Bătrânul cu sufletul larg cât o ţară (a plecat la Domnul)

Bătrânul înțelept alături de fiică și ginere

Revin la povestea de viață a bătrânului Pavel Gâscă din orașul Soroca, scrisă cu patru ani în urmă. De acum încolo o să-i binecuvântez și îmbrățișez amintirea. Pe 8 iunie, în al 96-lea an de viață, omul cu suflet bun, omul Bucuriei, care însenina și fascina cu chipul și vorbele mustite de adevăr, marele patriot al Sorocii cu Tricolorul la poartă, și-a încheiat călătoria pe complicatele valuri ale vieții. A plecat cu conceptul iubirii de țară  în gând și cu dorul de re-UNIRE în suflet.

Luni, 11 iunie, nenea Pavel s-a întors în pământ. Sicriul i-a fost coborât în mormânt în cimitirul din Dealul Sorocii, lângă soția Haritina, plecată la Domnul cu șase ani în urmă, alături de care a știut să înmulţească bucuriile vieţii timp de 60 de ani! A fost condus pe ultimul drum simplu și frumos precum a trăit. Familia, rudele, prietenii apropiați, vecinii și toți cei care l-au cunoscut și apreciat, cărora de atâtea ori le-a vorbit de la tribune și în timpul întâlnirilor despre adevărul istoric, lupta nedreaptă pentru putere, sufletul neamului, care, în loc să înflorească de la 1990 încoace, se spulberă pe an ce trece, l-au troienit cu flori, coroane și amintiri care nu se uită. Slujba înmormântării s-a oficiat în Biserica „Sfântul Teodor Stratilat”. De la biserică drumul i-a fost presărat cu flori și stropit cu lacrima cerului până la locul de veșnică odihnă. I-o fi părut rău bătrânului înțelept că lasă în urmă atâția oameni apropiați, atâtea amintiri și un colț de țară care merge pe un drum greșit și care mai rămâne rupt din trupul Țării…

Ca soarele după ploaie și sufletul după plâns

Sunt fericită că i-am cunoscut lumina gândurilor mereu curate și pline de înțelepciune, gânduri ce veneau peste noi precum soarele după ploaie și sufletul după plâns. Dumnezeu l-a binecuvântat cu o mare dragoste de muncă și de viață. A ştiut ce înseamnă să construieşti o casă, o familie frumoasă, o grădină ca cea a Raiului cu toate poamele în ea. Iar casa lui primitoare, situată într-un loc foarte pitoresc şi liniştit, sub o geană de pădure, a primit necontenit musafiri.

A fost dintre aceia care nu se prea avea bine cu preoții. L-a avut pe Dumnezeu în suflet, dar nu i-a agreat pe mulți preoţi. Nu a frecventat biserica. A ales credinţa practicată de acasă.

Îmi spunea că a văzut multe în viaţa sa la capitolul biserică şi preoţi, mai multe decât ar putea povesti. Dar nu a ironizat niciodată pe seama preoţilor, nu i-a judecat. I-a lăsat la judecata Celui de Sus. În ultimii ani, aproape că nu a privit televizorul. Zicea că, pe micile ecrane, cele trei virtuţi creştine – Speranţa, Credinţa, Iubirea – sunt călcate în picioare. Adesea își amintea cu drag de primii ani de şcoală, de momentele când doamna învăţătoare, al cărei tată avea peste 200 de stupi, aşeza elevii în rând câte patru şi îi ducea la ea acasă ca să-i servească cu câte o felie de pâine unsă cu miere… Dragostea pentru trecut, pentru muzica populară i-au alimentat mereu existența. A povestit întotdeauna cu însuflețire despre clăcile și șezătorile care se făceau în sat, despre respectul dintre fraţi, dintre copii şi părinţi. A fost omul pe care l-a durut starea de lucruri din societate. L-a deranjat foarte mult „ura” dintre partidele democratice care, în loc să se unească pentru o cauză comună, s-au dispersat, turnând astfel apă la moara „vrăjmaşilor”…

Șapte capete de om în sobă

Pavel Gâscă a văzut pentru prima oară lumina zilei în satul Vanţina, fostul judeţ Soroca, în casa ţăranilor Ion şi Ştefania Gâscă. Era prin 1922, când se înfăptuia reforma agrară, când ţăranul redevenise stăpân pe pământ. Aici, în 1933, a absolvit şcoala primară. Aici a tras alături de taică-său prima brazdă cu plugul de lemn. De aici a fost luat pe front în cel de-al Doilea Război Mondial, întorcându-se la vatră invalid. Aici avea să guste din amarul deportărilor şi foametei din 1946–1947. Bătrânul lăcrima şi se cutremura când îşi amintea de acei ani când moartea secera om după om. Dar şi mai cutremurător era faptul că, a doua zi după înmormântare, mortul era dezgropat şi mâncat. La un singur om din sat au fost găsite în sobă, ferească Dumnezeu, şapte capete de om! „Atunci oamenii mâncau orice ca să trăiască, astăzi mulţi trăiesc numai ca să mănânce şi se aruncă atâta mâncare la gunoi!”, spunea cu tristețe bătrânul.

