Balint spune adio naţionalei: „Ultima impresie contează”

Jucătorii trag de Balint ca să rămână

Selecţionerul Gabi Balint va conduce pentru ultima oară naţionala Republicii Moldova în meciul amical programat pentru astăzi cu Georgia. Chiar dacă Federaţia Moldovenească de Fotbal i-a propus prelungirea contractului, Balint ezită să dea un răspuns, deoarece crede că naţionala are perspective sumbre în viitoarele preliminarii şi, totodată, are oferte tentante din campionatul Ucrainei.

Vitalie HADEI

Meciul cu Georgia este foarte important pentru Balint. Selecţionerul ar vrea să-şi încheie mandatul la naţionala Moldovei cu o victorie ce ar ajuta echipa să urce în clasamentul FIFA. „Ultima impresie contează. Aşa se spune, nu? Să vedem. Probabil va fi şi ultimul meci al meu. Nu se ştie. Vom vedea. Am avut discuţii cu preşedintele Pavel Ciobanu care a spus că vrea să prelungim înţelegerea”, a declarat selecţionerul.

„Nu prea văd că s-ar produce schimbări”

Potrivit lui Balint, există unele probleme care îl constrâng să nu-şi prelungească contractul cu FMF, chiar dacă şi-ar dori acest lucru. „Mie mi-a căzut prost perioada aceasta fără rezultate. Nu am putut să mă bucur deloc, cum eram obişnuit. Când mă uit în viitor, problemele care sunt, şi aici mă refer la selecţie şi la mentalitatea jucătorilor, nu prea văd mari schimbări în bine. Nu am argumente să cred în ceva, perspectivele sunt cam sumbre. Şi totodată nu pot să nu recunosc că port discuţii cu unele echipe de club din zonă. Mai am contract până în decembrie, după care vom vedea ce se va întâmpla”, a menţionat Balint.

Va fi greu cu Georgia

Chiar dacă Moldova întâlneşte o echipă pe care a bătut-o până acum de patru ori, Balint crede că va fi un meci foarte greu şi că un rezultat de egalitate nu ar fi tocmai rău. „Georgia a crescut mult în ultima perioadă, are şi un antrenor foarte ambiţios. Noi vom juca la victorie, dar niciun rezultat de egalitate nu ar fi rău. În plus, am mulţi jucători indisponibili pentru acest meci, din acest motiv, le dau şansa unor tineri să se afirme. Mi-a plăcut că de data aceasta, chiar dacă e un amical, au venit toţi jucătorii convocaţi. Alexandru Suvorov avea meci de cupă cu echipa sa, iar antrenorul m-a rugat să-l las. Jucătorul nu a vrut să audă de asta şi a insistat să vină. La fel pot spune şi de Denis Zmeu care a vrut să vină la ultimul meci din acest an, chiar dacă antrenorul său a vrut să-l păstreze pentru meciurile de campionat şi Europa League.

Sunt nişte lucruri pozitive care arată că lucrurile încep să se schimbe uşor”, a precizat acesta.

Îl recomandă pe Testimiţeanu

În cazul în care se va decide să nu mai rămână la cârma naţionalei Moldovei, Gabi Balint şi-a găsit deja înlocuitor. „Dacă nu voi rămâne, îl voi recomanda cu plăcere pe Ion Testimiţeanu. El mai are un an până va primi licenţa PRO, pot spune că e un profesionist desăvârşit. Îi cunoaşte îndeaproape pe toţi jucătorii şi are idei foarte bune în ceea ce priveşte metodele de antrenament”, a punctat Balint.

Jucătorii îi vor dedica victoria

Jucătorii convocaţi pentru meciul cu Georgia sunt de părere că actualul antrenor trebuie să rămână încă un mandat la naţionala Moldovei pentru că este profesionist şi un om foarte cumsecade. Mai mult, aceştia vor victoria cu Georgia şi consideră că, dacă o vor obţine, Balint va vedea perspective la echipă şi va rămâne. „Sperăm să câştigăm meciul cu Georgia. Nu suntem în vacanţă, aşa cum se vorbeşte. E un meci important, suntem obligaţi să obţinem cel puţin un rezultat de egalitate. Sper că actualul antrenor va rămâne în continuare alături de noi, îi vom dedica victoria cu Georgia”, a spus Anatol Doroş.

La rândul său, fundaşul Simion Bulgaru este convins că Balint nu va pleca de la naţională. „Ştiţi cum e, unul vine, altul pleacă. Sperăm ca să nu fie ultimul său meci la naţională. E un antrenor foarte bun, sunt sigur că nu va pleca după meciul cu Georgia”, a menţionat Bulgaru.

A convocat în premieră trei jucători

Balint ne-a obişnuit deja cu jucătorii tineri, cărora încearcă să le dea credit la naţionala de seniori. Acesta i-a promovat la naţionala mare pe Anatol Cheptene, Gheorghe Andronic, Artur Patraş, Maxim Potârniche şi Alexandru Dedov. Acum le-a dat şansa să se afirme lui Dan Pâslă, Radu Catan şi Valentin Furdui. Lotul selecţionatei compus din 16 jucători se va deplasa la Tbilisi prin Moscova unde se vor mai alătura încă doi fotbalişti, Alexandru Epureanu şi Stanislav Ivanov.

Partida amicală dintre Georgia şi Moldova se va disputa vineri la Tbilisi.