„Banii din domeniul sănătăţii trebuie gestionaţi mai eficient”

Octavian-StavilaInterviu cu chirurgul Octavian Stăvilă, angajat al Clinicii „MediClin Krankenhaus” din oraşul Plau am See, Germania

Chirurgul Octavian Stăvilă, originar din Chişinău, lucrează de 1,5 ani în Clinica „MediClin Krankenhaus” din oraşul Plau am See. A trebuit să depăşească mai multe bariere pentru a-şi vedea împlinit visul – de a lucra într-o clinică modernă. Despre problemele din domeniul sănătăţii, aşteptările şi dezamăgirile tinerilor specialişti care, până la urmă, optează pentru un serviciu în străinătate aflaţi din interviul de mai jos.

– Stimate domnule Stăvilă, de ce aţi decis să deveniţi medic într-un stat în care medicii în mare parte pleacă? Cum aţi ajuns să profesaţi la clinica din Plau am See?

M-am născut la Chişinău, însă, la puţin timp, părinţii s-au stabilit la Orhei. Sunt căsătorit şi am o fetiţă de patru ani. Soţia mea, de asemenea, este medic. Având în vedere că mama şi unchiul meu sunt medici, la 18 ani, eram deja în oraşul în care am studiat medicina, Târgu-Mureş.

Atunci, la insistenţele autorităţilor de la Chişinău, au fost blocate toate bursele pentru rezidenţiat în România. Astfel, în 2003, am început rezidenţiatul în RM, la Centrul Mamei şi Copilului, Secţia Ortopedie şi Traumatologie Pediatrică.

Am început cu mult entuziasm şi implicare, dar, la doar doi ani, am renunţat, fiind dezamăgit de instruirea noastră. În comparaţie cu domeniul medical din România, aveam senzaţia că suntem în timpurile sovietice atât în ceea ce priveşte metodele de tratament şi îngrijire a pacienţilor, cât şi corupţia din sistemul medical.

În 2006, am început să lucrez drept consultant medical la o companie farmaceutică. Ulterior, dezamăgit de noua guvernare, de sistemul de sănătate tot mai corupt şi sărac, de nepotismul fără margine, de lipsa de profesionalism a unor medici, la sfârşitul lui 2011, am lăsat acasă soţia şi fetiţa de un an şi o lună şi am plecat pe cont propriu ca să studiez limba germană la Berlin. În iunie 2012, după şapte luni de studiu şi peste 100 de CV-uri trimise la spitalele din Germania, am primit dreptul de a fi medic. De la 1 iulie 2012, mi s-a propus să lucrez în calitate de medic rezident în secţia chirurgie generală la Spitalul Mediclin, landul Mecklenburg-Vorpommern.

Octavian-Stavila-210x300– Cum aţi reuşit să vă adaptaţi la noile condiţii de muncă?

Aici sunt foarte mulţi străini, clinica are peste 300 de paturi. Primele şase luni au constituit perioada de probă. Limba învăţată la şcoală şi cea vorbită e diferită, am citit o mulţime de cărţi în germană pentru a mă adapta mai uşor la cerinţele de aici.

În Germania, medicul rezident face lucrul pe care în RM îl face medicul specialist. Evident, aşteptările pacienţilor sunt mult mai mari faţă de tine. Treptat, însă, am reuşit să depăşesc aceste probleme.

– Ce deosebiri aţi remarcat între lucrul într-un spital de acasă şi cel din clinica din Germania?

Aici se munceşte foarte mult. Toţi pacienţii se bucură de aceeaşi atenţie din partea medicului, indiferent de vârstă sau statut social. Aici poţi fi tras la răspundere pentru fiecare greşeală medicală. Avocaţii specializaţi în malpraxis abia aşteaptă să acţioneze în judecată spitalul.

Deci, fiecare pas şi tratament e bine argumentat şi adaptat la fiecare pacient în parte. În plus, toate spitalele, în afara clinicilor universitare, sunt private şi pacienţii au dreptul să-şi aleagă orice clinică pentru a se trata. De aici a pornit şi concurenţa sănătoasă între spitale. Fiecare instituţie încearcă să propună servicii de calitate şi performante atât pentru pacient, cât şi pentru doctorii care muncesc în spital.

În Republica Moldova, după părerea mea, tratamentele sunt superficiale şi simptomatice sau de multe ori neargumentate. Sunt cazuri în care pacienţii nu ştiu de ce ar trebui să ia anumite tratamente, care ar putea fi complicaţiile sau riscurile cu sau fără tratament.

– Ce acţiuni ar trebui să întreprindă Ministerul Sănătăţii pentru a redresa situaţia din spitalele RM? Ce acţiuni ale acestei instituţii derutează lumea medicală?

