Bătrânul cu sufletul larg cât o ţară

Ca azi, se îngropa mortul, a doua zi, era dezgropat şi mâncat. Numai la un singur om din sat au fost găsite şapte capete de om în sobă

IMG_8059Nenea Pavel Gâscă din oraşul Soroca şi-a serbat zilele trecute ziua de naştere. A ajuns la o vârstă onorabilă – 92 de ani. Toţi cei care l-au auzit măcar o dată rostind discursuri la diferite mitinguri sau adunări l-au înţeles şi i-au desluşit gândurile de adevărat bărbat al neamului. Despre faptul că este un mare patriot care respectă valorile, ştiu mulţi soroceni şi nu numai. Este unicul din oraş la poarta căruia este arborat tricolorul din ziua în care a fost declarată independenţa Republicii Moldova.

Este omul pe care îl doare starea de lucruri din societate, lupta nedreaptă pentru putere, sufletul neamului, care, în loc să înflorească de la 1990 încoace, se spulberă pe an ce trece. În aceste dimineţi, când se trezeşte din somn, primul gând, după ce-şi rosteşte rugăciunea, zboară la situaţia politică din RM. Îl deranjează foarte mult „ura” dintre partidele democratice care, în loc să se unească pentru o cauză comună, s-au dispersat, turnând astfel apă la moara „vrăjmaşilor”.

Cu Tricolorul în poartă

„Soarta Republicii Moldova este în pericol. Politicianul nou luptă pentru propriile interese, şi nu pentru binele poporului. Se întâmplă ceva cu noi. Celor care luptă pentru fotolii le lipseşte ceva la nivel sufletesc”, spune nea Pavel, care, de-a lungul vieţii, a ştiut să aibă doar gânduri bune şi sentimente curate în inima sa. Are o mulţime de oameni dragi în preajmă, ştie ce înseamnă să construieşti o casă, o familie frumoasă, o grădină ca cea a Raiului cu toate poamele în ea. În grădina lui cresc cei mai frumoşi struguri, cei mai roditori copaci de corn, nuc şi prăsad. Iar casa lui primitoare, situată într-un loc foarte pitoresc şi liniştit, sub o geană de pădure, primeşte necontenit musafiri.

Îl are pe Dumnezeu în suflet, dar nu-i agreează pe unii preoţi

Nea Pavel nu merge la biserică. Asta nu înseamnă că nu crede în Dumnezeu. A ales credinţa practicată de acasă. Îl are pe Dumnezeu în suflet, dar nu îi agreează pe unii preoţi. A văzut multe în viaţa sa la capitolul biserică şi preoţi, mai multe decât ar putea povesti. Dar nu a ironizat niciodată pe seama preoţilor. Îi lasă la judecata Celui de Sus. Şi încă ceva. În ultimii ani, aproape că nu priveşte televizorul. Spune că, pe micile ecrane, cele trei virtuţi creştine – Speranţa, Credinţa, Iubirea – sunt călcate în picioare. Ţin să vă mai spun că este omul care poartă copilăria în suflet cu frumoasele amintiri legate de anii de şcoală, când doamna învăţătoare, al cărui tată avea peste 200 de stupi, aşeza elevii în rând câte patru şi îi ducea la ea acasă ca să-i servească cu câte o felie de pâine cu miere. Tatăl învăţătoarei era un om zgârcit şi, când vedea mulţimea de copii în ogradă, începeau să-i tremure mustăţile, dar avea puterea să tacă, căci ţinea mult la fiica lui şi nu voia să o supere. Nu poate uita clăcile care se făceau în sat, respectul dintre fraţi, dintre copii şi părinţi. Fratelui mai mare te adresai cu „Bade”, părinţilor – cu „Mata”.

Nu poate uita longevivul multe lucruri frumoase care se şterg. A văzut pentru prima oară lumina zilei în satul Vanţina, fostul judeţ Soroca, în casa ţăranilor Ion şi Ştefania Gâscă. Era prin 1922, când se înfăptuia reforma agrară, când ţăranul redevenise stăpân pe pământ. Aici, în 1933, a absolvit şcoala primară. Aici a tras alături de taică-său prima brazdă cu plugul de lemn. Dar nu uită nici lucrurile triste. De aici a fost luat pe front în cel de-al Doilea Război Mondial, întorcându-se la vatră invalid. Aici avea să guste din amarul deportărilor şi foametei din 1946–1947. Ţine minte cum maică-sa dădea prin răzătoare o sfeclă, o amesteca cu urluială, o dădea prin puţină făină de grâu, ca să se ţină grămadă, şi o punea la cuptor. Mâncau aceste chilimboațe cu uşa încuiată ca să nu se năpustească cumva la masa lor vecinii flămânzi.

Bătrânul lăcrămează şi se cutremură când îşi aminteşte cum secera moartea om după om. Dar şi mai cutremurător era faptul că, bunăoară, ca azi se îngropa mortul, iar a doua zi era dezgropat şi mâncat. La un singur om din sat au fost găsite în sobă, ferească Dumnezeu, şapte capete de om! Atunci oamenii mâncau orice ca să trăiască, astăzi, mulţi trăiesc numai ca să mănânce şi se aruncă atâta mâncare la gunoi! Bătrânul oftează: „Amintirile se şterg, tradiţiile se uită, iar satele, sub ochii noştri, mor”.

Model de păstrare şi înmulţire a valorilor strămoşeşti

Copilul Pavel Gâscă a învăţat foarte bine la şcoală, mânca aritmetica pe pâine şi ar fi dorit să-şi continuie studiile, dar, fiind al doilea, din cei patru fraţi, taică-său l-a oprit la coarnele plugului. În sfârşit, în anii sovietici, flăcău fiind, n-a uitat de carte, a intrat la şcoala serală, absolvind zece clase, la 33 de ani. Apoi a studiat la Colegiul de comerţ şi a lucrat în acest domeniu până în 1990. Unica distincţie oferită de-a lungul anilor, pentru merite deosebite în activitatea profesională, este titlul onorific „Lucrător emerit în domeniul Comerţului din Uniunea Sovietică”. Aspirând mereu spre noi şi noi acumulări, a citit, a studiat, devenind un om cultivat, care a avut întotdeauna un cuvânt de spus cu putere multă. De-a lungul anilor, nea Pavel a adunat multă fericire şi multe amintiri frumoase. Pe cele frumoase se concentrează de aproape doi ani de când i-a plecat la cele veşnice soţia Haritina alături de care a înmulţit bucuriile vieţii timp de 60 de ani!

A cunoscut-o în timp ce frământa aluatul pentru sfânta pâine la brutăria din Soroca. Întorcând privirea de la cazanul cu aluat, a zărit-o trecând prin secţie. Era o codană atrăgătoare de 19 ani. El avea 29. Seara a invitat-o la plimbare. Nea Pavel îşi aminteşte: „Erau vremuri grele. La brutărie lucra şi sora ei, care nu dădea un ban părinţilor acasă, în timp ce Haritina, chiar dacă avea nevoie de o rochiţă, de o pereche de pantofi mai noi, dădea leafa părinţilor. Era frumoasă, nici vorbă, dar am apreciat la ea bunătatea mai întâi. Peste doi ani şi ceva, ne-am căsătorit”, povesteşte nea Pavel. Au făcut nunta la Vanţina. Nu i-au pus în cheltuială pe părinţi. Mirele făcuse ceva economii, a mai luat şi un împrumut de la bancă şi au făcut o nuntă cum nu mai văzuse satul. Din primii ani de căsnicie au format o familie unită şi puternică, devenind pentru copii, dar şi pentru cei din jur, model de păstrare şi înmulţire a valorilor strămoşeşti.

Cei doi copii, care i-au adus trei nepoţi şi o strănepoată, îi înmulţesc bucuriile. Irina locuieşte cu familia sa la Chişinău, iar Vladimir s-a stabilit cu traiul în Australia. Nea Pavel le face până ce-o fi singur pe toate. Pe lângă pensie, obţine un câştig de pe urma creşterii puieţilor de corn şi nuc, vinde miezul de nucă. Cât lucrează, ascultă muzică populară de calitate, în orele de răgaz, citeşte poezii, merge la toate evenimentele culturale şi politice care au loc în oraş. Nutreşte speranţa că minţile rătăcite ale conaţionalilor noştri se vor lumina şi cei care râvnesc puterea vor învăţa să redevină patrioţi.

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce