Baleca nu renunţă la funcţie

FRAUDĂ // Eugen Baleca, unul dintre directorii roşii, a fost repus în funcţie printr-o decizie judecătorească la trei ore după ce a fost demis

Încercarea de a-l demite pe Eugen Baleca, directorul SA „Franzeluţa”, numit în timpul guvernării comuniste, a eşuat. Acesta a fost repus în funcţie printr-o decizie judecătorească la trei ore după ce a fost demis. Odată repus în funcţie, Baleca a început a intimida membrii Consiului de Administraţie al Combinatului, a sechestrat o angajată ca aceasta să nu participe la şedinţa Consiliului şi a declarat pentru presă că va rămâne director.

Consiliul de Administraţie al SA „Franzeluţa” l-a demis luni pe Eugen Baleca din funcţia de director în baza rezultatelor controalelor efectuate de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC). „Conform actelor prezentate, Baleca a prejudiciat statul de 24 milioane de lei”, a declarat pentru JURNAL Ştefan Chitoroagă, preşedintele Consiliului de Administaţie al SA „Franzeluţa”. La şedinţa de luni au participat şase membri din şapte, Baleca a fost demis cu patru voturi. „Reprezentantul Ministerului Economiei şi cel al combinatului au ieşit din sală în momentul votării”, a comunicat unul dintre membrii consiliului.

Prejudiciu de 24 mil. de lei

JURNAL a publicat în noiembrie un articol în care arăta că administraţia SA „Franzeluţa” cumpără făină de la întreprinderi din Ucraina, nu din R. Moldova, deoarece făina de aici este de proastă calitate. Chiar dacă negocierile pentru procurarea făinii „Franzeluţa” le purta direct cu companiile ucrainene, conform documentelor, cumpărătorii erau nişte companii off-shore.

Astfel, dacă întreprinderile din Ucraina vând o tonă de făină la un preţ de 180–220 de dolari, la importul în R. Moldova, preţul unei tone de făină ajunge la 270–300 de dolari. Doar pe parcursul anului 2009, „Franzeluţa” le-a plătit acestor off-shore-uri circa 2,7 milioane de dolari pentru diferenţa de preţ.

Angela Starinschi, şefa Serviciului de presă al CCCEC, a declarat că administraţia combinatului a explicat diferenţa de preţ prin conjunctura economică de moment pe piaţa regională. „Toate constatările Centrului au fost transmise Procuraturii Generale”, a spus Starinschi.

Procuratura Generală tace

Şi Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a deschis un dosar penal pentru cauzarea de daune materiale în proporţii deosebit de mari, prin abuz de încredere, acţionarilor SA „Franzeluţa”. „E vorba de o amendă în mărime de circa trei milioane de lei pe care întreprinderea a plătit-o în 2009 Î.S. „Căile Ferate ale Moldovei” pentru că nu s-a grăbit să descarce făina din vagoane şi să o transporte în depozite”, susţine Vitalie Briceag, şeful Direcţiei investigare a Fraudelor din carul MAI. Acesta a menţionat că dosarul a fost transmis la Procuratura Generală (PG), care va continua investigarea.

Deşi am încercat toată ziua să aflăm care este soarta acestor două dosare şi dacă Eugen Baleca figurează ca bănuit, nu am reuşit. Maria Vieru, şefa Serviciului de presă al PG, ne-a comunicat că încearcă să discute cu anchetatorii care se ocupă de aceste dosare, dar până la ora închiderii ediţiei nu am primit niciun răspuns, iar la apelurile telefonice repetate nu a răspuns nimeni.

Încălcări descoperite de FISC

Nereguli în administrarea întreprinderii au fost depistate şi de către Serviciul Fiscal de Stat (FISC). „Raportul prezentat de FISC însă a fost anulat de către instanţa de judecată şi nu a fost luat în considerare la luarea deciziei de demitere a lui Eugen Baleca”, ne-a comunicat Ştefan Creangă, reprezentantul Ministerului Finanţelor în Consiliul de Administraţie al combinatului.

Tot prin instanţa de judecată, Baleca a fost repus marţi în funcţie. „Radu Ţurcanu, magistrat la Judecătoria Botanica, a luat decizia în trei ore. La 9.00 i s-a adus la cunoştinţă hotărârea luată de Consiliu, iar la ora 14.00 Baleca a adus decizia de repunere în funcţie”, ne-a declarat Chitoroagă. Acesta a menţionat că membrii Consiliului au atacat hotărârea la Curtea de Apel.

Furt şi sechestru

În dimineaţa zilei de miercuri, Eugen Baleca a împiedicat desfăşurarea şedinţei Consiliului de Administraţie, sechestrând-o pe Svetlana Hamurari, secretara Consiliului, timp de peste două ore şi nu a permis accesul poliţiei pe teritoriul întreprinderii. „După ce a fost revocat, Baleca a refuzat să îndeplinească hotărârea, a luat ştampila şi a fugit. Directorul numit nu are acces pe teritoriul întreprinderii. Stă paza cu arme, membrii consiliului sunt intimidaţi, iar unii angajaţi au fost sechestraţi. Este o situaţie ieşită din comun”, a spus Vasile Bumacov, ministrul Agriculturii în cadrul şedinţei Guvernului.

Premierul Vlad Filat l-a apostrofat pe Alexei Roibu, ministrul Afacerilor Interne, solicitându-i să se implice în rezolvarea acestui caz. „Legea şi atribuţiile pe care le aveţi vă permit să asiguraţi ordinea în ţară. Noi avem acum situaţii în care persoanele sunt sechestrate. Ce înseamnă domnule, mitraliere? Vă cer să asiguraţi ordinea. Dumneavoastră asiguraţi proprietatea de stat. Mâine să mă aştept ca pe hol să vină cineva cu automate?”, s-a adresat Filat lui Roibu.

Cu toate acestea, Eugen Bumacov refuză să comenteze situaţia creată, susţinând că nu va pleca de la întreprindere. „Cel puţin până nu va fi emisă o decizie legală, voi conduce SA «Franzeluţa», care va coace pâine pentru oameni”, ne-a comunicat acesta.

Marina LIŢA

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)