Cred că trebuie să fie promovată şi aplicată în primul rând Legea privind malpraxisul. Acest lucru ar contribui la îmbunătăţirea serviciilor medicale şi la creşterea responsabilităţii medicului şi administraţiilor spitalelor faţă de pacient. În acelaşi timp, ar trebui să fie majorate salariile medicilor şi să fie exclusă corupţia. Ideea despre reglementarea preţurilor la medicamente a fost, în viziunea mea, un dezastru total dictat în mare parte de companiile de medicamente interesate şi de funcţionarii de la Ministerul Sănătăţii, care apărau interesele acestor companii.

În 20 de ani, sistemul de sănătate a rămas fără 40 la sută dintre specialişti. În 1990, în RM erau 16 mii de medici, iar anul trecut, cu aproape şase mii mai puţin. Aproape 13 mii s-au angajat în spitale din Ucraina, iar aproximativ 10 mii au ales Rusia. Totodată, peste trei mii muncesc în SUA, iar mai mult de o mie s-au angajat în Germania. Peste hotare, salariul lor poate ajunge şi la 2500 de euro, adică de zece ori mai mare faţă de leafa pe care o aveau în RM.

În urma acestor modificări, medicamentele de primă necesitate de la producătorii internaţionali au dispărut, iar altele s-au scumpit şi mai mult. De exemplu, morfina. M-au sunat acum o lună nişte apropiaţi care aveau nevoie de ea pentru un pacient cu cancer la ultimul stadiu şi n-o puteau găsi. În Germania se folosesc derivaţi ai morfinei mult mai puternici, de 15–20 de ori mai scumpe, preparate indispensabile pentru tratamentul durerii la pacienţii cu cancer. Metothrexat, un alt medicament necesar pentru tratamentul cancerului, este deficitar pe piaţa din RM. Totodată, multe companii importă generaţii noi de antibiotice la un preţ mare şi depun toate eforturile ca acestea să fie vândute pe piaţa din RM. Astfel, s-a ajuns în situaţia în care medicii indică pentru infecţii respiratorii banale cefriaxon 1g (cefalosporina de generaţia a treia), levofloxacina, moxifloxacina (fluorchinolone) folosite ca tratamente de rezervă şi doar când antibiograma arată sensibilitate. Fluconazolul antimicotic este folosit la toate tratamentele cu antibiotice, în timp ce în Germania, de exemplu, se foloseşte doar în cazuri foarte rare. De când lucrez la această clinică, nu am văzut indicat niciodată acest antimicotic.

O altă acţiune „năstruşnică” a Ministerului Sănătăţii mi s-a părut ideea creării Centrului pentru transplantare, dictată mai degrabă de interesele cuiva decât de grija faţă de pacienţi.

Aşa cum s-a anunţat, proiectul de construcţie a noului bloc chirurgical în cadrul Spitalului Clinic Republican e de circa 26,5 milioane de euro. În multe spitale raionale nu găseşti măcar un aparat EKG, iar calitatea analizelor de laborator în mai toate spitalele lasă foarte mult de dorit. Pentru cei câteva zeci de doritori de transplant Compania de asigurări putea achita tratamentul în România. Banii din domeniul sănătăţii trebuie gestionaţi mai eficient.

– Ce acţiuni ar trebui să întreprindă autorităţile RM ca medicii plecaţi să revină să muncească acasă?

E suficient să se eficientizeze sistemul medical, să se suprime corupţia din sistem şi să existe posibilităţi de a munci într-o atmosferă sănătoasă, să fie cât mai multe clinici private cu salarii negociabile în funcţie de randamentul fiecăruia şi cunoştinţe şi atunci cred că situaţia se va schimba.

De exemplu, în Germania, în anii 2000, au lucrat foarte mulţi doctori din Polonia, dar statul polonez a creat condiţii egale cu cele din Germania şi, între timp, majoritatea s-au întors înapoi ca medici specialişti.

– În spitalele din RM, pacienţii sunt obişnuiţi să se prezinte cu diverse cadouri la medic. Care a fost cel mai de preţ cadou pe care l-aţi primit în Germania?

Aici nu se obişnuieşte ca medicul să primească ceva de la pacient. Pacienţii achită asigurarea medicală, noi avem salarii în funcţie de randament. Medicii se bucură însă de un respect enorm în societate. Toţi ştiu cât de mult trebuie să înveţe şi să muncească un doctor ca să ajungă să lucreze în acest domeniu. Deşi sunt străin, sunt mult mai respectat şi apreciat ca acasă. În primele luni, în spital, am primit o felicitare cu mulţumiri de la un pacient pe care o păstrez până în prezent.

– E dificil să lucrezi departe de casă, ce vă leagă de RM?

Dorul de casă, de părinţi, persistă mereu. Recent, mi-am adus în Germania soţia şi copilul. Soţia este doctor şi, în timpul apropiat, va începe şi ea să lucreze aici. Copiii se integrează mai uşor aici. Sunt la curent cu tot ce se petrece acasă, în special în domeniul medical. De Republica Moldova mă leagă dorul de casă şi de oamenii dragi.

The following two tabs change content below.