Aveţi mâinile şi picioarele umflate? Faceţi băi cu mentă

Vara, cei mai mulţi dintre oameni, chiar şi tinerii de 20 de ani, se confruntă cu problema mâinilor sau a picioarelor umflate. Dacă aveţi aceste simptome, trebuie să luaţi măsuri de urgenţă, pentru că riscaţi să faceţi varice sau chiar ulcer varicos.

Simptomele cele mai des întâlnite sunt, pe lângă umflături, senzaţia de mâini sau picioare grele, dureri, junghiuri şi inflamaţii. Toate aceste probleme sunt cauzate de o circulaţie sangvină periferică deficitară, cauzată de lipsa mişcării sau de surplusul de kilograme. Iată ce trebuie să faceţi pentru a scăpa de aceste neplăceri: mergeţi mult pe jos; ţineţi o cură care să vă ajute să eliminaţi kilogramele în plus; nu staţi mult timp picior peste picior; nu purtaţi sandale cu barete strânse în jurul gleznelor; la culcare, ţineţi capul mai jos, iar picioarele ridicate pe o pernă pentru a permite circulaţiei periferice să se desfăşoare în condiţii optime. Este foarte important să ţineţi cont de aceste lucruri, deoarece 30% din persoanele care suferă de sindromul picioarelor grele se confruntă, la final, cu probleme de circulaţie venoasă, fac varice sau ulcer varicos.