Bayern, ce coşmar! Pandev a salvat onoarea Italiei

Miercuri seara, s-au decis ultimele echipe calificate în sferturile Ligii Campionilor. Şahtior Doneţk, FC Barcelona, Tottenham, Schalke, Manchester United, Inter Milano, Chelsea şi Real Madrid vor lupta în continuare pentru cel mai important trofeu al echipelor de club din Europa.

Cel mai dramatic meci din optimile Ligii Campionilor s-a disputat la München, unde s-a reeditat finala de anul trecut. Campioana Italiei a învins-o din nou pe Bayern cu 3-2 în manşa secundă a optimilor.

După ce s-a impus cu 1-0 pe „San Siro”, Bayern părea să nu aibă probleme cu calificarea. Conform tradiţiei, bavarezii nu au fost niciodată eliminaţi din cupele europene după ce au învins în deplasare în prima manşă. Inter a început tare şi Eto’o a deschis scorul (min. 4), dar nemţii au preluat rapid iniţiativa. Robben a demarat faza golului egalizator (21), marcat de Gomes. Muller a adus-o pe Bayern în avantaj (31) ca, înainte de pauză, jucătorii lui Van Gaal să mai rateze alte trei mari ocazii. Celălalt olandez de pe teren, Sneijder, a aruncat meciul în aer, egalând la doi în minutul 63.

Inter, mândria Italiei

Pandev a adus calificarea italienilor cu o superexecuţie în minutul 88. Inter a salvat blazonul Italiei în Europa. Celelalte şase echipe din peninsulă au fost eliminate în acest sezon din competiţiile continentale. Inter este singura care va continua în sferturile cupelor europene în 2011. Milanezii pot deveni prima echipă din istorie care câştigă de două ori consecutiv Liga Campionilor.

Leonardo nu a înţeles nimic

Antrenorul Leonardo a făcut cea mai tare declaraţie după meciul câştigat în faţa lui Bayern. „Nu am înţeles nimic din meci”, a fost fraza cu care brazilianul i-a lăsat mască pe ziarişti. „Sunt mort. Nu am înţeles ce s-a întâmplat în această seară… Nu pot explica. A fost un meci între două din cele mai bune echipe din lume. E greu să joci cu Bayern, monopolizează balonul, nu te lasă să joci. Am început bine, dar egalarea lor ne-a făcut rău. Am primit un al doilea gol, dar ne-am păstrat calmul şi luciditatea. A fost un meci extraordinar, iar golul lui Pandev va rămâne în istorie. Victoria este cu atât mai extraordinară cu cât a fost obţinută în faţa unei mari echipe”, a spus Leonardo.

Nu e om, e „diavol”!

Manchester United s-a calificat în sferturi după ce a învins-o pe Marseille, scor 2-1 (în tur, 0-0), pe „Old Trafford”. Soarta partidei a fost decisă de Javier Hernandez. Atacantul mexican a deschis scorul în minutul 5 şi a majorat diferenţa cu un sfert de oră înainte de fluierul final.

Deşi Marseille a dominat prima parte a meciului, defensiva improvizată a lui Ferguson şi-a făcut datoria. Smalling şi Wes Brown s-au descurcat remarcabil pe posturile lui Ferdinand şi Vidic. Cel puţin, până în minutul 81, când Brown a trimis mingea în propria poartă. Nu a mai contat pentru că s-a terminat 2-1.

Real a scăpat, în sfârşit, de complexul Olympique Lyon

Real Madrid s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor după şapte ani de ghinion. Spaniolii au învins cu 3-0 pe Santiago Bernabeu, după 1-1 în tur, şi nu au mai repetat greşeala din sezonul precedent, calificându-se în sferturile Ligii Campionilor. Drumul spre succes a fost deschis de brazilianul Marcelo care, în colaborare cu Cristiano Ronaldo, a ameţit toată defensiva lyoneză şi a încheiat acţiunea cu un supergol. În partea secundă, Karim Benzema, „băiatul din suburbii” crescut de OL, şi-a îngropat din nou fosta formaţie, cu al doilea gol în dubla manşă.

Di Maria a încheiat conturile cu un sfert de oră înainte de final, lobându-l elegant pe Lloris după o pasă genială venită de la Ozil. În cealaltă partidă a serii, Chelsea nu s-a forţat deloc în faţa lui FC Copenhaga după dubla lui Anelka din tur, meciul de pe „Stamford Bridge” încheindu-se fără goluri, 0-0.