Banii şi nefericirea Albinei

sad-woman„Când am deschis uşa salonului, am încremenit… Stătea în fotoliu cu ochii bulbucaţi… Era fără suflare… Supradoză de droguri…”

Albina a fost căsătorită cu un bărbat foarte bogat, putred de bogat. Era o fetişcană când s-au cunoscut. Ea lucra cusătoreasă la fabrică, el – director al unei firme de construcţii. Fragedă şi frumoasă ca o floare, i-a topit inima lui Irinel (aşa îl chema pe băiat). La 29 de ani, acesta era un tânăr foarte frumos, extrem de vajnic, împins mereu de un fel de nerăbdare de a schimba totul în jurul său.

Avea bani, apartament luxos şi un nume. Până a o cunoaşte pe Albina, profitase de toate plăcerile vieţii: femei, restaurante, cluburi de noapte, droguri. De cum s-a căsătorit, s-a lăsat de tot, numai de droguri nu, devenise dependent. Albina nu ştia şi nici nu bănuia că soţul ei inhalează cocaină, marijuana. Nici părinţii lui nu ştiau. Lumea se minuna când îi vedea împreună. Erau frumoşi amândoi şi semănau izbitor unul cu celălalt. Pot să vă mai spun că Irinel se trăgea dintr-o familie de ţărani cu un simţ nemaipomenit al limbii şi o filozofie ţărănească cum mai rar întâlneşti. A fost unicul copil în familie. Atunci când apărea vreo problemă la şcoală sau la joacă, părinţii îl lăsau pe el să judece, să se descurce singur. Astfel i-au oferit libertatea de a descoperi, de a interpreta, de a trage concluzii.

Pasionat de inginerie, după absolvirea facultăţii, a iniţiat un proiect pe un segment aproape neocupat în 2002 – elaborarea proiectelor de construcţie a caselor. Toate îi mergeau ca pe roate. Drogurile le lua pentru relaxare. Cum a început, de fapt, povestea cu drogatul? Prima dată a încercat din curiozitate, fiind îndemnat de tinerii bogaţi din gaşcă, care nu mai ştiau ce să facă de bine ce le era. I-a plăcut senzaţia de euforie şi a mai încercat de câteva ori până a devenit dependent.

Nu ştia ce pericol îl aşteaptă. Când nu mai putea să se concentreze şi să gândească coerent, i-a dezvăluit Albinei secretul. Trecuseră trei ani de când erau împreună. Femeia a rămas şocată: „Era într-o zi de sâmbătă pe care nu am să o uit niciodată. Nu ştiam ce să cred şi unde să o apuc. Eu îl vedeam că nu mai este cum era înainte. Slăbise şi îi pierise pofta de orice. Din momentul în care mi s-a destăinuit, l-am rugat frumos să renunţe, dar el mi-a spus că nu poate, că se simte bine doar atâta timp cât îşi ia doza. L-am lăsat acasă şi am plecat la prietena mea să-i cer un sfat. Ea mi-a spus că există un ONG care îi reîntoarce pe narcomani la o viaţă normală, o viaţă fără droguri. Ne-am pornit împreună să căutăm sediul organizaţiei. L-am găsit. Ni s-a spus să venim peste o zi, adică în ziua de luni. Mă întorceam acasă mulţumită, gândind la viaţa noastră de mai departe. Dar când am deschis uşa salonului, am încremenit… Stătea în fotoliu cu ochii bulbucaţi… Era fără suflare… Supradoză de droguri…”

„Nu-i eram dragă eu, ci banii mei”

Albina l-a iubit pe Irinel din toată inima. Copii nu i-a fost dat să facă cu el. I-a rămas în schimb amintirea frumoasă a unor zile de dragoste ca în filme, apartamentul luxos şi o sumă frumuşică de bani în bancă. Multă vreme nu a interesat-o niciun bărbat. Într-o zi, a vizitat-o Victor, un fost prieten al lui Irinel, care tocmai divorţase. Venise să-i ceară nişte bani pentru organizaţia de caritate în care, chipurile, lucra.

