Baba Zenobia

PARANORMAL // Când treceam prin perioade mai grele aveam nevoie de un suport psihologic și atunci nu mă duceam la un om „normal”, ci îl căutam pe cel care m-ar fi înțeles mai bine

Mulți oameni ciudați am mai întâlnit în viața mea. Uneori nici nu povesteam nimănui despre aceste întâlniri ca nu cumva să mă creadă nebună, însă în sufletul meu acești „ciudați” aveau un loc aparte. Când treceam prin perioade mai grele aveam nevoie de un suport psihologic și atunci nu mă duceam la un om „normal”, ci îl căutam pe cel care m-ar fi înțeles mai bine.

Bunica Zenobia era socotită vrăjitoare în toate localitățile din jurul satului său. Era destul doar cu gândul să se supere pe cineva, spuneau gurile rele, și omului cu pricina i se întâmpla ceva urât de tot. Așa se vorbea și așa credeau de-a binelea! Lumea nu se mai gândea atunci că poate chiar pățitul e de vină. Prima pornire a lumii era de a da vina pe baba Zenobia. „Aduți aminte, măi Gheorghe, ce i-ai spus când ai întâlnit-o pe babă la magazin?” „Nimic, cumătră, nici nu m-am uitat în partea ei!” „De la ceva totuși îți poartă Zenobia gând rău. Cum ai văzut-o, până în seară, ți se aprinde gospodăria!”

Nu mai ţinea seama lumea

cea rea de gură că nepoții lui Gheorghe se jucau cu chibriturile în hambar. Baba Zenobia era de vină, altcineva nimeni! Nici poliția și nici pompierii n-au fost în stare să le schimbe gândul! Uite așa m-am trezit la redacție cu un grup de oameni veniți să se plângă pe vrăjitoare. „Trebuie închisă undeva, să nu facă rău lumii”, îmi spuneau ei.

Eu, până atunci, nu văzusem vrăjitoare, auzisem doar că există acestea pe undeva. Ei bine, după plecarea lor, mi-am zis că e timpul să o văd la față pe baba Zenobia. Curiozitatea mea era mai mare decât frica. Am ajuns la casa vrăjitoarei pe înserate. Cum redacția nu-mi oferise transport, mă gândeam cu groază că trebuie să dorm undeva și nu aveam în satul acela pe nimeni care să-mi ofere un pat și o bucată de mămăligă. Dar, cum fac, de altfel, mereu, m-am lăsat în voia sorții. Dacă femeia care mi-a deschis ușa e vrăjitoare, atunci cum trebuie să arate o vrăjitoare? Acesta mi-a fost gândul.

Femeia din faţa mea

era subțirică la trup, nu prea înaltă, avea doi ochi negri, mășcați. Aveai impresia că nimic altceva nu mai este pe fața ei. M-a poftit Zenobia în casă, m-a poftit și la masă – tocmai lua cina – aşa discuția noastră a trecut ușor-ușor de la timpuri și oameni la lucruri mai concrete.

S-a născut într-o familie numeroasă, din cincisprezece copii, câți avusese mamă-sa, doar opt au rămas în viață. Numai Zenobia nu și-a întemeiat o familie. Nu că ar fi fost urâtă sau ar fi avut vreo meteahnă, ci pentru că era altfel decât alți copii. Avea visuri în care vedea ce o să se întâmple în casa lor, în familiile sătenilor. Și pentru că avea vreo cinci-șase ani pe atunci, povestea cu naivitate tot ce i se năzărea prin somn oricui era dornic să o asculte, mai ales că lucrurile celea se întâmplau de-a adevăratelea lumea se ferea de ea.

Sătenii nu permiteau copiilor lor să se joace cu Zenobia, n-o primeau în casele lor. Ziceau că, dacă le trece pragul, n-o să le meargă anul împrejur.

Porecla de vrăjitoare

i-au dat-o la șapte ani. În ajun, visase cum îi moare un coleg de clasă și a doua zi la școală îl trase pe băiat de mânecă și îi șoptise: „Du-te acasă că altfel vei muri astăzi”. Copilul înspăimântat i s-a plâns învățătoarei. Firește că nimeni n-a crezut-o pe Zenobia, dar uite că la recreația mare copilul a murit. Alergând prin curte după alt coleg, a câzut cu pieptul într-un șteap ce sprijinea un pui de arbuști. Drept în inimă i-a intrat șteapul. De atunci, toţi, chiar și cei din familia ei, se fereau de Zenobia.

Dumnezeu a înzestrat-o cu frumuseţe şi minte,

dar a lipsit-o de dragostea oamenilor. Cum se întâmplă de obicei cu toți cei care pricep lucrurile doar la suprafață. Ceea ce nu înțeleg eu, zic ei, înseamnă că sunt născociri de adormit copiii.

