Băsescu rămâne preşedinte

Băsescu rămâne preşedinte
Afluenţă record la urne în Basarabia: 95 la sută din cei 12.000 de votanţi l-au preferat pe Traian Băsescu
Traian Băsescu şi-a prelungit duminică, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin, mandatul de preşedinte al României pentru încă un mandat. Cu toate că rezultatele exit-poll-urilor prezentate duminică seara îl prezentau ca învingător pe contracandidatul său, liderul PSD Mircea Geoană, altele au fost rezultatele preliminare de a doua zi. Astfel, actualul şef al statului a acumulat 50,33%, la mică distanţă, liderul PSD – 49, 66%. Mass-media din România au menţionat în repetate rânduri că votul de peste hotare a fost hotărâtor în victoria lui Băsescu. În acest sens, partidele politice din România au contestat acest scor electoral, în special rezultatele de peste hotare, şi au cerut renumărarea voturilor. Totodată, PSD susţine că alegerile au fost fraudate, iar românii l-au ales pe Geoană.
Preşedintele exit-poll-urilor
Duminică, 6 decembrie, au votat circa 57% din numărul alegătorilor români înscrişi pe listele electorale. În mediul urban au votat 54,62%, iar în mediul rural 60,11% din numărul de alegători.
Imediat după închiderea secţiilor de votare, trei din exit-poll-uri îl dădeau câştigător pe contracandidatul lui Traian Băsescu, liderul PSD, Mircea Geoană. În timpul alocuţiunii de după prezentarea rezultatelor, Geoană s-a grăbit să anunţe că este preşedinte şi a mulţumit tuturor românilor pentru votul acordat.
Pe de altă parte, în tabăra Partidului Liberal Democrat, preşedintele în funcţiune Traian Băsescu îşi încuraja susţinătorii, declarând că vor birui, aşa cum a fost în 2004.
Rezultatele parţiale de a doua zi, oferite de către Biroul Electoral Central au schimbat situaţia, aducându-l pe primul loc pe Băsescu. Astfel, la ora 14.00, actualul şef de stat a acumulat 50,33%, iar Mircea Geoană – 49,66%, din cele 99,95% din voturi.
Românii de peste hotare au votat pentru Băsescu
După cum scrie presa de peste Prut, un rol important în victoria actualului preşedinte român l-au avut românii de peste hotare, care s-au prezentat în număr mai mare la al doilea tur de scrutin, depăşind recentul record stabilit la primul tur, când la vot au mers peste 94.000 de români. În cele 294 de secţii de vot din străinătate au votat în total peste 147.600 de cetăţeni români, o participare record, potrivit informaţiilor oferite de preşedinţii secţiilor, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe din România (MAE). Votul peste hotare a durat 35 de ore.
În urma centralizării tuturor proceselor-verbale de la secţiile de votare din străinătate, MAE a anunţat că Traian Băsescu a obţinut 78,86% din voturi, fiind votat de 115.831 de români, în timp ce Mircea Geoană a fost votat 21,14% din voturile românilor din străinătate, mai exact 31.045 de voturi.
În Republica Moldova, Traian Băsescu a ieşit învingător şi în al doilea tur de scrutin. Acesta a acumulat circa 95%, iar Geoană – 5% din cele peste 12 mii de voturi din R. Moldova.
”PNL, UDMR, PRM şi PSD contestă rezultatele”
În acelaşi timp, mai multe partide din România contestă scorul mare acumulat de Băsescu peste hotare. Reprezentanţii Partidului Naţional Liberal, Uniunii Democrateă a Maghiarilor din România, Partidului România Mare şi ai Partidului Verde în Biroul Electoral pentru străinătate au contestat rezultatul votului la alegerile prezidenţiale în afara graniţelor, cerând renumărarea voturilor. Aceştia au refuzat semnarea procesului-verbal privind constatarea rezultatelor, acuzând turism electoral, vot multiplu şi oferirea de foloase în schimbul votării unui anumit candidat, ilegalităţi care ar fi avut loc în Spania, Italia şi Republica Moldova.
Vădit deranjat de scorul prezentat de BEC ieri, Mircea Geoană a refuzat să discute cu jurnaliştii. Acesta a sosit, luni, în jurul orei 11.45, la sediul PSD, a intrat grăbit în clădire, ignorând întrebările ziariştilor prezenţi. În acelaşi timp, colegii săi de partid susţin că alegerile au fost fraudate. “Convingerea noastră este că românii l-au ales pe Mircea Geoană preşedinte, dar aparatul de stat al lui Traian Băsescu încearcă să îl scoată pe acesta, în mod fraudulos, câştigător al unui nou mandat”, a declarat Liviu Dragnea, secretarul general al PSD.

