Avidă şi însetată de ceva mai mult // Iubiţii reginei Maria

Acest subtitlu caracterizează viaţa reginei Maria a României sub toate aspectele, nu numai în relaţiile sale cu bărbaţii. Întotdeauna a vrut ceva mai mult, chiar şi în viaţa politică, în pofida faptului că legea fundamentală a României moderne interzicea femeilor intrarea în politică.

Ilie GULCA

Încă de la sosirea sa la curtea regală a României, nu s-a conformat ordinii „tiranului” Carol, l-a înfruntat şi a devenit după decesul acestuia prima persoană a curţii. A cunoscut mulţi bărbaţi, şi n-a ascuns acest lucru, aventurile pe care le vom prezenta mai jos sunt doar câteva din acestea, însă credem că sunt cele mai importante pentru viaţa ei.

Messy (Maria) avea doar 16 ani când mama ei, ducesa Maria Aleksandra, şi Carol I, regele României, au pus la cale căsătoria sa cu Ferdinand, cununia a avut loc în ianuarie 1893. Nando (Ferdinand) şi Missy nu se potriveau. Maria era o fire veselă, exuberantă, în timp ce Ferdinand era melancolic, cu preocupări sedentare. Nici din punct de vedere al apropierii fizice nu au format un cuplu armonios.

Eşecul primei nopţi 

Luna de miere petrecută în castelul de vânătoare de la Krauchenwies, aflat într-o pădure din apropiere de Sigmaringen, a fost un eşec. Messy a părăsit patul decepţionată, însingurată, cu dorinţa de a citi un roman de dragoste. Nando l-a părăsit cu sentimentul că a fost stângaci şi grosolan.

Tânăra soţie a oferit o explicaţie delicată acestei situaţii, anume că soţul ei „era teribil, aproape crud de îndrăgostit. În felul meu imatur, am încercat să răspund pasiunii sale, dar eram avidă şi însetată de ceva mai mult…Totul îmi lăsase un sentiment de neîmplinire, parcă mai aşteptam ceva ce nu s-a întâmplat”.

Astfel a început viaţa de cuplu a tinerilor care urmau să domnească peste toate provinciile româneşti reunite la 1918, visul nesperat al multor principi ai românilor. Supravegherea lui Carol I o îngrădea, chiar o sufoca. În plus, Nando în 1897 s-a îmbolnăvit de tifos, a fost la un pas de moarte. Şi-a revenit ca prin minune, dar parcă nu mai era el. Tânărul vânjos de altădată căpătase chipul unui bătrân vlăguit, cu obrajii supţi, palizi, cu urechile uriaşe şi parcă mai departe de capul său mic. În mod cert, pe Maria nu o mai atrăgea un asemenea bărbat…

A început să practice sportul ei preferat, călăria, să colinde munţii şi dealurile, să se oprească în sate, să discute cu oamenii, să dea bomboane la copii… Pentru a „închide gura lumii”, „tiranul” a numit-o comandant de onoare al Regimentului 4 Roşiori, făcând şi imprudenţa de a-l alege pe locotenentul Gheorghe (Zizi) Cantacuzino, un călăreţ excelent, aghiotantul principesei Maria, care nu a ezitat să şi-l facă amant. După această aventură, Zizi a fost trimis într-un regiment din provincie.

O idilă pătimaşă

Comportamentul autoritar al regelui devenise insuportabil pentru energica principesă. Picătura care a umplut paharul a fost legată de guvernanta fiului său, Carol, aleasă de regina Elisabeta, care îi cultiva acestuia deprinderi „ciudate”. Maria i-a spus atunci lui Nando să aleagă între ea şi rege, evident că suveranul a cedat.

În 1902, Ferdinand şi Maria s-au deplasat la Londra pentru a reprezenta familia regală română la încoronarea lui Edward al VII-lea. Aici, Maria l-a cunoscut pe principele Waldorf Asfor, care avea puţin peste 20 de ani, de care s-a îndrăgostit şi cu care „a avut o idilă pătimaşă”.

