Avocaţii lui Platon sunt surprinşi de rapiditatea cu care a fost arestat acesta

 

autor vitalie esanu

Foto: Vitalie Eşanu via Facebook

Compania „Pra­vo­vest” din Ucraina, care prestează servicii juridice lui Veaceaslav Platon, critică felul în care a fost arestat clientul său de către angajaţii Procuraturii Generale şi ai Serviciului de Securitate ale Ucrainei. Mai mult, reprezentanţii companiei au anunţat că Veaceslav Platon este cetăţean al Ucrainei şi că ar fi renunţat la paşapoartele rus şi moldovenesc. Conform legislaţiei, Ucraina nu îşi extrădează cetăţenii. În plus, avocaţii ucraineni sunt surprinşi de rapiditatea cu care a fost arestat Platon, acuzând structurile de drept ale Ucrainei că ar executa ordinele politice ale Guvernului R. Moldova.

Citiţi mai jos varianta românească a comunicatului Companiei „Pravovest”:

Veaceslav Platon a fost reţinut, cu aplicarea forţei, la 25 iulie 2016, în centrul Kievului, avocatul acestuia este Denis Şkiptan. Procuratura Generală a Ucrainei a menţionat că Platon, anunţat în urmărire de Interpol, este cetăţean al R. Moldova, însă acesta este de fapt cetăţean al Ucrainei de mai mulţi ani.

Mai mult, pe site-ul Interpolului nu există informaţii cu privire urmărirea lui Platon. Aşadar, ce valoare are paşaportul ucrainean dacă nu te protejează pe teritoriul ucrainean?”

Drept motiv pentru arestarea lui Veaceslav Platon a fost decizia instanţei din R. Moldova emisă la 23 iulie curent. R. Moldova îl acuză pe Platon de spălare de bani şi escrocherie în domeniul bancar. Potrivit Procuraturii Generale a Ucrainei, Platon, ca cetăţean al R. Moldova şi al Federaţiei Ruse, a fost anunţat în urmărire de către Interpol. Astfel, Procuratura Ucrainei, împreună cu Serviciul de Securitate, a efectuat operaţiunea de reţinere a acuzatului la trei zile după decizia unei instanţe judiciare străine.
Pe site-ul Interpolului sunt anunţaţi în urmărire de către autorităţile ucrainene 160 de persoane, printre aceştia sunt oameni foarte bogaţi din anturajul lui Ianukovici. Aceşti infractori nu pot fi găsiţi de mai mulţi ani, în timp ce procurorii şi angajaţii Serviciului de securitate al Ucrainei sunt capabili să facă unele lucruri în două zile.

Este interesant faptul că pe site-ul Interpolului nu există date despre Platon!
Şi acest fapt nu este nimic curios, deoarece Veaceslav Platon are cetăţenia Ucrainei din 2002. El a renunţat la cetăţenia R. Moldova şi a Federaţiei Ruse din motive personale. Decizia lui este legată de persecuţia politică din partea autorităţilor statului vecin, unde a Platon a fost deputat.

Potrivit unui comunicat al Serviciului de Securiate al Ucrainei, Platon a fost reținut în apropierea unui oficiu de birouri din Kiev. În afară de pașaportul ucrainean obținut în mod ilegal, în care apare cu numele Kobalev, anchetatorii i-au mai confiscat pașaportul diplomatic și cel obișnuit, remise de instituțiile din R. Moldova, cardurile bancare și mai mult de 500 de mii de grivne.

Lucrul operativ al Procuraturii Generale a surprins mai mulţi jurişti, ceea ce ne face să bănuim că sistemul de drept ucrainean îndeplineşte ordine politice din partea Guvernului R. Moldova. În ce priveşte aplicarea normelor Convenţiei Europene privind extrădarea infractorilor, ar trebui să ne amintim de un caz relativ recent, în care Ucraina a solicitat, prin Interpol extrădarea, lui Valentin Isac, fostul şef al corporaţiei «Столица», care intră în lista celor mai bogaţi oameni din Ucraina.

Acesta a fost anunţat în urmărire internaţională de către Ucraina în 2011. Însă R. Moldova a refuzat să-l predea pe dl Isac, deoarece avea paşaportul acestui stat, deşi în Ucraina existau decizii judecătoreşti în cazul său. În 2014, procurorul municipiului Chişinău a emis un ordin privind încetarea urmării penale în cazul lui Isac.

Procuratura Ucrainei însă s-a grăbit atât de mult să execute ordinul autorităţilor moldoveneşti încât nu a tradus documentele din limba română. În Ucraina, deciziile similare ale instanţelor judecătoreşti aşteaptă să fie executate luni la rând. Probabil, structurile de drept ar trebui să execute la fel de rapid deciziile judecătoriilor naţionale, nu numai cele ale instanţelor din R. Moldova? Sau, probabil, decizia privind reţinerea deputaţilor corupţi ar trebui să treacă prin instanţele din R. Moldova.

În cazul lui Platon, au fost admise încălcări privind protocolul de reţinere, au fost confiscate lucruri personale ale avocatului Denis Şkiptan. În timpul reţinerii, angajaţii Serviciului de Securitate al Ucrainei şi ai Procuraturii Generale au fost anunţaţi despre faptul că dl Platon deţine cetăţenia ucraineană.

Apărarea speră foarte mult că Procuratura Generală nu va admite extrădarea unui cetăţean al Ucrainei. Altminteri, cum pot fi apărate drepturile tuturor cetăţenilor Ucrainei, dacă statul ucrainean este de acord să-şi predea cetăţenii pentru a fi judecaţi de către instanţele străine? Dacă Rusia va emite ordin privind arestarea ostaşilor noştri, procuratura va îndeplini şi această decizie?

The following two tabs change content below.