Afluenţă record la urne în Basarabia: 95 la sută din cei 12.000 de votanţi l-au preferat pe Traian Băsescu

Traian Băsescu şi-a prelungit duminică, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin, mandatul de preşedinte al României pentru încă un mandat. Cu toate că rezultatele exit-poll-urilor prezentate duminică seara îl prezentau ca învingător pe contracandidatul său, liderul PSD Mircea Geoană, altele au fost rezultatele preliminare de a doua zi.

Astfel, actualul şef al statului a acumulat 50,33%, la mică distanţă, liderul PSD – 49, 66%. Mass-media din România au menţionat în repetate rânduri că votul de peste hotare a fost hotărâtor în victoria lui Băsescu. În acest sens, partidele politice din România au contestat acest scor electoral, în special rezultatele de peste hotare, şi au cerut renumărarea voturilor. Totodată, PSD susţine că alegerile au fost fraudate, iar românii l-au ales pe Geoană.

Preşedintele exit-poll-urilor

Duminică, 6 decembrie, au votat circa 57% din numărul alegătorilor români înscrişi pe listele electorale. În mediul urban au votat 54,62%, iar în mediul rural 60,11% din numărul de alegători.

Imediat după închiderea secţiilor de votare, trei din exit-poll-uri îl dădeau câştigător pe contracandidatul lui Traian Băsescu, liderul PSD, Mircea Geoană. În timpul alocuţiunii de după prezentarea rezultatelor, Geoană s-a grăbit să anunţe că este preşedinte şi a mulţumit tuturor românilor pentru votul acordat.

Pe de altă parte, în tabăra Partidului Liberal Democrat, preşedintele în funcţiune Traian Băsescu îşi încuraja susţinătorii, declarând că vor birui, aşa cum a fost în 2004.

Rezultatele parţiale de a doua zi, oferite de către Biroul Electoral Central au schimbat situaţia, aducându-l pe primul loc pe Băsescu. Astfel, la ora 14.00, actualul şef de stat a acumulat 50,33%, iar Mircea Geoană – 49,66%, din cele 99,95% din voturi.

Românii de peste hotare au votat pentru Băsescu

După cum scrie presa de peste Prut, un rol important în victoria actualului preşedinte român l-au avut românii de peste hotare, care s-au prezentat în număr mai mare la al doilea tur de scrutin, depăşind recentul record stabilit la primul tur, când la vot au mers peste 94.000 de români. În cele 294 de secţii de vot din străinătate au votat în total peste 147.600 de cetăţeni români, o participare record, potrivit informaţiilor oferite de preşedinţii secţiilor, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe din România (MAE). Votul peste hotare a durat 35 de ore.

În urma centralizării tuturor proceselor-verbale de la secţiile de votare din străinătate, MAE a anunţat că Traian Băsescu a obţinut 78,86% din voturi, fiind votat de 115.831 de români, în timp ce Mircea Geoană a fost votat 21,14% din voturile românilor din străinătate, mai exact 31.045 de voturi.

În Republica Moldova, Traian Băsescu a ieşit învingător şi în al doilea tur de scrutin. Acesta a acumulat circa 95%, iar Geoană – 5% din cele peste 12 mii de voturi din R. Moldova.

”PNL, UDMR, PRM şi PSD contestă rezultatele”

În acelaşi timp, mai multe partide din România contestă scorul mare acumulat de Băsescu peste hotare. Reprezentanţii Partidului Naţional Liberal, Uniunii Democrateă a Maghiarilor din România, Partidului România Mare şi ai Partidului Verde în Biroul Electoral pentru străinătate au contestat rezultatul votului la alegerile prezidenţiale în afara graniţelor, cerând renumărarea voturilor. Aceştia au refuzat semnarea procesului-verbal privind constatarea rezultatelor, acuzând turism electoral, vot multiplu şi oferirea de foloase în schimbul votării unui anumit candidat, ilegalităţi care ar fi avut loc în Spania, Italia şi Republica Moldova.

Vădit deranjat de scorul prezentat de BEC ieri, Mircea Geoană a refuzat să discute cu jurnaliştii. Acesta a sosit, luni, în jurul orei 11.45, la sediul PSD, a intrat grăbit în clădire, ignorând întrebările ziariştilor prezenţi. În acelaşi timp, colegii săi de partid susţin că alegerile au fost fraudate. “Convingerea noastră este că românii l-au ales pe Mircea Geoană preşedinte, dar aparatul de stat al lui Traian Băsescu încearcă să îl scoată pe acesta, în mod fraudulos, câştigător al unui nou mandat”, a declarat Liviu Dragnea, secretarul general al PSD.

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)