Bănești, satul femeilor // REPORTAJ

În localitățile din Republica Moldova copiii sunt crescuți și educați de un singur părinte  

La Băneștii Noi și Vechi, raionul Telenești, femeile conduc tractoare, microbuze, mașini, lucrează pământul, educă și cresc singure câte trei, patru copii, în timp ce bărbații muncesc peste hotare ca să ridice casele și să întrețină familiile. Sunt și cazuri când bărbații și femeile se înlocuiesc. Formează cupluri doar pe hârtie, pentru că, în realitate, se văd de câteva ori pe an. Băneștenii susțin că pământul pe care-l lucrează îi hrănește, dar nu le asigură traiul.

Sâmbătă, 6 iulie 2018, intru în satul Bănești, raionul Telenești. Primul om pe care-l zăresc în ogradă este Alexei Bondarciuc. Mă apropii și-l întreb din ce trăiește lumea azi în sat. „Noi – din munca în construcții la Sankt-Petersburg și din cele opt hectare pe care le avem”, mărturisește el.

„Moscova s-a terminat, Europa e destinația”

Trăiește o parte din an în Rusia, lucrează în construcții și doar câteva luni pe an este acasă. Vine vara acasă ca să lucreze pământul. Cultivă floarea-soarelui, porumb, lucernă. Anul trecut a vândut răsărita în România. Are trei copii. Unul din băieții mai mari muncește în Cehia. Îl întreb dacă pământul îl ajută să aibă un trai mai ușor. „Pământul te hrănește, dar nu te face bogat”, îmi spune bărbatul.

Pentru cele opt hectare de pământ cumpărate achită impozit la stat circa 700 de lei. Spune că impozitul nu e mare atunci când plouă și este roadă, dar în tot anul e diferit. Îmi spune că, acum un deceniu, băneștenii lucrau în Rusia, acum sunt mai mulți plecați prin Europa. „Moscova s-a terminat, Europa e destinația”, declară el. Lumea din sat are cote. O cotă are 96 de ari. Unii lucrează singuri pământul, alții îl dau la cei doi lideri din sat care au în arendă câte 80-100 ha. Pentru cota pe care o dai la lider ai anual 1000 de lei.Unii aleg să-și ia producție, alții bani.

Pe drum mai la vale, Aurelia Bologan (47 de ani) plimbă nepotul cu o mașină. Lucrează din 1992 învățătoare la clasele primare. Deși a făcut facultatea de fizică și matematică, la fel ca și soțul ei, a fost nevoită să se recalifice pentru că după douăzeci de ani de muncă nu avea ore. Au lucrat ambii profesori la școală cât copiii erau mai mici, dar cum s-au mărit copiii care trebuia trimişi la studii, capul familiei a ales să plece la muncă peste hotare, unde se află și azi.

Olesea, 33 de ani, mamă a trei copii

„În ultimul timp, lumea pleacă din sat cu totul”

Are un hectar de pământ, moștenit de la mama, a cultivat porumb, ca să țină păsări. De la ea aflu că în gimnaziul din sat sunt 113 copii. Anul acesta în clasa întâi se duc 18 copii. „Satul e pustiu. În ultimul timp, lumea pleacă din sat cu totul. Recent a plecat o familie în Franța”. În sat sunt vreo 400 de oameni.

Pe imaşul din mijlocul satului îl văd pe Marcel, șase ani. Paște 14 bobocei. „Niciunul n-am pierdut!”, se laudă bucuros. Are două surori de 14 și, respectiv, 11 ani. Tatăl lui Marcel, Pavel Bosângeanu, lucrează la Moscova, iar mama Natalia este acasă.

De noi se apropie bunica lui Marcel, Maria (64 de ani). Femeia vorbește tare și mă anunță să strig, că ea nu aude. Mă întreabă cine vine azi în sat. Nepoată-sa Paulina zice că vine cineva de la Șor, să le facă sătenilor cartele pentru a cumpăra de la „magazinul pe roți” care vine aici joia, de la ora 14.00 până la 16.00. O întreb pe Paulina ce va face după absolvirea gimnaziului și ea îmi răspunde prompt: „La Moscova!”. Bunica lui Marcel are două hectare pe care le-a dat copiilor, că „de la lider multe nu ai”, îmi strigă ea din urmă.

Femei fără bărbați care cresc viitorii bărbați

Ana (33 de ani) și Maria (36 de ani) stau cu copiii pe pragul casei Mariei. Bărbatul Mariei lucrează în Franța în construcții, ea stă cu copiii acasă. Ana are doi copii și nu lucrează, soțul merge cu ziua la construcții. Se hrănește din cele două hectare de pământ.

Alături de casa Mariei, o lăuză își leagănă copilul de o lună de zile. Intru în curtea fără gard și poartă, vorbesc cu Viorica, în timp ce este ținută de-o parte și de alta a fustei de alți doi băieței. „În căruț e Ionuț”. Situația Vioricăi este ca a Mariei.

Pe drumul central din sat observ două microbuze. Autovehiculele sunt conduse de femei. Pe una reușesc s-o opresc. Șoferița Raisa are 39 de ani și conduce microbuzul de nevoie: „Grijile te fac să te apuci de orice. Avem circa 100 de ha de pământ. Muncim cu soțul ca să putem trăi, nu suntem bogați. Marfa este cumpărată de agenți economici care vin la fața locului”.