Albina i-a dat, el i-a mulţumit că a acceptat să ajute nişte copii bolnavi şi a plecat. După aceea a început să o curteze. Femeia se gândea că bărbatul are ochi frumoşi şi un chip deschis şi sincer care îi amintea de Irinel. „Mi-a plăcut de Victor, am avut încredere în el. El însă m-a minţit de la început. Nu-i eram dragă eu, ci banii mei. Tot venea şi cerea bani pentru organizaţia care, de fapt, nu exista. Iar în ziua în care mi-a cerut să-i împrumut aproape toţi banii pe care îi aveam în bancă, am înţeles că nu-i lucru curat şi l-am rugat frumos să nu-mi mai calce pragul. La fel a fost şi cu alţi câţiva pretendenţi la banii mei”, povesteşte Albina.

Era înnebunită după Vlad

Pe Vlad, l-a întâlnit la munte. Au petrecut o vacanţă de neuitat împreună. S-au distrat, au vorbit despre multe lucruri şi a fost grozav. La o cafea, noua cunoştinţă i-a povestit despre fosta lui mare iubire, care era totul pentru el. Dar într-o zi, venind mai devreme acasă, a găsit-o în pat cu profesorul lor de filozofie de la facultate. A fost distrus în momentul acela, însă, cu timpul, i-a trecut şi nu a mai dorit să o vadă. Albina nu i-a spus cu cine a fost măritată. A considerat că nu sosise momentul potrivit. „Eşti o persoană foarte drăguţă, Albina. Mi-ar plăcea ca şi după această vacanţă să ne petrecem timpul împreună”, l-a spus bărbatul la despărţire.

„Şi mie mi-ar plăcea”, i-a răspuns ea, schiţând un zâmbet. Au convenit ca să se întâlnească peste câteva zile. Tot felul de gânduri îi treceau femeii prin cap. Ce să facă pentru a-l ţine aproape pe Vlad pentru tot restul vieţii? Era înnebunită după el. Îi plăcea deschiderea lui. În cele din urmă, a hotărât că Vlad nu trebuie să vadă în ce lux locuieşte. Chiar a doua zi a pornit în căutarea unui apartament modest, pentru chirie. Spre seară, a găsit exact ce căuta – un apartament cu două camere la etajul întâi, într-un bloc situat pe o stradă liniştită de la periferia oraşului.

În două zile, apartamentul a devenit destul de primitor şi Albina s-a mutat în el. Partea frumoasă a poveştii dintre ea şi Vlad se alimenta cu bunele speranţe. Şi aşa a continuat aproape un an. Dar răul ca şi binele se abate atunci când te aştepţi mai puţin. Într-o zi de duminică, în timp ce Albina şi Vlad luau prânzul în linişte într-un local, de unde şi până unde, şi-a făcut apariţia Victor, care, fără să spună bună ziua, a rostit: „De ce ai fugit puicuţă din apartamentul tău luxos din centrul oraşului tocmai la periferie? Ţi-a fost frică să nu-ţi ceară cumva bani noul tău iubit?”. Şi, întorcându-se spre Vlad, i-a zis: „O crezi că trăieşte modest după cum se arată? Minciuni! E cea mai bogată din oraşul acesta. Are mai mulţi bani decât toţi locuitorii capitalei luaţi împreună”.

S-a întors şi a plecat. Între cei doi s-a lăsat o tăcere de mormânt. În cele din urmă, Vlad a întrebat-o cu uimire: „Este adevărat tot ce a spus acest bărbat? Ai un apartament luxos şi mulţi bani?”. „Da”, a şoptit Albina. „Şi de ce nu mi-ai spus până acum?” „Mi-a fost frică să nu te îndepărtezi de mine.” „Nu-i adevărat! N-ai avut încredere în mine!” Bărbatul s-a ridicat în picioare: „Mulţumesc pentru sinceritate, Albina. Rămâi sănătoasă!”. Şi a ieşit, trântind uşa cu putere în urma lui. Albina a lăsat pe masă banii pentru prânz şi a ieşit în fugă după el. L-a ajuns la capătul străzii şi l-a apucat de mână: „Vlad, te rog, să mă asculţi şi o să înţelegi cât de mult te iubesc”. (Va urma)

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce