Balint: „Peste o lună mă decid dacă rămân sau nu la naţionala Moldovei”

Selecţionerul Gabi Balint, care imediat după ultimul meci din preliminariile Euro – 2012 cu San Marino spunea că-şi doreşte să conducă şi în următorul ciclu preliminar naţionala de fotbal a Republicii Moldova, s-a sucit şi a spus că încă nu s-a decis asupra viitorului său.

Fostul internaţional român nu a vrut să comenteze declaraţiile făcute de preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal, Pavel Ciobanu, făcute pentru JURNAL, dar s-a limitat în a spune că totul se va decide după meciul amical cu Georgia de pe 11 noiembrie. „Vom discuta abia peste o lună şi vom vedea dacă voi continua la cârma naţionalei Moldovei. Până atunci să fim sănătoşi”, a spus pentru JURNAL Gabi Balint.

Chiar dacă Balint a spus că nu-l interesează banii şi că nu a antrenat naţionala Moldovei pentru a se îmbogăţi, se pare că prelungirea contractului dintre FMF şi tehnician nu s-a făcut până acum din cauza pretenţiilor financiare ale selecţionerului. Potrivit unor surse apropiate FMF, Balint vrea ca în noul mandat să primească mai mulţi bani decât până acum. Acesta a şi spus că are mai multe oferte de la unele echipe de club, care l-ar satisface pe plan financiar. Aceste declaraţii ale lui Balint au menirea să forţeze mâna preşedintelui Ciobanu, care să-i ofere un contract mai avantajos decât până acum.

Şi preşedintele FMF, Pavel Ciobanu, a lăsat să se înţeleagă că prelungirea contractului nu s-a realizat până acum din cauza banilor. „Să dea Dumnezeu să nu-l intereseze pe Balint banii, aşa cum a spus după meciul cu San Marino”, a spus Ciobanu, cu referire la declaraţiile actualului selecţioner.

Moldova a mai căzut o poziţie în clasamentul FIFA

Victoria cu San Marino (4-0) din finalul preliminariilor Euro – 2012 nu s-a resimţit pentru naţionala Moldovei în ceea ce priveşte clasamentul FIFA, care a fost dat publicităţii pe 19 octombrie. În această ierarhie tricolorii au căzut de pe locul 122, ocupat ultima oară, pe poziţia 123, cu 255 de puncte.

Deasupra noastră sunt ţări ca Insulele Feroe, Luxemburg, Oman, Sudan, Cuba sau Haiti.

Cu excepţia celor din San Marino, care sunt la coada clasamentului, restul adversarelor din preliminariile Campionatului Mondial din 2014 sunt mai bine clasaţi decât echipa antrenată de Gabi Balint. Anglia e pe locul şapte, cu 1101 puncte, Muntenegru – 39, cu 655 puncte, Ucraina – 58, cu 551 puncte, şi Polonia – 64, cu 506 puncte.

De menţionat că fostele adversare din preliminariile Euro – 2012 erau mai bine clasate în clasamentul FIFA.

Dacă judecăm clasamentul numai din punct de vedere european, suntem pe locul 48 din 53 de naţiuni câte sunt afiliate la UEFA.

Clasamentul FIFA-Coca Cola

  1. Spania – 1.624 p
  2. Olanda – 1.425 p
  3. Germania – 1.352 p
  4. Uruguay – 1.230 p
  5. Brazilia – 1.144 p
  6. Italia – 1.135 p
  7. Anglia – 1.101 p
  8. Grecia – 1.044 p
  9. Portugalia – 1.044 p
  10. Argentina – 1.030 p

Vitalie HADEI