Balint: „Nu ştiu dacă voi mai convoca jucători de la FC Dacia”

Selecţionerul Gabi Balint a aşteptat până în ultimul moment ca Eugen Gorceac, Victor Bulat, Dumitru Popovici şi Eugen Matiughin (toţi de la FC Dacia – n.r.) să vină la meciul dintre naţionala divizionară şi selecţionata stranierilor din Republica Moldova, dar nu au mai venit.

Jucătorii şi clubul să fie pedepsiţi

„Nu mă aşteptam de la conducerea FC Dacia să procedeze aşa. Jucătorii vor să vină la echipa naţională, dar nu pot face nimic. Eu voi propune ca jucătorii respectivi să fie suspendaţi. Nu ştiu care e regulamentul şi dacă se poate face acest lucru, însă iau în calcul de a nu mai chema la echipa naţională jucători de la FC Dacia. Nu vreau să se creeze un precedent în acest sens. Dacă nu tăiem în carne vie, nu ajungem nicăieri”, a tunat selecţionerul.

Vor să vină, dar nu sunt lăsaţi

Balint nu înţelege politica celor de la FC Dacia. „De ce trebuie să sufere echipa naţională pentru faptul că arbitrul ar fi dezavantajat FC Dacia. Cred că pentru orice echipă e important să aibă jucători la echipa naţională, pentru că astfel le creşte cota şi pot fi vânduţi pe bani buni. Ei (fotbaliştii – n.r.), săracii, vor să vină la echipa naţională, dar nu se pot opune conducerii clubului. Nu vreau să mă grăbesc şi să iau decizii, dar mă gândesc serios dacă voi miza pe viitor pe jucători de la FC Dacia”, a menţionat Gabi Balint.

Vrea victoria cu stranierii

Selecţionerul a convocat alţi trei jucători pentru meciul de astăzi cu echipa stranierilor. Astfel, în locul dacilor au fost chemaţi Andrei Novicov, Iurie Livandovschi şi Grosu. „Va fi un meci foarte interesant, mai ales prin prisma pregătirii pentru amicalele cu Azerbaidjan şi Emiratele Arabe Unite. Eu vreau victoria în acest meci şi mizez pe faptul că jucătorii convocaţi vor demonstra că sunt mai buni decât stranierii”, a precizat selecţionerul.

Meciul dintre selecţionata divizionară a Republicii Moldova şi cea a stranierilor va avea loc astăzi, ora 18.00, pe arena „Zimbru” din capitală. (V.H.)