Bangladesh: civili măcelăriţi, cu arme albe, în urma unui atac al statului islamic

bangladesh

Foto: lefigaro.fr

20 de persoane au fost omorâte în urma unui atac într-un restaurant din Dacca, capitala Bangladesh-ului, de un comando islamist, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al armatei bangladeze, transmite lefigaro.fr.

Majoritatea au fost omorâţi vineri seară cu arme albe, a precizat generalul Naim Asraf Chowdhury. Aceste victime se adaugă la bilanţul de şase terorişti omorâţi de poliţie. Purtătorul de cuvânt a confirmat că 13 ostatici au putut să fie eliberaţi din restaurant în timpul unui asalt realizat sâmbătă dimineaţă de forţele de securitate după 12 ore de asediu.