Preoții și mai dihai îi pecetluiesc pe asemenea oameni: „În ei sălășluiește diavolul și gata!”. Uite în ce mediu a crescut Zenobia – între ură și neîncredere, între pizmă și umilință. Pentru că era deșteaptă, a făcut și o facultate, a lucrat medic până la pensie într-un cătun, dar oriunde era, tot vrăjitoare i se spunea pentru că se găsea mereu câte unul din localitatea ei care nu întârzia să povestească tuturor cine este Zenobia.

Dar s-a găsit totuși unul care a început să-i facă curte. Un singur neajuns avea bărbatul – era însurat și avea trei copii. De Zenobia era atras peste poate, nu-l mai interesa gura lumii. Însă Zenobia și așa avea probleme peste cap, îi mai lipsea să se încurce cu Alexandru.

A scris cerere şi a plecat

în altă parte la lucru. S-a reîntors în satul ei de baștină peste 20 de ani. A venit cu un copil de mână, un băiețaș de opt ani. Le spunea tuturor că e fiul unor prieteni de-ai săi care au murit într-un accident rutier, gurile rele însă afirmau că pruncul este al ei. Îi spunea Zenobiei mamă și parcă și semănau un pic. Locuiau în casa bunicii sale, care îi rămăsese drept moștenire. Frații și surorile ei plecaseră demult peste hotare. Doar Zenobia a venit acasă cu gândul să-și trăiască ultimii ani de viață aici și să fie îngropată alături de părinți.

Când am cunoscut-o, avea 63 de ani și era total nefericită. Băiatul ei, cel care îi zicea mamă și care i-a îndulcit ani buni de viață, a murit dintr-o prostie. S-a dus la pădure după lemne și a călcat pe o viperă. Când a ajuns acasă abia mai respira. Medicii, chemați de urgență din centrul raional, n-au mai avut ce-i face.

Satul însă a interpretat

lucrurile după cum îi era mintea și priceperea. Dumnezeu a pedepsit-o pe Zenobia, ziceau ei, pentru că i-a omorât cu bună știință vaca Mariei Moraru.

Când treceau pe șleah, Zenobia era la gard și s-a uitat lung de tot la frumoasa jivină, cea mai bună de lapte în tot satul. Veterinarul din sat le-a dat altă explicație – vaca a mâncat nu știu ce iarbă, s-a umflat și din asta i s-a tras moartea. Dar ce poate ști un veterinar? Oamenii cunosc mai bine – Zenobia e de vină și Dumnezeu i-a luat ce a fost mai drag inimii sale – feciorul.

Câte trăsnăi trec

prin mințile oamenilor?! Odată a pornit o furtună care spărgea sticlele de la ferestre și lua acoperişurile şi ce credeți că au făcut cei din partea locului? S-au dus la casa Zenobiei și strigau: „Oprește, vidmă, furtuna, că de nu, îți dăm foc casei!”. Se uita femeia la oamenii ceia și nu-i venea a crede că trăiește în secolul XX.

A dispărut atunci o vreme din sat. A luat copilul și a plecat la o soră măritată la Căușeni. Era unica dintre rude care  înțelegea că darul pe care îl are Zenobia nu-i prilejuiește niciun bine. Îi spunea uneori: „Dacă aş fi în locul tău, Zenobie, m-aș îmbogăți. Le-aș spune oamenilor ce îi așteaptă și ei m-ar plăti cu bani grei”.

Zenobia însă,

de cum a priceput cum stau lucrurile, a încetat să mai povestească ce vede prin somn, nu prorocea nimănui, chiar dacă peste cel pe care îl visa venea moartea. A făcut-o în câteva rânduri și tot pe ea au învinuit-o de toate relele. Chipurile, ea atrage necazurile peste oameni…

Zic am cunoscut-o când avea 63 de ani. Într-un fel, ne-am și împrietenit și ne telefonam destul de des. N-am întrebat-o niciodată despre ce mă așteaptă în viitor. Aveam pe atunci patruzeci de ani și îmi părea că voi merge din mai bine în mai bine. O singură dată m-a prevenit: „Trebuie să pleci undeva departe, mai bine stai acasă. Și într-adevăr că plănuisem să fac o călătorie cu o rudă la Cernăuți, nu văzusem încă orașul în care se mai păstra amintirea despre Eminescu.

Şi bine că am ascultat-o

Ruda ceea a mea s-a întors din Ucraina în sicriu, un accident rutier i-a curmat viața. Mi-am amintit de Zenobia chiar zilele trecute. De vreo doi ani, nu mai știam nimic despre ea. Știți cum ne înstrăinăm uneori. O săteancă de-a ei pe care am întâlnit-o întâmplător la Spitalul republican mi-a spus că a murit la 83 de ani și că a avut o moarte de-a dreptul stranie  – un fulger a pălit în copacul de la colțul casei și de la acest arbore a luat foc și acoperișul. Era noapte și nimeni n-a sărit în ajutorul babei. Au găsit-o moartă în pragul casei. Credeți că a jelit-o satul? Deloc! Și-a făcut cruce că a scăpat de un rău.

Lidia BOBÂNĂ

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână