Basarabia şi haita de lupi

sau moartea lui Vieru şi învierea lui Iuda

Pentru nimeni nu mai este un secret că Moscova e o mare amatoare de şah politic şi preferă să joace preponderent cu adversari slabi pentru a face mai vizibilă diferenţa de forţă. Spre nenorocul nostru, cea mai lungă partidă de şah politic Ivan o joacă contra noastră. Se împlinesc deja două secole şi sfârşitul ei încă nu se întrezăreşte. Numai încercăm puţin să ne ridicăm la suprafaţă că şahistul iarăşi ne trage la fund. Şi o face, în mare parte, cu concursul cozilor de topor locale pe care are grijă să le crească, să le înmulţească şi să le protejeze. Bunăoară, simţind că lui Iurie Roşca i se cam trec bateriile, Kremlinul, prevăzător, a început a-i pregăti urmaşi, înjghebând în grabă o echipă de tineri ucenici sârguincioşi, gata de a însuşi arta trădării şi a manipulării.

Şi trădarea are grade de comparaţie

Astfel, inşi ca Sârbu, Muntean, Petrenco, Reşetnicov, Muşuc, Dodon au fost îmbrăcaţi în treninguri cu emblema KGB şi trimişi la încălzire, sub supravegherea atentă şi profesionistă a bătrânului antrenor Voronin. Ultimul de pe listă a dat deja şi probe în sportul mare. După nereuşita cu Primăria, lui i s-a încredinţat o a doua misiune, cea de a încerca o erodare a Alianţei de guvernământ din interior. Şi ca totul să meargă strună, sponsorii ruşi au hotărât să-i aducă întărituri proaspătului comunist convertit la socialism, apelând la acelaşi Roşca, deşi iremediabil răsuflat, dar încă intrigant şi diabolic.

Acest cadavru politic a fost în grabă dezgropat, cosmetizat după cerinţele noilor realităţi şi pus la treabă: ziua în copaci, iar seara băgat cu sila prin casele oamenilor prin intermediul unor televiziuni obediente. Astfel insul, plin de importanţă, a revenit în forţă la apucăturile sale vechi de a clătina structura de rezistenţă a naţiunii. După ce, cu câţiva ani în urmă, el şi cu gaşca lui l-au „ajutat” pe Grigore Vieru să coboare în mormânt, fiind asasinii lui morali, şi le-au făcut mult sânge rău şi altor personalităţi cu verticalitate de la noi, acum tot el, cu alţi rătăciţi, numindu-se CAC(a) – Doamne, cât de reuşit uneori titlul exprimă conţinutul! -, s-au apucat de liderii Alianţei.

Ziua – în copaci, iar seara – la televiziunile obediente

În altă ordine de idei, comparându-l pe Roşca cu Iuda, noi, fără să vrem, îl introducem într-un circuit valoric. Între trădătorul biblic Iuda şi trădătorul naţional Iurie există totuşi o deosebire. Şi trădarea are grade de comparaţie. Să nu uităm că primul, cu toate păcatele sale de trădător, a stat multă vreme alături de Hristos, într-un areal plin de dumnezeire şi numai slăbiciunea sa pur omenească l-a determinat să cedeze. Iar odată realizând gravitatea gestului său, s-a sinucis. Deci a avut până la urmă mari regrete, iar regretele, după cum ştim, fac parte din conştiinţa unui om care are măcar o brumă de omenie. Roşca nici atâta nu are. El, în loc să se ascundă cât mai departe şi pe cât mai mult timp posibil, să nu-l audă şi să nu-l vadă nimeni, ispăşindu-şi întrucâtva păcatul de vânzător de neam, nu numai că nu are regrete, ci, dimpotrivă, bravează cu aceasta şi îşi continuă cu seninătate obraznică activitatea subversivă…

Din cauza unor astfel de mercenari, poporul basarabean, ca şi Mântuitorul, trece prin chinuri groaznice. Şi el e răstignit pe cruce. Eu mai asemăn Basarabia cu o mioară nevinovată înconjurată de o haită de lupi care, dacă nu intervine urgent baciul (poporul deşteptat), va fi sfâşiată în bucăţi. E doar o chestiune de timp.

De ce Roşca nu l-a dat în judecată pe Ion Berlinski?

Când am zis că Iuda s-a sinucis, să nu se înţeleagă cumva că-i sugerez ceva lui Roşca. Dimpotrivă, aş vrea ca el să o ducă până la adânci bătrâneţi, să suporte tot restul vieţii ura şi dispreţul nostru, să vadă cum se vor duce rând pe rând la groapa de gunoi a istoriei toţi ciracii săi. Şi el, bineînţeles.

În încheiere, am o întrebare pentru toţi, inclusiv pentru Roşca: de ce oare eroul nostru, care e un mare amator de a intenta procese judiciare şi care s- judecat în ultima vreme cu mai toţi oamenii de valoare de la noi, nu l-a dat în judecată şi pe Ion Berlinski pentru articolul usturător la adresa lui, „Sus şi tare în gura mare!”, însoţit şi de facsimilele unei fişe de agent KGB, publicate în nr. 5 din februarie 2001 al ziarului „Tineretul Moldovei”? Orice om cu faţa curată (chiar şi cei cu „mâinile curate”) la o astfel de ofensă ar fi reacţionat neapărat. Sau poate documentul e veridic şi, vorba ceea, n-are rost să mergi cu capul în zid. Ce zici, tovarăşe „Predvoditel’ ”?

Alexandru-Horaţiu FRIŞCU