Baluri de LUX într-un stat în DERIVĂ

„Mi-am comandat rochie din Italia acum vreo cinci luni, m-a costat 300 de euro”

Salariul mediu al unui bugetar în RM nu depășește cifra de 5000 de lei, cheltuielile medii lunare de consum pentru o persoană constituie circa 2200 de lei, însă, când vine vorba de evenimente festive, moldovenii fac risipă. Un exemplu de trufie deşartă sunt matineele „Adio, grădiniță”, cele de la absolvirea claselor primare, cele gimnaziale și, desigur, balurile de absolvire a liceului, unde părinții sunt gata să scoată din buzunare zeci de mii de lei.

Carolina Chirilescu

Acum un an, JURNAL de Chișinău a scris despre mofturile câtorva părinți de a-și plimba odraslele cu limuzina la matineul „Adio, grădiniță”. Aceste fandoseli continuă și în acest an, la o grădiniță din sectorul Ciocana zilele trecute părinții au comandat o limuzină pentru a-și duce copiii la cafenea după serbare. Cu toate că Ministerul Educației a emis un regulament care interzice colectarea banilor în instituțiile de învățământ, acestea sunt deja un obicei prost, iar cei care nu sunt de acord să participe au de suferit. Părinții spun că pentru plicurile „de mulțumire” au sacrificat în acest an de la 100 până la 500 de lei, în funcţie de treapta școlară. Pe lângă bani aceștia mai dăruiesc cadrelor didactice mobilă, tehnică de uz casnic, bijuterii din aur. Dacă în oraș aceștia sunt răsfățați cu daruri scumpe și plicuri consistente, în sate învățătorilor li se oferă sume mai modeste. „Noi am strâns câte 50 de lei de persoană pentru diriginta noastră”, ne spune o absolventă de liceu din raionul Fălești.

3500 de lei pentru matineul „Adio, grădiniță”

Pentru matineul „Adio, grădiniță” Natalia spune că a cheltuit 3500 de lei. „Hainele m-au costat 2000 de lei, 600 de lei – restaurantul, 250 de lei – florile, 500 de lei am                                    dat pentru video și foto, 120 de lei – pentru aranjarea părului băiatului, 35 de lei pentru un cântec și mai sunt și alte cheltuieli”, calculează femeia. O altă mămică din Chișinău spune că este dispusă să cheltuiască în jur de 1500 de lei. „Nu e prea mult. Prețurile pentru rochiță, pantofi și deja se fac 1000 de lei. În clasele absolvente, vestimentația e și mai scumpă”, menționează Cristina. O altă mamă care a sărbătorit acum trei ani ieşirea din grădiniță ne spune că a cheltuit vreo 400 de lei. „Banii au mers pentru haine și distracția copiilor în grădiniță. Cei care au dorit au mers la un restaurant de lux și au sărbătorit, noi am refuzat să mergem la restaurant”, spune Alina.

Un costum pentru tineri costă în piețele din capitală cam 1000 de lei, iar în magazinele de firmă ajunge până la 7000 de lei. Am telefonat la câteva restaurante din capitală, unde am aflat că un meniu de persoană variază de la 500 la 700 de lei.

Olga ne spune că la centrele de dezvoltare private sumele sunt mai mici decât la grădinițele de stat. „Am cheltuit 350 de lei fără îmbrăcăminte, deoarece s-a cerut fustiță neagră și bluziţă albă. La o grădiniță de stat, 700 de lei fără banchet, pentru care mai trebuia de plătit încă 450 de lei. Simțiți diferența?”, remarcă femeia. La grădinițele de la sate sumele sunt şi mai modeste, cel mult 100 de lei. „Câte 20 de lei pentru educatoare, 15 lei pentru baloane, 40 pentru dulciuri la copii și 25 de lei pentru o carte de colorat, cadou copiilor. Flori am adus din grădina mea”, ne spune Marcela din raionul Nisporeni.

Balurile de absolvire din capitală, cele mai pompoase

Ultimul examen de bacalaureat are loc astăzi la disciplina aleasă de elevi, iar de mâine, 17 iunie, se dă start balurilor de absolvire în toată republica. Unele fete sunt în căutare de rochii încă din iarnă, altele le iau în chirie de la saloanele specializate. Băieții vor îmbrăca și ei costume elegante, iar părinții îşi vor scutura buzunarele pentru a plăti mesele festive la restaurante de lux. Chiria unei rochii de seară pe site-urile de publicitate online începe de la 500 de lei și poate ajunge la 600 de euro. „Mi-am comandat rochie din Italia acum vreo cinci luni, m-a costat 300 de euro, dar o dată în viață am bal de absolvire!”, spune Andreea din Chișinău.

Un costum pentru tineri costă în piețele din capitală cam 1000 de lei, iar în magazinele de firmă ajunge până la 7000 de lei. Am telefonat la câteva restaurante din capitală, unde am aflat că un meniu de persoană variază de la 500 la 700 de lei. „Noi chiar în această duminică avem un bal de absolvire, meniul este unul mai simplu, nu ca la nuntă, 700 de lei tacâmul”, ne spune administratorul unui restaurant de lux. „Balul de absolvire al copilului ne costă în jur de 15.000 de lei, pentru îmbrăcăminte, coafură, masă, distracții, dar un asemenea eveniment merită toţi banii”, ni se confesează Elena din Chișinău.

La sate balurile costă câteva sute de lei

Dacă în capitală, atât părinții, cât și absolvenții, aleargă după evenimente luxoase, la ţară situația e alta, la fel și peste hotare. Violeta din SUA ne scrie că nu a cheltuit niciun ban. „La absolvirea clasei a 12-a a fiicei mele nu s-a făcut niciun bal, și-au luat câte 20 de dolari și au mers la o cafenea unde au sărbătorit”, menționează femeia. Elevii clasei a 12-a din comuna Balatina, raionul Glodeni, vor cheltui în jur de 200 de lei, şi se vor îmbrăca după posibilități. „Pentru masă am dat câte 170 de lei, rochia mi-o cos și nu mă costă mai mult de 400 de lei”, ne spune Doina, absolventă. Primarul acestei comune, Dumitru Iațuc, le-a oferit celor 29 de absolvenți câte 100 de lei ajutor din bugetul primăriei, pe care aceștia îi vor folosi pentru serbare.

Învățătoarea de la Liceul Waldorf din Chișinău, Natalia Bzovaia, spune că balurile de absolvire pentru care părinții cheltuiesc mii de lei sunt o mostră de fudulie. „Se exagerează pe an ce trece, mofturi ale copiilor pe care părinții le îndeplinesc sau invers. Acum câțiva ani o clasă absolventă a plecat în marș turistic pentru trei zile împreună cu diriginta, în loc de bal, fără cheltuieli exagerate”, spune Natalia.