Basarabenii din Kazahstan, uitaţi de Guvernul RM

Toate problemele comunităţii originarilor din Basarabia le rezolvă Ambasada României

Festivalul „Mărţişor” şi-a închis porţile, iar ecoul acestuia le-a lăsat amintiri istorice românilor din Kazahstan. La Karaganda, ei au urmărit un spectacol de zile mari, cu oaspeţi extrem de rari acolo – naistul Vasile Iovu şi interpreta Zinaida Bolboceanu. Cei peste 23000 de „deportaţi pe veci” au fost abandonaţi de autorităţile R. Moldova, care nici până azi nu au deschis pentru ei o reprezentanţă diplomatică.

Călătoria artiştilor noştri la distanţa de 4000 km de R. Moldova a fost posibilă graţie unor sponsori cu suflet mare, în frunte cu Nicolae Pliushkis, preşedintele Societăţii Culturale „Dacia” a Românilor din Kazahstan. Pentru că autorităţile moldovene de la Independenţă încoace nu sprijină comunitatea foştilor noştri deportaţi din stepele kazahe, Nicolae Pliushkis lansează iniţiative susţinute de Ambasada României din Kazahstan şi de oameni cu dare de mână. Şi preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit cu reprezentanţii diasporei noastre de acolo. Vasile Iovu şi Zinaida Bolboceanu îndeamnă conducătorii moldoveni să se deplaseze măcar uneori la compatrioţii noştri din Kazahstan. Acolo se organizează anual, pe 31 mai, Ziua victimelor stalinismului, la a căror comemorare nu sunt prezenţi niciodată.

Admiraţi în toate zonele folclorice din România

Reveniţi acasă, artiştii ne-au povestit despre întâlnirile de neuitat din Kazahstan, cu foşti „duşmani ai poporului” încă în viaţă şi cu urmaşii lor, unii dintre care nu mai vorbesc româna. Au avut o sală plină de români, dornici de comunicare în limba română şi de muzică populară. Au plâns şi au cântat cu ei.

„Compatrioţii noştri ne-au dovedit că păstrează cum pot tradiţiile şi folclorul basarabean. Formaţia „Dorule” din Kazahstan, care a evoluat împreună cu noi, e finanţată de Ambasada Română din Kazahstan, participă la concursuri etnofolclorice din România. Artiştii au în garderoba lor costume populare din toate zonele româneşti. La invitaţia Ambasadei României, au vacanţe la munte şi la mare în patria istorică. În Basarabia conaţionalii noştri revin foarte rar, deoarece biletul tur-retur costă circa 2000 de euro”, a spus Zinaida Bolboceanu.

Izolaţi într-o ţară de martiraj pentru neamul românesc

„Am întâlnit un martir de-al nostru – Ion Rusu, de 90 de ani, venit dintr-o localitate situată la o mie de km de Karaganda, însoţit de o fiică de-a lui. Avea un chip de sfânt: blajin şi împăcat cu soarta. Ne-a povestit cum pe timpul lui Stalin a fost închis într-o puşcărie din Tiraspol, unde NKVD-iştii l-au bătut cu capul de pereţi până i s-a scurs un ochi. Apoi a fost deportat în Karaganda, iar soţia sa – în Siberia. L-au dus la 40 de grade sub zero iarna şi la 40 de grade căldură vara, unde erau siliţi să trăiască în barăci de lemn. A supravieţuit acelui iad în mai multe lagăre. La spectacol au fost şi copiii celor care şi-au găsit veşnicia pe pământul kazah. Moldovenii din a treia generaţie nu mai vorbesc româna, însă ţin la naţionalitatea lor”, ne-a mărturisit Zinaida Bolboceanu.

De mai mulţi ani, în Kazahstan, 31 mai este Ziua comemorării deportărilor staliniste. La evenimentele din acele zile participă ambasadele prezente în această ţară: a Rusiei, Armeniei, Georgiei, Ucrainei, României, Germaniei, Lituaniei, Azerbaidjanului şi aşa mai departe. Din partea Moldovei – nimeni, niciodată, de parcă nici nu am fi avut deportaţi. Conaţionalii noştri apar la depunerile de flori alături de diplomaţii de la Ambasada României, fără să înţeleagă poziţia Chişinăului…

De ce nu există o strategie în relaţia cu foştii deportaţi din afara R. Moldova?

„Avem criză politică şi economică, dar nu cred că suntem atât de săraci încât nu putem trimite măcar o dată pe an în Kazahstan un reprezentant diplomatic al R. Moldova la comemorarea deportaţilor noştri fără morminte. Toţi aveau un destin: lucrau în mine, în uzine de prelucrare a ferului. Îi îngropau cu tractorul, iar a doua zi nivelau pământul ca să nu se ştie unde le poate fi „mormântul”. Pe acel loc moldovenii noştri au făcut o cruce care era mereu aruncată de la un „mormânt” la altul. Deşi purtată din loc în loc, aceasta s-a păstrat şi a fost instalată lângă placa comemorativă a basarabenilor şi bucovinenilor, la care am avut onoarea să ne închinăm. Unde nu a fost nici până azi niciun conducător al RM”, a remarcat interpreta.

Românii din Kazahstan mai simt legătura afectivă cu Basarabia şi România. Ei s-au împăcat cu soarta, chiar dacă nu au putut să revină acasă nici după zeci de ani de deportări. Şi-au găsit a doua ţară, fiind ajutaţi de cazahi să suporte condiţiile infernale de acolo. Au fost înţeleşi de un alt popor care a suferit şi el de pe urma colectivizării şi înfometării sovietice. Moldovenii din zona Alma-Ata, unde clima e mai blândă, plantează viţă-de-vie şi îşi fac vinul lor. Şi-au construit case, cu arhitectură asemănătoare cu cea din Basarabia.

Să menţionăm că salariul mediu al unui cetăţean kazah e de circa opt sute de dolari, iar pensia medie – de patru sute de dolari. Ne întrebăm ce am putea să mai facem pentru cei mai buni dintre basarabenii noştri rămaşi în acea străinătate. Poate ne răspunde Victor Lutenco, şeful noului Birou pentru Relaţii cu Diaspora din cadrul Guvernului R. Moldova, de ce nu există încă o strategie în relaţia cu cei mai uitaţi din „diaspora moldovenească”, cum îi place să-i spună.

Angelina Olaru

 

 

 

 

 

The following two tabs change content below.