Copilul Pavel Gâscă a învăţat foarte bine la şcoală, mânca aritmetica pe pâine şi ar fi dorit să-şi continue studiile, dar, fiind al doilea din cei patru fraţi, taică-său l-a oprit la coarnele plugului. Abia în anii sovietici, flăcău fiind, a intrat la şcoala serală, absolvind zece clase la 33 de ani. Apoi a studiat la Colegiul de comerţ şi a lucrat în acest domeniu până în 1990. Dintre multele distincții oferite de-a lungul anilor, pentru merite deosebite în activitatea profesională, cea care l-a onorat cel mai mult este titlul onorific „Lucrător emerit în domeniul Comerţului din Uniunea Sovietică”. Aspirând mereu spre noi şi noi acumulări, a citit, a studiat, devenind un om cultivat, care a avut întotdeauna un cuvânt greu de spus.

Amintirile frumoase i-au lungit zilele

În viața lui, nea Pavel a adunat multă fericire şi multe amintiri frumoase. Pe cele frumoase se concentra mai cu seamă din 2012 încoace, de când a plecat la cele veşnice soţia Haritina.

A cunoscut-o în timp ce el, flăcău fiind, frământa aluatul pentru sfânta pâine la o brutărie din Soroca. Întorcând privirea de la cazanul cu aluat, a zărit-o trecând prin secţie. Era o codană atrăgătoare de 19 ani. El avea 29. Seara, a invitat-o la plimbare. Nea Pavel îşi amintea: „Erau vremuri grele. La brutărie lucra şi sora ei, care nu dădea un ban părinţilor acasă, în timp ce Haritina, chiar dacă avea nevoie de o rochiţă, de o pereche de pantofi mai noi, dădea leafa părinţilor. Era frumoasă, nici vorbă, dar am apreciat la ea bunătatea mai întâi. Peste doi ani şi ceva, ne-am căsătorit”. Din primii ani de căsnicie au format o familie unită şi puternică, devenind pentru copii, dar şi pentru cei din jur model de viețuire în lumină. Au crescut și educat doi copii, care le-au îndulcit zilele cu trei nepoţi şi o strănepoată. Fiica Irina locuieşte cu familia sa la Chişinău, iar fiul Vlad s-a stabilit în Australia. E antrenor la un club de tenis.

În ultimii doi ani de viață, nenea Pavel a stat la fiică la Chișinău. Luni, după înmormântare, la masa de pomenire, după ce preotul a terminat de binecuvântat bucatele, Irina, cu un glas trist, dar limpede a mulțumit tuturor pentru că au venit să-i aducă un ultim omagiu tatălui său, pentru cuvintele frumoase care s-au rostit. Cu recunoștință a povestit despre învățătura pe care a primit-o de la el pe parcursul anilor, dar mai cu seamă în acești ultimi doi ani de viață. Prezența lui le-a creat tot timpul o atmosferă de echilibru în casă. A știut mereu să le vorbească cu multă înțelepciune. Niciodată nu s-a jeluit că îl doare ceva, chiar dacă toți vedeau că picioarele afectate de gangrenă îi provocau multă suferință. S-a pregătit din timp pentru a trece dincolo. Pe o coală de hârtie a lăsat înscrise numele și numerele de telefon ale preotului, groparilor, altor persoane care au putut să ajute familia la organizarea înmormântării. Când a simțit că e aproape clipa plecării, s-a uitat blând și senin în ochii fiicei și ginerelui și le-a spus pe un ton liniștit: „Toate au un început și un sfârșit. Și Regele Mihai, pe care l-am iubit, măcar că a fost Rege, a murit. Să nu vă întristați, plec cu inima împăcată că am făcut tot binele pe care l-am putut face în trecerea mea prin această lume”.

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce

Nina Neculce

Ultimele articole de Nina Neculce (vezi toate)