Basic instinct: „Надо делиться”

Din tot ce s-a întâmplat în politica moldovenească în Săptămâna Luminată, au fost de reţinut două digresiuni vesele. Unul a fost „covorul moldovenesc” al Silviei Radu. Ca-cadou, nouă, pe banii noştri. Dincolo de anecdotă, cazul nu are nimic relevant.

Celălalt, cu toată aparenţa, anecdotică şi ea, divulgă un principiu vital, un modus vivendi, un detaliu al angrenajului. Prezentându-şi candidatul la funcţia de primar al Chişinăului (Orheiul deja exportă primari!), businessmanul condamnat Ilan Şor, promiţând o capitală modernizată şi amenajată („ca la Orhei”), a explicat de unde ar trebui luaţi banii: de vreme ce majoritatea oamenilor de afaceri locuiesc şi activează la Chişinău, ei trebuie „să se împartă”. Îndemnul a fost făcut prieteneşte: „Друзья, надо делиться”.

Aşa se discută, delicat, în mediul interlop. Dar tradiţia este mai veche, e din epoca „socialismului dezvoltat”. Nu trebuie să fii zgârcit, trebuie să detaşezi (în argoul banditesc: să „închini”, în original: „отстегивать”) o parte din venit „obştii”.

Aici se ascunde micul secret al libertăţii lui Şor. Condamnat, ca executant direct al devalizării bunului comun, el – spre deosebire de victima [doar] colaterală Filat sau de [doar] bănuitul Chirtoacă – circulă liber, operează afaceri financiare (sic!), ocupă funcţii publice, dezvoltă activităţi politice, ne decide viitorul!

Dar tot aici se pitulează şi secretul sistemului. Nu trebuie să respecţi legea ori să te risipeşti în tot soiul de cutume ale bunului-simţ. Trebuie „să închini”. Cui, când şi cât trebuie. E un principiu fundamental, pe care se ţine construcţia. Pe acest instinct de supravieţuire, se ţine sistemul in integrum, libertatea şi prosperitatea micilor şi marilor delapidatori, după care, în ţări normale, plânge puşcăria. „Надо делиться” şi fă ce vrei. Atât.

Îmi amintesc o istorie pe care o credeam imposibilă. Un compatriot de al nostru avea ocazia să atragă nişte investiţii internaţionale substanţiale într-un proiect cu consecinţe benefice de durată. La ministerul de resort a fost ascultat, cu atenţie la detalii… şi proiectul i-a fost respins de cinovnicii autohtoni. Motivul a fost unul foarte personal: oricum a întors funcţionarul suspus acel proiect pe toate părţile, oricât a examinat calculele, în toţi paşii şi în expresia amănunţită a bugetului, el nu a găsit nimic din care să beneficieze el, personal. Nici un sfanţ nu îi cădea de acolo, ca „închinare”, ca „otkat” (comision). Şi dacă nu exista un beneficiu personal, pentru el, cinovnicul, la ce să se ostenească, acceptând un proiect, fie şi de utilitate socială?

Incredibil, după mine, dar aşa e construită maşinăria. Pe contrasensul istoriei din alineatul precedent, miriade de „proiecte”, ilicite, nocive, catastrofale; de afaceri nu doar dubioase, ci şi evident dăunătoare, sunt acceptate, sunt promovate, sunt tolerate. Motivul? Din fiecare evaziune, din fiecare ilegalitate (la care închide ochii funcţionarul, politicul, justiţia – adică tot sistemul de supraveghere), infractorul „închină” suma necesară. „Împarte” beneficiile cu sus-pusul.

Este aici ascunsă toată filosofia sistemului de ani de zile, de decenii, indiferent de regim politic: sovietic, „democratic”, de „tranziţie” etc. Instinctul lui de bază. „Împarte” şi fă ce vrei. Toată lupta politică devine în consecinţă o bătălie pentru un os: să ajungi să împartă cu tine cel care are. Să-ţi pice şi ţie din bunăstarea celui care croieşte lucrurile după bunul său plac.

Este tocmai mecanismul detestat de civilizaţia modernă, cea care scoate din ecuaţie comisioanele şi pune la respect funcţionarul hapsân şi justiţia vândută. Nu din „mila” celor cu afaceri bănoase, dar dubioase, ci din activităţi legale şi impozite corecte prosperă oraşele civilizate.

La noi însă speranţa că ar putea fi şi altfel o risipeşte unul dintre principalii protagonişti ai delaţiunii care ne-a dus faima proastă în lume: furtul miliardului. Dublul furt, având în vedere că: a) ne-a sărăcit, înjumătăţindu-ne capacitatea de cumpărare şi b) pentru ca batjocura să fie absolută, ni s-a pus în cârcă, tot nouă, şi întoarcerea miliardului furat de alţii. De cei care, iată, ipocrit, „împart” cu poporul. „Închinând” partea leului când, cui şi cât trebuie.

„Надо делиться”. Întru prosperarea sistemului. Aferim!

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)