„Basarabenii continuă să distrugă patrimoniul naţional”

INTERVIU //Criticul de artă Tudor Braga despre situaţia deplorabilă a monumentelor din R. Moldova

Stimate dle Tudor Braga, ce rol are seria de albume „Maeştri basarabeni ai secolului XX” în dezvoltarea artelor plastice din R. Moldova?

Fundaţia „Soros Moldova” a susţinut editarea seriei de albume „Maeştri basarabeni ai secolului XX”, acesta constituind unul din cele mai ambiţioase proiecte în domeniul editării cărţii de artă în Republica Moldova. Au fost selectate 14 personalităţi ale picturii şi sculpturii basarabene: Nina Arbore, August Baillayre, Lazăr Dubinovschi, Mihai Grecu, Leonid Grigoraşenco, Theodor Kiriakoff, Eugenia Maleşevschi, Miliţa Petraşcu, Alexandru Plămădeală, Valentina Rusu-Ciobanu, Andrei Sârbu, Pavel Şilingovschi, Serghei Ciocolov şi Igor Vieru. Albumele au apărut, după cum se ştie, la Editura „Arc” care a publicat, pe cheltuială proprie, şi al cincisprezecelea volum de sinteză a artei secolului XX dintre Prut şi Nistru.

Sunteţi autorul albumului consacrat lui Alexandru Plămădeală, cel mai important sculptor basarabean. Când aţi început să studiaţi opera lui Alexandru Plămădeală?

Am început din 1986 mai multe acţiuni de valorificare a operei lui Alexandru Plămădeală, artist denigrat de puterea sovietică. Eram colaborator la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei şi m-am ciocnit de împotrivirea şi indiferenţa unor importanţi funcţionari aflaţi în posturi înalte care nu au întreprins nimic pentru scoaterea la lumină a numelui lui Alexandru Plămădeală. Abia în 1987, datorită susţinerii maestrului Mihai Grecu, am obţinut permisiunea de a organiza mai multe manifestări consacrate centenarului lui Alexandru Plămădeală. Atunci am studiat materiale despre Plămădeală în arhivă, în presă şi în literatură. Mulţi nomenclaturişti şi chiar artişti sau critici erau circumspecţi faţă de personalitatea lui Alexandru Plămădeală. Am oferit în perioada aceea şi un interviu Rodicăi Mahu, intitulat „Un maestru la arhivă”, iar Rodica mi-a cerut să scriu un text de referinţă despre marele sculptor. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să merg la Moscova, la Biblioteca „V.I. Lenin”, la Biblioteca Academiei de Arte Frumoase a URSS. Apoi am mai cercetat încă o dată documentele existente la Arhiva Naţională a Republicii Moldova, am mers şi la Arhiva Naţională a României pentru documentare şi astfel am adunat foarte mult material despre Alexandru Plămădeală.

Aveţi emoţii când staţi lângă monumentul lui Ştefan cel Mare din Chişinău?

Evident că am emoţii, deoarece e monumentul cel mai minuţios elaborat din R. Moldova. Mă refer şi la arhitectonica monumentului în formă de statuie-soclu, şi la spaţiul unde este amplasat monumentul, la elementele complementare (plombe, răzoare, coloane, urne, inscripţii, motive decorative). Trebuie să subliniez că Plămădeală îl are în calitate de coautor la execuţie pe celebrul arhitect Alexandru Bernardazzi. De fapt, iniţiatorul înălţării monumentului lui Ştefan cel Mare la Chişinău este Vasile Rudeanu care în 1923 l-a convins pe primarul de Chişinău să sprijine ridicarea unui astfel de monument. V. Rudeanu a conlucrat cu specialişti iluştri, care nu au fost alţii decât Nicolae Iorga şi Nicolae Titulescu. Juriul constituit în scopul înălţării monumentului era condus de mitropolitul Gurie Grosu.

Când ţii cont de istoria acestui monument, sigur că te încearcă emoţiile. Monumentul a fost inaugurat pe 28 aprilie 1928, într-un cadru festiv excepţional. După anexarea Basarabiei la URSS în iunie 1940, monumentul a rămas la Chişinău. Totuşi Ion Râşcanu, fost ministru de Război, fost primar de Chişinău, moldovean de pe la Vaslui, a insistat ca guvernul României să ceară Uniunii Sovietice monumentul statului român. În toamna lui 1940, cererea românească este satisfăcută, monumentul e transferat la Vaslui şi instalat în zona Bisericii „Sfântul Gheorghe”. Toate peripeţiile monumentului sunt descrise detaliat în albumul „Alexandru Plămădeală”.

Câte dintre sculpturile lui Alexandru Plămădeală s-au păstrat?

În patrimoniul cultural naţional al Republicii Moldova s-au păstrat 12 lucrări de sculptură. La Muzeul Naţional de Artă al Moldovei a fost organizată o expoziţie jubiliară a lui A. Plămădeală în 2008. Cu această ocazie, au fost restaurate câteva lucrări extraordinare ale sculptorului: „Fata cu scoică” (1923), „Muncitorul” (1924), „Valentina Pufesco” (1934), „B.P. Hasdeu” (1936). Îi expirm şi pe această cale gratitudinea mea restauratorului Alexandru Ivanov care a renovat aceste lucrări.

Mai credeţi că va fi restaurată Casa lui A. Plămădeală şi că aici va fi deschis un muzeu consacrat sculptorului?

Problema restaurării casei lui Alexandru Plămădeală (de pe strada Bucureşti) şi a transformării ei în muzeu memorial este una foarte veche. Ea a fost abordată de Ion Daghi încă în debutul anilor 1980. Ideea aceasta a fost susţinută de conducerea UAP în 1988. S-a revenit asupra ei în mai multe rânduri. Până astăzi, însă, nu au fost găsite o organizaţie sau nişte personalităţi receptive, consecvente şi pătrunse de simţul răspunderii, care să se ocupe de restaurarea casei maestrului şi de crearea Muzeului Memorial „Alexandru Plămădeală”.

Cum e păstrat patrimoniul naţional în R. Moldova?

Basarabenii încă nu au început a face ordine în domeniul patrimoniului naţional. Ei continuă să-l disturgă. A fost întocmit un registru de 1500 de monumente de importanţă naţională şi locală din Chişinău, lista a fost aprobată oficial. Dar ce folos? Monumentele respective nu sunt restaurate, renovate, dimpotrivă unele din ele sunt cu totul şterse de pe faţa pământului. E trist şi deocamdată nu se vede o luminiţă la capătul tunelului.

Basarabenii au capacitatea de a admira arta în sălile de expoziţii şi de a o preţui?

Organizăm circa 50 de expoziţii pe an la Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi” şi nu ducem lipsă de public, cel puţin la vernisaje. Mai avem însă şi multă lume nepăsătoare, care trece pe lângă Centrul „Constantin Brâncuşi” şi nu intră niciodată. Există şi un fel de barbarie în rândul celor care nu vizitează sălile de expoziţii. Unii îşi imaginează că pictura e doar marfă aducătoare de bani. Îl cunosc pe un plastician care a refuzat să-i vândă o lucrare unui colecţionar străin contra sumei de 10.000 de dolari. Artistul mi-a mărturisit de ce nu şi-a vândut lucrarea: „Păi dacă luam aceşti bani, aş fi fost jefuit sau ucis chiar a doua zi”.

Interviu realizat de Irina Nechit

The following two tabs change content below.