Aventura Marcelei, ca preludiu al fericirii // Nina Neculce

ÎNDEMN // „Fetelor, încercaţi să descoperiţi în bărbatul de alături bunătatea, blândeţea, dragostea şi răbdarea”

Marcela şi Felicia, surori gemene, s-au născut şi au crescut într-o familie de intelectuali. Locuiau peste drum de casa preotului care avea cinci fii. De la vârsta de cinci ani, gemenele mergeau cu fiii preotului la biserică, hoinăreau pe câmpiile din jurul satului, ascultând şoaptele frunzelor, murmurul izvoarelor, zumzetul insectelor. Când au crescut mai mari, discutau despre filozofie, sociologie, artă, apoi vorbeau tot mai pasionat şi mai însufleţit despre iubire.

Între farmec şi dezamăgire

Ilie, fiul mijlociu al preotului, părea îndrăgostit de Marcela, raportând această dragoste la tot ce ţine de spirit. Îi plăcea fata cochetă, plină de energie. O vedea în imaginaţia sa soţie şi mamă fericită. Dar n-a îndrăznit să-i spună niciodată ce sentimente nutreşte pentru ea.

Înainte de a împlini 18 ani, Marcela şi Felicia au plecat la studii în România. S-au risipit prin lume şi fiii preotului. De la un an la altul, se vedeau tot mai rar. Surorile au păşit cu dreptul în viaţa studenţească, se simţeau libere printre studenţi şi aveau reuşită bună la învăţătură. Felicia, o fire mai timidă, şi-a găsit un prieten statornic şi, către sfârşitul studiilor, s-a căsătorit şi a rămas la Craiova.

Între timp, s-a căsătorit şi Ilie. Iar Marcela a câştigat o bursă şi a plecat în Franţa să-şi continue studiile. Acolo l-a întâlnit pe Alfred, un profesor de 40 de ani, care se trăgea dintr-o familie de aristocraţi. L-a impresionat frumuseţea Marcelei. Peste un an, s-au căsătorit. Nunta au făcut-o în Moldova, aşa cum se fac nunţile mari la noi. Se părea că erau foarte aproape unul de altul, chiar fericiţi! Luna de miere au petrecut-o la Karlovy Vary.

Întorşi la Paris, fiecare s-a văzut absorbit de preocupările sale şi încet-încet focul dragostei, care de abia pâlpâia, a prins a se domoli. Alfred avea mulţi prieteni cu care se întreţinea şi pe care îi invita acasă în zilele de odihnă. Marcela se străduia să fie drăguţă cu ei, aşa cum era drăguţă şi cu lumea lor de la universitate. Soţul, văzând cum o sorb din priviri bărbaţii, a hotărât să nu-şi mai invite prietenii acasă.

Peste câteva luni, a decis că mai bine ar fi ca Marcela să nu mai meargă la universitate, ci să guverneze casa lor mare. Ca să nu moară de plictiseală, i-a organizat acasă predarea în particular a orelor de engleză. Viaţa lor materială era asigurată. Casa era întreţinută de o guvernantă bătrână. Totuşi Marcela nu era mulţumită, o neliniştea desprinderea sa de lume. Zilele de bucurie şi bună dispoziţie trecuseră. Închisă ca pasărea în colivie, desprinsă de viaţa reală de după poartă, peste un an, a plecat pentru totdeauna din casa luxoasă, dar rece, lăsându-i un bileţel de adio soţului şi rugându-l să nu o caute. Şi acesta nu a căutat-o mai bine de jumătate de an până în ziua când i-a cerut divorţul.

Sanatoriu cu surprize

Întoarsă acasă la părinţi, mama i-a spus că presimţea că această căsătorie nu va fi de durată, dar n-a vrut să-i strice cheful. Marcela, surprinsă de  aceste cuvinte, i-a spus liniştită: „Hai s-o trecem sub semnul aventurii, pentru că mai degrabă a fost o aventură decât o căsătorie”. Fata cea plină de viaţă avea acum o înfăţişare obosită. Era cuprinsă de nemulţumire.  Pentru a-şi recăpăta forţele de odinioară, mamă-sa a sfătuit-o să meargă la un sanatoriu. A plecat chiar a doua zi în Crimeea.

La despărţire, mama i-a spus: „Vezi, profită de împrejurări, eşti femeie frumoasă şi deşteaptă, s-ar putea să-ţi întâlneşti acolo ursitul”. Se ştie că surprizele vin atunci când le aştepţi mai puţin. Coborând din vagon, preocupată de gânduri, s-a pomenit faţă în faţă cu un bărbat înalt, cu umerii laţi, care a exclamat bucuros: „Marcela! De necrezut! De unde  te-ai luat pe aici?”. Marcela s-a luminat la faţă şi a vrut să-i întindă mâna, dar bărbatul, care nu era altul decât Ilie, prietenul din copilărie, a îmbrăţişat-o cu cuvintele: „Asta-i nemaipomenit!”.

