Beşleagă: „Târgul Gaudeamus de la București mi-a părut un Babilon al Cărții”

Vladimir Besleaga fotoInterviu cu scriitorul Vladimir Beșleagă

– Stimate dle Vladimir Beșleagă, romanele Dvs. „Zbor frânt” și „Viața și moartea nefericitului Filimon” au fost reeditate recent de editura Cartier. Credeți că sunt cele mai rezistente romane din biografia Dvs. literară?

Aceste două cărţi ale mele au apărut de curând la editura Cartier. E un moment plăcut, recunosc. Mai cu seamă ţinând cont de faptul că astăzi, în condiţii de criză, orice ediţie este un eveniment. Toată recunoştinţa mea colegilor dragi: directorului Gheorghe Erizanu şi redactorului-şef Emilian Galaicu-Păun, dar şi lui Valentin Guţu, care s-a aplecat cu cea mai mare osârdie asupra textului…

Dacă le consider cele mai rezistente? Ca să fiu sincer până în pânzele albe, răspund: dintre tot ce-am scris în anii mei lungi de mâzgăleală a hârtiei, sper să rămână o singură carte: „Noaptea a treia”, alias: „Viaţa şi moartea…” Atât! (Şi încă ar fi să fie… cam mult. Se poate întâmpla să nu rămână… nimic. Sau: doar câteva pagini… Câteva… rânduri. Sau: doar cuvintele din titlu! Adică: sintagma: „Zbor frânt”. Ori: „Viaţa şi moartea…”).

– Cine dintre prozatorii români au fost niște modele pentru Dvs. în vremea când ați scris aceste două romane?

Rebreanu, cel pe care l-am studiat în anii mei de ucenicie literară. Dar nu singurul. Şi Camil Petrescu… Şi Anton Holban… Ba chiar am detectat, mai târziu, unele sugestii din partea lui Ivasiuc şi D.R.Popescu, chiar dacă numai… formale!

– Sunt niște romane-premoniții? Istoria se repetă, cu-adevărat?

Da, ai intuit corect: romanele conţin anumite note de premoniţie, atât în plan individual, pentru mine personal, cât şi în ceea ce priveşte destinul nostru în istorie. Care istorie se cam repetă, pentru noi, bat-o pustia… Numai cât face războiul de la Nistru, cel din 1944 şi cel din 1992…

– Cele două romane au fost lansate săptămâna trecută la Târgul de Carte Gaudeamus din București. Ce idei ați reținut din discursurile vorbitorilor?

Cele două, ca să vezi, au fost, de facto, unul. Şi totuşi, cât… două. Adică a fost luat în vizor „Zborul…”. La el s-au făcut unele referinţe. La „Viaţă…” şi mai ales la „Moarte…” nu s-a ajuns. Dar e destul şi atâta…

Ce am reţinut? Că aceste două cărţi au răzbit prin timp, înfruntându-l, că se apropie de cei 50 de ani (este remarca lui Emil), că eminentul critic literar bucureștean Daniel Cristea-Enache a descoperit un autor, despre care nu ştia nimic, ba a mai şi reprodus un pasaj din „Zbor”… care i s-a părut că merită o deosebită atenţie. Ascultându-l în lectura dlui, mi-am zis: „Oare eu să-l fi scris?”.

– Lansările de la București v-au părut mai interesante decât cele din Chișinău?

La fel. Știi de ce? Pentru că am asistat la unele, care i-au avut pe aceiaşi moderatori. Atât doar că la București a mai fost lansată opera integrală Hasdeu, la care au participat distinsul critic Alex Ştefănescu, dar şi marele lingvist Grigore Brâncuşi, fără să uităm de profesorul Dan Zamfirescu…

– Ce înseamnă pentru Dvs. Târgul de Carte Gaudeamus?

Fiind în doi cu doamna Alexandra, cititoare mai mult ca pasionată, l-am asemănat cu un Babilon al Cărţii. De, nu am văzut târgul de la Frankfurt, deci nu am termen de comparaţie… Şi aş mai avea o metaforă: când te apropii de acest pavilion Romexpo şi-i zăreşti doar vârful, îţi apare ca o uriaşă farfurie zburătoare, ceea ce îl apropie de zisa lui Borges cu universul ca o… Bibliotecă…

– Cum a decurs discuția de la Londophon, din centrul Bucureștiului? Pe cine ați întâlnit? Ați auzit lucruri noi pentru Dvs.?

A fost un moment extraordinar! Eu, de pe un drum destul de lung, dar tinerii care s-au adunat acolo, m-au alimentat cu întrebări, dar şi cu energie, aşa încât s-a produs un dialog interactiv de rară sinceritate şi aleasă frumuseţe. A fost ideea cea mai fericită a lui Vasile Ernu să mă arunce spre sfâşiere în arena tinerilor, care au extras din mine cele mai tăinuite secrete ale vieţii şi scrisului… Am cunoscut şi reîntâlnit persoane dragi, printre care pe Diana Epure, dar şi pe Liliana Corobca, cea care mi-a oferit noul ei roman „Kinderland”…

Am auzit nu atât lucruri noi, cât întrebări noi, unele mai provocatoare decât altele, ceea ce-mi face o deosebită plăcere, pentru că aflu din răspunsurile mele lucruri pe care le-am uitat atât de temeinic…

– Autorii basarabeni din București sunt mai norocoși decât cei din R. Moldova?

Aş zice că norocoşi i-am putea considera doar pentru faptul că se încadrează mai rapid în circuitul literar general românesc, nu ca unul ca mine care a fost nevoit să aştepte vreo câteva decenii… Dar nu pot să zic că nu am ajuns acolo, dacă la începutul anilor 90 aflam că două din cărţile mele erau duse de basarabeni şi vândute la Piaţa Obor: traducerea „Dafnis şi Cloe”, dar şi ediţia celor două romane apărute la Hyperion, Chişinău, în 1992…

– Cum e Prutul în noiembrie?

Ca un pruncuţ ce se pregăteşte de iarnă: frumos, lin, dulce, pentru că noi, cei de pe malurile lui, îi dăruim toată căldura dragostei noastre…

– Cu ce dispozitie v-ați întors de la București?

După o baie de carte ca aceea, după ce am cutreierat de atâtea ori cele trei niveluri ale Târgului şi împreună cu Sanda ne-am făcut plinul cu… viitoarele lecturi, am decis să descindem în dulcele târg al Ieşilor, după care am revenit, odihniţi, acasă…

– Despre ce ar trebui să scrie romane autorii de la Chișinău?

Despre rătăcirile omului modern în această lume a amăgitoarei civilizaţii tehnice, care îl robotizează tot mai mult, despre eternele valori umane în plin proces de disoluţie, în fine, despre adevărata misiune a artei pentru… re-umanizarea omului…

– Ce personaj nu vă dă pace și abia așteaptă să-i daţi viață pe hârtie?

Îl simt mereu, şi ziua şi noaptea, că-mi dă târcoale, dar când vreau să-l văd la faţă, se fereşte… De aceea îl las în pace, să se arate când i-o veni plăcerea… Iar până atunci, zi de zi, uneori ceas de ceas, notez cele ce mi se întâmplă mie, celor din jur, dar şi ceea ce simt şi gândesc, realizând ca şi cum o cronică intimă sau… ca şi cum aş fi propriul… SECRETAR (or, secretar vine de la… secrete, nu? adică în notiţele mele diurne acumulez propriile secrete).

– Vă mulțumesc pentru interviu!

A dialogat Irina Nechit

„Târgul Gaudeamus de la București mi-a părut un Babilon al Cărții”