„Moldovenii noștri se duc la muncă, nu se duc la scris”

„La noi așa e situația în sate că unul trebuie să plece la muncă peste hotare, altfel nu poți exista”, îmi spune Viorica (47 de ani). Soțul Vioricăi lucrează în Iakutia de 28 de ani, lângă el și fiul ei mai mare. Când o întreb ce muncesc în Rusia, femeia îmi spune că „moldovenii noștri dacă se duc la muncă, nu se duc la scris. Lucrează legal, în calitate de șoferi. Eu și fiul mai mic, care învață acolo, am plecat acum șapte ani în Iakutia”, mărturisește ea.

Viorica vine în fiecare vară acasă, ca la vilă. „Aici este soare , căldură, e verde. În Iakutia e frig și pustiu”, mărturisește cu emoții ea. Familia Vioricăi are apartament cumpărat în Iakutia. Acolo trăiesc și surorile ei. „Acolo cheltui și știi că poți trăi, pentru că luna viitoare primești salariul care-ți asigură traiul, dar aici?”. Când se vede cu surorile, vorbesc „doar despre satul și statul nostru”.

Din vorbă în vorbă, ea îmi spune că una dintre vecine e la muncă în Portugalia, la cules căpșuni, iar soțul e acasă, are vacă și educă o fetiță de șase ani. Altul muncește în Israel, alții, ambii în Spania și în Italia. „Mulți trăiesc separat, se văd la sărbători”.

Igor Târlețchi (40 de ani) și pe soția sa, Stela (36 de ani)

Trăiesc din vânzarea mierii

Pe Igor Târlețchi (40 de ani) și pe soția sa, Stela (36 de ani), i-am oprit pe drum, veneau din ospeție cu tractorașul. Au patru copii, cel mai mare are 14 ani, iar cel mai mic – doi ani. Chinuit de griji și ars de soare, dar plăcut la vorbă, bărbatul îmi spune că este abonat la JURNAL de Chișinău.

Nu au un venit lunar stabil pentru că nu au locuri de muncă. Igor nu are un picior, după un accident la vârsta de 12 ani, când combina pe care lucra tatăl său l-a secerat. Are o sută de familii de albine. În ultimii ani și-a înmulțit familiile ca să-și întrețină copiii. A lucrat doisprezece ani paznic la școala din sat cu un salariu de 2500 de lei. A plecat căci era nevoit să facă la școală diferite munci care nu se plăteau. Este și lemnar, face stupi pentru albine. Mierea o desface în Europa. Anul acesta a dat-o în Europa cu 74 de lei per litru.

„Acesta este câștigul nostru”, îmi spune Igor Târlețchi.

Cotele le-a dat în arendă pe trei ani, pentru că nu are puteri să le lucreze. Dar anul acesta le ia înapoi că nu-i ajunge hrană pentru păsări din cerealele care i se dau de la lider.

Aurelia Bologan (47 de ani)

Tractorista cu cei trei fii ai ei

Pe un tractoraș la care este atașată o căruță, cu doi copii în ea, o femeie tinerică, subțirică, dar chinuită de griji, cu fața arsă de soare, îmi atrage atenția. Încerc s-o opresc. Îmi strigă din mers că n-are timp. Se duce la strâns orzul. O ajung la magazinul din sat. Iese din magazin iute, motorul tractorului e pornit, aruncă în căruță, lângă unul din fiii ei, saci și o sticlă cu apă dulce. Încerc să discut cu ea, dar îmi spune să n-o fotografiem: „Ferească Dumnezeu să mă puneți pe internet!”. O privesc, basmaua de pe cap îi acoperă părul. O întreb câți ani are, Olesea evită să-mi răspundă. Mă întreabă câți ani am. Îi spun. Femeia cu chipul trist îmi spune că are 33 de ani, știe că arată tare chinuită. Are trei fii. Cu voce pițigăiată îmi strigă că lucrează pământul numai să nu stea pârloagă.

Pe drum o întâlnesc pe soacra Olesei, Olga. Îngrijită, parcă nici n-ar fi de la țară, femeia îmi spune că de șase ani lucrează în Italia. Până a merge în Italia lucrau și trăiau din cele două cote. Un hectar e plantat cu nuci, altul cu orz și grâu. „Soțul are grijă de tot și de hectare. Eu fac condiții în casă pentru bătrânețe”. Soacra Olesei spune că „nora e gospodină, are casa și grădina curate că poți linge mac”.

La ieșirea din Bănești, un cuplu intră în sat. Dinu (38 de ani) duce bicicleta de ghidon, iar soția sa, Nadejda (34 de ani), vorbește gesticulând. Aflu că vorbesc mai des la telefon, dar se văd de două ori pe lună. Nadejda lucrează de un deceniu  dădacă la o grădiniță la Chișinău cu un salariu net de 1956 de lei. Și stă la o soră. Bărbatul lucrează pământul pe care-l deține pentru a hrăni animalele din jurul casei și uneori mai lucrează cu ziua. Pe zi este plătit cu 150 de lei. Ambii susțin că pământul nu te lasă flămând. Și ei așteaptă pașapoartele să plece.

The following two tabs change content below.