Interesată tot mai mult de politică şi de… Ştirbey

Peste cinci ani, Maria l-a cunoscut pe principele Barbu Ştirbey, un bărbat chipeş, de o virilitate cuceritoare. Acesta era căsătorit cu Nadejda Bibescu, cu care avea patru fete. Principesa Maria şi Barbu Ştirbey au trăit un lung, intens şi frumos poem de dragoste. Palatul de la Buftea în care locuia familia Ştirbey a devenit locul preferat al principesei. Drept consecinţă, în 1909, Maria a născut o fetiţă, Ileana, potrivit gurilor rele, aceasta ar fi fost fiica lui Barbu Ştirbey.

Pe măsură ce Carol îmbătrânea, devenea mai puţin sever, în timp ce Maria se interesa tot mai mult de politică, întreţinându-se tot mai frecvent cu Barbu Ştirbey şi Ion I.C. Brătianu, principesa se simţea atrasă de jocul de culise practicat de cei doi. Principesa era cea care se implica în viaţa publică, în timp ce soţul ei era paralizat de emoţie numai la gândul ce reacţie ar fi avut regele.

În 1918, Maria, deja regină, a avut o revelaţie cu totul excepţională, l-a cunoscut pe colonelul canadian Joe Boyle. Acest canadian a fermecat-o pe regina Maria, care, la cei 42 de ani ai săi şi 25 de căsătorie, simţea nevoia unui bărbat proaspăt şi puternic. „Cioplit în atlet, arătos şi simpatic, cu un cap de consul roman, cu faţa rasă şi pârlită de soare, cu nişte ochi negri fulgerători, Boyle se înfăţişa ca un mascul… căruia puţini erau în stare să-i reziste”, menţionează Argetoianu în memoriile sale. Regina l-a luat cu ea în satul Coţofăneşti pentru a trăi o adevărată şi intensă fericire. Deşi a avut o relaţie frumoasă cu Barbu Ştirbey, marea ei iubire a fost Joe Boyle, „o carte mare pe care întotdeauna o poţi deschide la o pagină pe care n-ai citit-o”, după cum mărturisea chiar ea.

Scena antologică

Constantin Argetoianu, ministru de Interne în epocă, i-a prins pe cei doi îndrăgostiţi într-o scenă antologică. „Am intrat în salonaşul cel mic al reginei… Cu părul despletit, cu faţa îmbujorată în călduri, abia acoperită cu un «thee gown» de mătase gălbuie, frumoasă ca în poveşti, regina se rupsese vădit din braţele amorului şi… îmbătată de fericire, a înaintat spre mine „toute balentante” pe când pe uşa din fund se retrăgea silueta canadianului. Biata femeie! Ce frumoasă şi încordată era! Pe măsură ce vorbea, se liniştea şi văpaia de pe faţa ei se stingea: încetul cu încetul, femeia îşi revenea în fire. Şi-a strâns halatul pe piept să-şi ascundă sânii”, evocă Argetoianu scena, şi el cu emoţii fierbinţi.

Dacă am face un profil al bărbatului de care era atrasă regina Maria, acesta ar fi trebuit să fie un bărbat al acţiunii, al curajului şi al ascuţimii minţii, cu alte cuvinte, un antipod al regelui Ferdinand.

Regina Maria s-a stins la 18 iulie 1938, supărată pe fiul Carol al II-lea, pentru izolarea pe care i-o impunea acesta. A fost înmormântată alături de Ferdinand la Mănăstirea Argeş, îmbrăcată într-o rochie de interior, „pentru că a fost doar o femeie”, după cum îşi justifica fiul său, Carol al II-lea, decizia.

Surse: Ioan Scurtu, Portrete politice, Editura Prut Internaţional, Chişinău, 2006; Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, vol. VI, Bucureşti, 1996.