Ilie mergea la sanatoriu cu bilet, Marcela urma să-l procure pe loc. Cu greu, dar a obţinut un bilet în acelaşi sanatoriu. În prima zi, i-a povestit pe scurt toată povestea de la Paris. În timp ce îi vorbea, prietenul din copilărie o tot întrerupea, spunându-i că s-a făcut şi mai frumoasă, că  degajă o feminitate irezistibilă… Au urmat cine romantice şi prânzuri în doi la restaurantele din zonă. Într-o seară, Ilie i-a spus: „Am impresia că suntem soţ şi soţie, mă copleşeşte acest sentiment”. „Şi eu mă simt bine alături de tine, pot spune că sunt fericită”, i-a răspuns Marcela.

În a noua seară de şedere la sanatoriu, Ilie a invitat-o în camera sa. Au vorbit despre multe lucruri, despicând firul în patru despre tot ceea ce îi doare. I-a spus atunci că dragostea care i-o poartă în suflet a înmugurit încă din anii copilăriei, pe când se jucau împreună cu mingea, mergeau la biserică, la şcoală. Marcela şi-a amintit cum într-o primăvară i-a adus un buchet de ghiocei, iar într-o toamnă i-a oferit o crizantemă albă. Îmbătat de dulci amintiri, Ilie a luat-o în braţe şi, rotind-o, i-a şoptit: „Vreau să fii a mea pentru toată viaţa”. „Bine, dar cum rămâne cu soţia, cu fiul?”. Abia în seara ceea Ilie i-a spus că soţia l-a părăsit demult, a plecat cu fiul în Italia, acolo s-a recăsătorit cu un bărbat din Timişoara. S-a apropiat, i-a luat mâinile într-ale lui şi, privind-o cu duioşie, i-a zis: „Acum e momentul să facem pasul hotărâtor care ne va lega toată viaţa. Vreau să-mi dăruieşti această noapte”. Marcela l-a rugat să aibă răbdare până se obişnuieşte cu gândul.

Noaptea dulcelor dorinţi

A făcut-o mai mult pentru condimentul împrejurărilor, în realitate, dorinţele îi ardeau ca pară. Preludiu pentru marea noapte de dragoste au mai fost câteva întâlniri în care cuvintele îi îmbătau de fericire. În noaptea dinaintea întoarcerii acasă, Marcela, pe care Ilie o dorise atât de mult, i s-a dăruit. I-a spus doar atât: „Haide, fă-mă femeia ta, precum a rânduit Dumnezeu!”. Mai departe, sentimentele n-au mai avut nevoie de cuvinte. Dimineaţa, cei doi şi-au sfinţit dragostea în mare şi s-au întors acasă fericiţi.

În săptămâna următoare, au mers la cununie, iar nunta au făcut-o peste un an, fără prea mare alai. De cinci ani sunt împreună. Se bucură de fiecare zi trăită. Aşteaptă un copil peste câteva săptămâni.

 

Marcela, care mi-a spus povestea vieţii sale, a încheiat: „Sufleteşte, am fost uniţi de mici cu Ilie. Era bine dacă iniţiativa îi aparţinea din adolescenţă. Dar viaţa îşi are legile sale. Dumnezeu mi-a îngăduit să greşesc în peisajul inedit de pe malurile Senei, ca să înţeleg până la urmă că vina de cele întâmplate o port chiar eu. Însă puterea iubirii a fost mai presus de tot şi de toate. M-a chemat acasă, m-a trimis la sanatoriu ca să mă arunce în braţele lui Ilie care nu mă lasă să fiu dominată de gânduri triste, gânduri rele, îmi dă mereu curaj şi încredere în forţele proprii.

Alături de el, am învăţat să gândesc pozitiv despre sine şi despre cei din jur, indiferent dacă aceştia îmi sunt prieteni ori duşmani. Ilie îmi repetă mereu: „Fă bine şi celor care îţi vor rău, pentru că bunăvoinţa cucereşte inima oricui”. Cu bunăvoinţă, m-a cucerit şi pe mine şi îi mulţumesc pentru pacea şi seninul zilelor ce mi le oferă, pentru zâmbetul cald din fiecare dimineaţă care mă protejează de rău. Fetelor care caută fericirea peste mări şi ţări vreau să le spun: „ Nu trebuie să străbateţi kilometri pentru a vă întâlni fericirea, încercaţi să descoperiţi în omul de alături bunătatea, blândeţea, dragostea şi răbdarea. Cu siguranţă, veţi fi fericite, aşa cum sunt fericită şi eu”.

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce