Bartolomeu Anania şi-a început călătoria spre Împărăţia Cerurilor

DESPĂRŢIRE // Timp de 18 ani, Bartolomeu Anania a fost Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului

IPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, a încetat din viaţă luni seara. El ar fi implinit, pe 18 martie, 90 de ani.

Mitropolitul Bartolomeu a fost externat, pe 24 ianuarie, din spitalul AKH din Viena unde, în urma recomandărilor medicale, a fost internat în vederea unei intervenţii pe cord. Medicii austrieci au decis, însă, în urma investigaţiilor clinice, că înaltul ierarh nu poate fi operat, având în vedere antecedentele medicale şi vârsta înaintată. Înalt Prea Sfinţia Sa, Bartolomeu Anania, suferea de circa trei ani de o afecţiune a inimii, care îi afecta oxigenarea organismului.

Înalt Preasfinţia Sa Bartolomeu Anania a fost înmormântat ieri în Cripta Ierarhilor de sub Altarul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca. „Cu regret şi durere în suflet, dar cu nădejdea în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului anunţă ca în ziua de 31 ianuarie 2011, la ora 19.25, Părintele nostru, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu Anania, şi-a început călătoria spre Împărăţia Cerurilor”, se arată în comunicatul Biroului de presă al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului şi Clujului. Potrivit Arhiepiscopiei, decesul a survenit la Secţia de Terapie Intensivă a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca.

„Cel mai mare predicator din Biserica Ortodoxă”

Iată ce spunea cunoscutul poet român Ion Mureşan despre IPS Bartolomeu, acum o săptămână: „Eu îl consider pe Bartolomeu cel mai mare predicator din Biserica Ortodoxă de astăzi. Ştie să facă înţeleasă pilda din Biblie şi să apropie credinţa de om, să o scoată din cărţi şi să o facă omenească. Îmi pare rău că bătrânul e atât de bolnav”.

Preot şi scriitor

Născut Valeriu Anania, nume sub care a publicat în decursul vieţii volume de poezii, scrieri religioase şi dramaturgie, a primit numele de Bartolomeu la 21 ani, în 2 februarie 1942, când s-a călugărit la Mănăstirea Antim din Bucureşti. După o viaţă dedicată Bisericii Ortodoxe, la 2 martie 2006, Sfântul Sinod l-a ridicat la rangul de Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Ca mare om de cultură, poet şi dramaturg, a primit o mulţime de onoruri, atât din partea universităţilor, cât şi din partea Uniunii Scriitorilor sau altor cercuri literare.

Nascut pe 18 martie 1921, în comuna Glavile-Piteşteana, din judeţul Vâlcea, Valeriu Anania a urmat cursurile Seminarului Teologic Central din Bucureşti.
În anul 1935 s-a înscris în organizaţia legionară a tineretului şcolar „Mănunchiul de prieteni”, însă, fiind minor, nu a apucat să devină legionar, deoarce, până a împlinit 21 de ani, „Frăţia de Cruce” din Seminarul Central s-a desfiinţat.
Totuşi, în 1941, a fost arestat timp de o lună, pentru participarea la funeraliile unui comandant legionar, iar în 1942 a fost arestat şi condamant la şase luni de închisoare, după ce a fost învinuit că a deţinut materiale legionare şi arme în podul Mănăstirii Cernica.
În toamna anului 1944, devine student la Facultatea de Medicină şi la Conservatorul de Muzică din Cluj-Napoca, unde a organizat şi condus greva studenţească împotriva guvernului condus de Petru Groza. Din cauza grevei, a fost exmatriculat, iar în 1947 a ajuns stareţ la Mănăstirea Topliţa din judetul Harghita.
Şi-a obţinut licenţa în teologie la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi la Academia Andreiană din Sibiu. În 1958 a fost arestat pentru a treia oară, sub acuzaţia de activitate legionară şi a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică. A fost eliberat în 1964, împreună cu alţi deţinuti politici, în urma unui decret de desfiinţare a detenţiei politice. În 1967 a fost hirotonit ieromonah de către Arhiepiscolul Victorin, acordându-i-se rangul de arhimandrit de Sfântul Sinod.

Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”

În 1982 IPS Bartolomeu s-a retras la Mănăstirea Văratec pentru a se dedica scrisului. Printre operele sale se numără „Diortosirea şi adnotarea Bibliei după Septuaginta”, care a fost tiparită în 2001 şi a devenit ediţia jubilară a Sfântului Sinod. În 1982 a obţinut Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România. A fost membru de Onoare al Academiei Române (din 2010) şi Doctor Honoris Causa al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.

Timp de 18 ani, Bartolomeu Anania a fost Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. A înfiinţat în 2008 fundaţia ce-i poartă numele, al cărei scop principal îl reprezintă acordarea de burse în ţară sau străinătate, tinerilor buni la învăţătură, dar cu mijloace materiale reduse. Potrivit site-ului fundaţiei, aceasta a acordat, din 2008 până acum, 59 de burse, unor tineri din întreaga ţară, în valoare totală de 139.000 de lei.

ÎPS Bartolomeu şi-a întocmit tetamentul cu un an în urmă, acesta va fi citit după inmormântare. Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului va fi condusă de PF Daniel, în calitate de locţiitor de mitropolit, până la alegerea succesorului ÎPS Bartolomeu Anania.

Cornelia Donţu