spitale”

După începerea acțiunilor militare la Prut și Siret, în iunie-iulie 1941, Armata Roșie a fost nevoită să se retragă din Basarabia și Nordul Bucovinei. Regimul de ocupaţie însă nu voia să cedeze cu una, cu două. Meșteri în omucideri și de teama că vor scăpa cu viață câteva suflete nevinovate, călăii NKVD au pus în aplicare toate sentinţele capitale pronunţate până atunci. Istoricul Mihai Tașcă și alţi colegi au adus la cunoştinţa publicului arhivele securităţii despre sutele de cadavre ale românilor basarabeni aruncate în gropi cu var la Chișinău. Iată că stilul sălbatic al „eliberatorilor” s-a manifestat și în alte localități rupte din trupul României după înţelegerea lui Stalin cu Hitler.

Avem în faţă un raport semnat de locotenentul de securitate Lazarenko, la 9 iulie 1941, și adresat căpitanului Filippov, șeful Direcției penitenciare NKVD al RSS Ucraineană, document descoperit recent în Arhiva Securității din Ucraina. (АГБ МВС Украiны. Коллекцiя документiв.) Reproducem textul în traducere proprie.

„La Cernăuţi am sosit pe 25.06.1941 și am transmis imediat ordinul Dvs de evacuare a puşcăriilor… La 30.06.41 au fost încărcaţi în vagoane 405 deţinuţi care au fost expediaţi conform ordinului Dvs. Cei rămaşi n-au mai avut parte de vagoane, astfel, pe data de 3 iulie au fost scoşi din puşcăriile nr. 1 și nr. 2, în total 877 de oameni, și încolonaţi într-un marş pedestru pe direcţia Cameneț-Podolski, sub convoiul batalionului 154 NKVD… Între timp, au fost eliberați deținuții de drept comun, cărora le-a mai rămas până la un an de detenţie, precum și bătrânii și femeile cu copii, cu excepția celor condamnați sau anchetaţi pentru activitate contrarevoluționară. Toți condamnații la pedeapsa capitală au fost împuşcaţi la Cernăuți. Împreună cu ei au fost împușcați condamnaţii și bolnavii anchetaţi pentru activităţi contrarevoluţionare, care în momentul evacuării se aflau în spitalele închisorilor, precum și un aviator german și doi răniţi în timpul tentativei de evadare…”

Cruzime sovietică în stil medieval pe sectorul de lângă Leova

Într-un număr recent al revistei „Historia” au fost publicate amintirile Generalului de brigadă (r) Ion Dăscălescu, pe front locotenent, comandant al unui regiment din Divizia 1 gardă. El îşi aminteşte de un episod întâmplat în iunie 1941, care l-a marcat profund:

„La 27 iunie, compania locotenentului Ştefan Luncaşu executase o incursiune la est de Prut, în zona localităţii Hănăşeni (circa 10 km sud de Leova). Compania a intrat într-o ambuscadă şi toţi ostaşii, chiar şi cei răniţi, au fost ucişi până la unul. Comandantului companiei i s-a retezat capul, care a fost înfipt în baioneta unei arme aşezată în vertical, cu patul îngropat în pământ. Capul nefericitului ofiţer a fost îndreptat cu faţa către noi, inamicul vrând prin aceasta să ne înfricoşeze. Acţiunea bestială a sovieticilor a stârnit indignare şi oroare în rândurile tuturor ostaşilor noştri”.

Exemple de genul acesta găsim și în alte părţi unde a călcat cizma roşie. Ele demonstrează că de la Șerpeni la Leușeni și de la Cahul la Cernăuţi românii prinşi de ocupaţia sovietică n-au pentru ce se bucura de ostaşii cu steluţe pe chipiu. Spălaţi pe creier timp de decenii unii compatrioţi de-ai noştri se mai află sub influenţa poveştilor mincinoase ticluite în birourile propagandei staliniste. Cu atât mai regretabil că născocirile cu „eroi” și „nemți” s-au strecurat și în caietele de educație a tinerei generații din „statul independent”, prin școli (mai ales în cele de limbă rusă) și în unități militare.

Ca adevărul să ajungă și până la aceștia, în numerele viitoare vom da în vileag și alte atrocități sovietice, vom combate alte mituri „eroice” ale istoriografiei perimate. În special ne vom referi la evadarea în masă a cetățenilor din „raiul sovietic” și masacrele înfăptuite de grănicerii NKVD la graniţa cu România. De asemenea, vom aborda și temele cu „partizanii moldoveni” care de fapt nici n-au existat, vom trece și pe la cei din catacombele Odesei care s-au dovedit a fi niste diversioniști canibali. Vom continua să ne susținem afirmațiile cu alte documente de epocă, în premieră.