Banii fantomă din bugetele grădiniţelor din Chişinău

Doar o parte din banii alocaţi pentru grădiniţe ajung să fie valorificaţi de către administraţiile acestora. Ce se întâmplă cu restul banilor repartizaţi de către autorităţile municipale? Nimeni nu ştie, nici măcar şeful interimar al Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport al mun. Chişinău.

Alexandru Fleaş, şef interimar al Direcţiei Generale, Educaţie, Tineret şi Sport (DGETS), a avut o întrevedere cu reprezentantele „Grupului părinţilor solidari” în cadrul căreia a vorbit despre salariile angajaţilor din grădiniţe, bugetele acestora şi rezultatele anchetei în cazul licitaţiilor trucate prezentate în cadrul şedinţei primăriei de la 19 decembrie 2016, care încă nu a ajuns „pe masa dânsului”.

Reprezentantele „Grupului părinţilor solidari” au solicitat funcţionarului explicaţii despre bugetele unor instituţii preşcolare, care nu au fost „executate” în proporţie de 100%. În 2016, pentru DGETS au acordate 1,6 miliarde de lei. Conform rapoartelor publicate pe paginile direcţiilor de învăţământ preşcolar, majoritatea instituţiilor au valorificat bugetele în proporţie de 80–90%.

Mai mult, au fost înregistrate compartimente în care nici măcar 0% din banii prevăzuţi nu au fost valorificate. Unde au ajuns aceşti bani? Nu se ştie. De exemplu, în 2016, pentru Grădiniţa nr. 5 din sectorul Râşcani a fost aprobat bugetul în valoare de circa 5 milioane de lei, dintre aceştia au fost valorificaţi doar circa 4. De exemplu, pentru procurarea uneltelor şi sculelor au fost alocate aproximativ 382 mii de lei, din care au fost cheltuiţi 0 lei. Pentru procurarea accesoriilor de pat şi îmbrăcăminte au fost alocate 684 mii de lei, din care au fost valorificaţi 0 lei.

Astfel de situaţii am observat şi în rapoartele altor instituţii şi l-am întrebat pe dl Fleaş unde merg restul banilor. „Nu e normal să fie publicate aceste rapoarte. Banii rămaşi se întorc în buget, probabil. Ei se văd pe hârtie, dar s-ar putea să nu ajungă la destinaţie. Nu vă pot răspunde la această întrebare, trebuie să verific”, a menţionat Fleaş.

Aflaţi mai multe detalii despre această problemă în nr. din 17 martie al JURNALULUI de Chişinău.

The following two tabs change content below.
Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu