„Băieţi, nu trageţi!” // RĂZBOIUL DE PE NISTRU

Acum 20 de ani au răsunat primele împuşcături la Nistru

În noaptea de 1 spre 2 martie 1992, odată cu asaltul Comisariatului de poliţie Dubăsari, au răsunat primele împuşcături care au şi însemnat începutul Războiului de pe Nistru. Potrivit generalului Anton Gămurari, întreaga operaţiune a fost o provocare pusă la cale de forţele separatiste conduse de polkovnicul rus Iurie Kostenko şi aşa-numitul ministru al securităţii de la Tiraspol, Vladimir Antiufeev.

Svetlana Corobceanu

„32 de poliţişti au fost luaţi prizonieri în acea noapte. Au fost duşi în închisoarea de la Tiraspol unde au fost maltrataţi şi distruşi psihic timp de 27 de zile. Mulţi dintre ei n-au mai ieşit teferi de acolo”, ne mai spune Gămurari.

O bună parte din foştii poliţişti implicaţi în acele evenimente au decedat pe timp de pace în urma traumelor primite în închisoarea de la Tiraspol. Combatantul Anatolie Rusu îşi aminteşte modul în care a fost maltratat adjunctul comisarului de poliţie din or. Dubăsari, Vladimir Colesnic: „Era de naţionalitate rus. El şi cumnatul său locuiau în aceeaşi casă, dar făceau parte din tabere diferite. Pe gardişti îi scotea din sărite faptul că Vladimir rămânea să lucreze în poliţie şi nu voia să treacă de partea separatiştilor. Ajuns în închisoarea de la Tiraspol, l-au scos în coridor şi au probat veste antiglonţ pe el”. Victor Colesnic a decedat pe timp de pace, în urma traumelor din acea perioadă.

Un alt fost poliţist, Alexandru Basiul, originar din Cocieri, a suferit un infarct. Ştiau doar că e unicul fiu la părinţi. Aiurea când au fost eliberaţi din închisoare. Potrivit primarului de Cocieri, Andrei Miţcu, fostul poliţist a locuit după război cu mama sa. „Trăiau greu. Avea mai multe răni în urma traumelor primite atunci. Acum câţiva ani, a decedat în urma unui accident rutier”, ne spune el.

Au tras în ai lor

Victor Beşleaga din Molovata Nouă îşi aminteşte că în ziua de 1 martie era de gardă la Comisariatul de poliţie ce îşi avea sediul în centrul oraşului Dubăsari – azi o localitate subordonată Tiraspolului. „Seara, ne-a telefonat o persoană care ne-a informat că în preajma unor cămine de fete ce aparţineau fabricii de confecţii, sunt doi cetăţeni înarmaţi care se comportă neadecvat. Aceeaşi persoană a telefonat şi la postul de miliţie din Dubăsari, aflat în alt sediu care îşi spunea „garda republicană”. Fără să ştim că au fost apelaţi şi miliţienii, ne-am deplasat la faţa locului”, îşi aminteşte fostul poliţist. Ajunşi lângă clădirile căminului, au văzut două persoane cu arme automat. Acestea au luat-o la fugă în direcţii opuse.

Un alt poliţist, Oleg Isacov, îşi aminteşte că, în timp ce alergau după unul dintre ei, au văzut maşina cu miliţieni apropiindu-se din urmă. „Nu ştiam că sunt miliţieni, abia când am văzut însemnele RG, mi-am dat seama. Înaintea mea alerga colegul nostru, Vanea Smochin. Acesta a împuşcat în direcţia celui care fugea la deal. În replică, a răsunat o rafală de automat. Unul dintre miliţienii care ieşiseră în acel moment din maşină a căzut secerat chiar la picioarele lui Smochin. Mai târziu, ni s-a spus că era Igor Sipcenko, şeful miliţiei transnistrene”, îşi aminteşte Oleg Isacov.

În mare grabă, poliţiştii s-au întors la Comisariatul de Poliţie. Au raportat vicecomisarului Vladimir Colesnic care, la rândul său, a încercat să raporteze la telefon Ministerului de Interne de la Chişinău. În timp ce raporta, legătura telefonică a fost întreruptă. „Pe geam am văzut că suntem înconjuraţi de reprezentanţii miliţiei. Am baricadat uşile. Pe clădirile de vizavi am zărit câţiva lunetişti. O persoană din rândul lor a cerut să intre să discute cu noi. Vicecomisarul i-a permis. Ne-a informat că, dacă ne predăm benevol, vom fi transportaţi până la pod şi ni se va da drumul să plecăm în dreapta Nistrului. Ei erau vreo 400, noi – 32 de poliţişti”, îşi aminteşte Oleg.

Prizonierii Tiraspolului

Poliţiştii au fost scoşi câte unul din clădire şi urcaţi într-un autobuz. Aceştia îşi amintesc că deşi nu mai rămăsese niciun poliţist în interiorul comisariatului, la un moment dat, acolo s-a auzit o împuşcătură. Miliţienii de afară au început să împuşte în direcţia colegilor lor din interior. „Nu ştim ce s-a întâmplat înăuntru, dar au început să împuşte unii în alţii. Situaţia era tensionată. La un moment dat, unul dintre ei a intrat în autobuz cu o grenadă şi a strigat: „Vă rup pe toţi în bucăţi!”. A fost oprit tot de unul de al lor”, ne spune Victor Beşleaga.

Au fost duşi la Tiraspol, aici au fost încarceraţi în două celule de la subsol. Au stat câte 16 oameni în celule de 2,5 m pe 1,8 m timp de 27 de zile. Încăperile nu aveau geamuri, nici paturi. Pe jos erau aşternute câteva saltele îmbibate cu miros de mucegai. Au hotărât să declare, în semn de protest, greva foamei, dar peste trei zile au renunţat. „Eram bătuţi. Pe unul dintre noi, Tudor Buzilă, l-au forţat să îmbrace trei veste antiglonţ. Au spus că vor să le probeze. Două veste au fost străpunse, cea de-a treia a rezistat”, îşi aminteşte Oleg.

O încercare cumplită

„Au deschis uşa celulei şi mi-au cerut să ies”, îşi aminteşte Tudor Buzilă din Oxentea, Dubăsari. „M-au îmbrăcat mai întâi într-o vestă antiglonţ subţire. Apoi mi-au mai dat una la fel. Le-am spus că acestea nu rezistă gloanţelor. Mi-au spus ceva batjocoritor dar, până la urmă, mi-au mai dat una din cele grele. Eram la un metru de perete. Mi-au lipit arma de piept. E greu să spun cum m-am comportat şi ce am simţit. I-am rugat: «Băieţi, nu trageţi. Războiul se termină, iar noi rămânem oameni». Când am văzut degetul pe trăgaci, m-am gândit că nu-mi mai văd părinţii şi soţia. Puterea glonţului m-a proiectat sub perete, dar nu am fost rănit. Mi-au mai aplicat câteva lovituri cu patul armei în cap, după care mi-am pierdut cunoştinţa. M-au dus sub un duş rece… După aceea, m-au luat de mâini şi picioare şi m-au aruncat în celulă”, ne descrie Tudor una din cele mai cumplite încercări din viaţa sa.

La finele lunii martie, cei 32 de poliţişti au fost urcaţi într-un elicopter şi transportaţi la Chişinău unde au fost schimbaţi în calitate de prizonieri de război, pe generalul Armatei 14, Ghenadi Iakovlev, despre care s-a spus că a fost reţinut de autorităţile moldoveneşti la Odesa, şi încă pe 27 de soldaţi transnistreni.

Perspectiva unirii Moldovei cu România, trecerea la alfabetul latin şi refuzul autorităţilor de la Chişinău de a oficializa limba rusă au fost câteva din premisele care au dus la începerea Războiului de pe Nistru. De partea Chişinăului, la lupte au participat aproximativ 32 de mii de ofiţeri şi voluntari, dintre care 287 şi-au pierdut viaţa, iar alţi 400 au rămas invalizi.

 

The following two tabs change content below.