Baştovoi, bănuit de organizarea unui omor la comandă

ÎNVINUIRE // A fost pusă la cale asasinarea a cel puţin trei persoane cu funcţie de răspundere de la compania lui Anatol Stati

„Avem suficiente probe care ar demonstra vinovăţia figuranţilor”, declaraţia aparţine șefulului Direcției Investigarea Fraudelor din cadrul MAI, Vitalie Briceag. Figuranţilor, unul dintre care este fostul vicepreşedinte al Companiei Ascom Grup, Andrei Baştovoi, li se incriminează că ar fi comandat şi organizat omorul şefului securităţii companiei. Mai mult ca atât, organele de forţă au înscenat omorul şefului serviciului de securitate şi, în momentul în care unul din bănuiţi a transmis ultima tranşă de bani, nu înainte ca aşa-numitul killer (un ofiţer sub acoperire) să prezinte poze care ar fi demonstrat că acţiunea ar fi fost realizată, a avut loc reţinerea în flagrant.

La sfârşitul lunii august, Andrei Baştovoi a fost arestat fiind bănuit pentru sustragerea unor mijloace băneşti impunătoare de la Compania Ascom Grup. Atunci Baştovoi a declarat că nu este vinovat, iar în spatele acestui dosar s-ar afla şeful securităţii Ascom Grup. Baştovoi s-a arătat foarte alarmat că acesta ar putea să influenţeze mersul anchetei. La rândul său, reprezentanţii MAI susţin că, în urma arestării lui Baştovoi, organele de forţă au intrat în posesia unei informaţii operative potrivit cărora un grup de persoane, printre care este Andrei Baştovoi, un prieten apropiat al acestuia care cândva a activat şi el la Ascom Grup, a treia persoană fiind un fost angajat al organelor de forţă, ar fi pus la cale asasinarea şefului securităţii companiei Ascom Grup. „Şeful serviciului de securitate a fost şi preşedintele comisiei care a scos la iveală delapidările de bani”, a menţionat Briceag.

Mai multe versiuni de asasinare

Din declaraţiile reprezentaţilor organelor de forţă, Baştovoi ar fi pus la cale un omor la comandă în timp ce se afla în arest la domiciliu. Unul din membrii grupului a fost reţinut în timpul transmiterii banilor, ceilalţi doi au fost reţinuţi la domiciliu. „De miercuri seara şi până joi dimineaţa, au fost efectuate percheziţii la cei trei bănuiţi. La unul dintre ei s-au depistat 11 telefoane mobile, o armă de foc păstrată contrar legislaţiei. La un alt bănuit s-au depistat copiile unor paşapoarte tehnice pentru substanţe radioactive, nucleare. Este vorba de uraniu 238 şi izotop osmiu. Bănuiţii aveau mai multe versiuni de asasinare, începând de la otrăvire, explozie, folosirea armelor cu ţeavă ghintuită cu lunetă pentru asasinarea la distanţă. Este de menţionat faptul că unul din bănuiţi a activat anterior în cadrul organelor de forţă şi cunoaşte foarte bine metodele activităţii operative de investigaţie a crimelor”, a menţionat Briceag. Reprezentanţii MAI ţin în secret numele celorlalte două persoane reţinute. Purtătorul de cuvânt al Ascom Grup, Vitalie Diaconu, a refuzat să dea mai multe detalii pentru a nu împiedica mersul anchetei. Unul din avocaţii lui Andrei Baştovoi, Constantin Tănase, susţine că a fost surprins că miercuri seara a fost reţinut clientul său căruia i se incriminează nu doar delapidări de bani, dar că ar fi pus la cale asasinarea mai multor persoane angajate la compania Ascom Grup.

S. P.

The following two tabs change content below.