AVERE // Doi bugetari şi un castel

Doi funcţionari din cadrul Ministerului Educaţiei au reuşit să-şi construiască o casă de milioane

Locuitorii din preajma Liceului Teoretic Durleşti te duc cu uşurinţă la casa lui Valentin Crudu, fost şef al Direcţiei generale de învăţământ preşcolar, primar şi secundar-general din cadrul Ministerului Educaţiei (ME). Locuinţa de milioane e gard în gard cu instituţia de învăţământ. Tot ei spun că la poartă stă uneori parcată o maşină de marca „Mercedes” cu numere personalizate. Şi soţia domnului Crudu este bugetară, ocupând funcţia de şefă de secţie în cadrul Departamentului general pentru educaţie, tineret şi sport (DGETS) a mun. Chişinău. „Toată viaţa noastră am lucrat în învăţământ şi n-am avut niciun business”, a declarat Valentin Crudu pentru JURNAL.

Crina VLAICU

„Iată aici este casa. Mulţi ani a stat terenul gol, în ultimii ani, casa a crescut rapid”, ne conduce un durleştean către casa lui Crudu de pe stradela Mihai Eminescu. „E o casă normală, nu e nici cu cinci etaje, nici cu trei. E o casă aşa cum construiesc azi toţi. Soţia mea a primit terenul de la primăria Durleşti în 2000, am construit-o timp de nouă ani”, zice fostul funcţionar care a contestat în instanţă ordinul prin care a fost demis la finele anului trecut din cauza unor „nereguli” depistate de noua conducere a ME într-un proiect implementat în comun cu UNICEF.

Deocamdată, la judecătorie nu a fost nicio şedinţă în acest caz. De-a lungul timpului, Valentin Crudu a ocupat diferite funcţii în sistemul de învăţământ, de la profesor în Coloniţa la specialist DGETS în 1998 şi viceministru al Educaţiei în perioada 2006–2008, iar ulterior şef de direcţie la minister.

Deja vu: Donciu 2

Casa bugetarilor nu este înregistrată încă la oficiul cadastral, deşi familia Crudu locuieşte acolo. În acte figurează doar lotul de şapte ari. „Nu este înregistrată, deoarece nu este finalizată”, ne spune fostul funcţionar de la minister. Deşi din afară totul pare finisat, Valentin Crudu zice că imobilul „nu îndeplineşte încă toate condiţiile” ca să fie înregistrat. „Maşina e din 1999, am devenit proprietarul ei în 2006”, explică ce e şi cu „Mercedes”-ul cu numere personalizate.

Întrebat din ce surse au putut ridica o asemenea casă doi bugetari, mai ales din domeniul sărac al învăţământului, domnul Crudu ne-a spus că „fiecare se descurcă cum poate. Cine nu construieşte case astăzi?”. Un astfel de imobil este cotat acum pe piaţă cu peste 150 de mii de euro.

Lotul experimental al liceului

Casa familiei Crudu este construită pe fostul lot experimental al Liceului Teoretic Durleşti pe care autorităţile locale l-au parcelat şi împărţit pentru construcţii. „Nu cunoaştem vreun profesor din liceu care să aibă loturi acolo. De familia Crudu ştim, deoarece ei, activând în învăţământ, au avut treabă cu liceul nostru”, ne spun mai mulţi profesori de la liceu.

„Eu, când am devenit primar, loturile erau deja repartizate. Fostul primar din 1990–2003 a făcut lucrul acesta”, susţine edilul de Durleşti, Nicolae Crudu.

Soţia fostului primar, Vasile Roşca, ne-a spus la telefon să nu mai insistăm asupra subiectului. „Am venit în 1973 ca director aici, iar în 1974 ne-au dat două hectare de teren ca lot experimental pentru şcoală. Am sădit vie, livadă, am lăsat un lot ca o floare când am plecat. În 1999, m-am întors ca director şi lotul nu mai aparţinea instituţiei noastre”, a declarat pentru JURNAL Constantin Pituşcanu, fost director al liceului.

Dosare

Procuratura Anticorupţie instrumentează două dosare privind eventuale nereguli admise de funcţionari ai ME. Potrivit ProTV, Valentin Crudu ar putea avea calitatea de bănuit în cadrul dosarului privind achiziţionarea autobuzelor şcolare, alături de fostul ministru al Educaţiei, Mihai Şleahtiţchi.

„Încă nu au fost recunoscute persoane în calitate de bănuiţi în acest caz. Domnul Crudu n-a fost audiat deocamdată”, a declarat pentru JURNAL Eugen Balan, procuror anticorupţie. Valentin Crudu a fost unul dintre membrii grupului de lucru care a decis achiziţionarea, la un preţ aproape dublu, a celor 109 autobuze şcolare. În cel de-al doilea dosar, Crudu este bănuit că şi-a depăşit atribuţiile de serviciu la gestionarea unui proiect realizat de ME în parteneriat cu UNICEF privind reforma în sistemul rezidenţial de îngrijire a copilului.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău