„Avem nevoie de minimum 10 miliarde de euro ca să salvăm satele”

Interviu cu Ghenadie Ivaşcenco, coordonator de proiecte în cadrul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)

 

ivascenco

Prinsă în problemele realităţii imediate, societatea civilă nu este obişnuită să arunce o privire şi să pună în discuţie viitorul. Astfel, trecem cu vederea o serie de probleme care se prefigurează extrem de grave şi pentru care se pare deocamdată că autorităţile nu au nicio soluţie. Una dintre acestea se referă la viitorul satelor moldoveneşti, care, la 25 de ani de independenţă, au ajuns, în mare, într-o stare dezastruoasă. La acest subiect am discutat cu Ghenadie Ivaşcenco, coordonator de proiecte în cadrul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

– Domnule Ivașcenco, ați menționat într-o postare pe Facebook despre faptul că satele moldovenești au nevoie de investiții de cel puțin 10 miliarde de euro pentru a ajunge la nivelul celor mai modeste sate din Europa Occidentală. Cum ați ajuns la aceste cifre?

Sunt costuri estimative minime pentru a aduce cele 1.600 de sate din R. Moldova (grupate în 844 de primării rurale) la un nivel de civilizare minim. Este vorba despre asfaltarea a minim 75% din drumurile locale. Acum avem nu mai mult de 5–10%, despre asigurarea a cel puţin 90% din populaţia rurală cu apeduct și canalizare. Acum avem 60% din gospodăriile rurale conectate la apeduct și 10% la reţeaua de canalizare.

De asemenea, este necesară asigurarea a minim 90% din localităţi cu iluminat nocturn. Acum avem sub 10%, acoperirea minim a 90% din sate cu servicii de evacuare a deșeurilor, lichidarea gunoiștilor stihinice/neautorizate și organizarea poligoanelor ecologice de depozitare a deșeurilor. Acum avem sub 10% acoperire cu servicii şi peste 10.000 de gunoiști stihinice la marginea satelor.

Astăzi în R. Moldova avem 898 de primari. În Marea Britanie sunt în total 435 de primari, în Suedia – 290, în Danemarca – 98, în Portugalia – 308, în Olanda – 443, în Norvegia – 431 şi în Finlanda – 348.

Şi, nu în ultimul rând, este necesară crearea a cel puțin 100.000 de locuri de muncă durabile (cu salariu lunar stabil) în zona rurală (minim 50 în fiecare sat). Acum nivelul șomajului în zona rurală este, de facto, de peste 80%. Paradoxal, dar dacă nu era migrația peste hotare, Moldova se prăbușea din punct de vedere social…

Pentru a asigura cu acest minim o primărie rurală de nivel mediu (circa 2.500 de locuitori și vreo 30 kilometri de străzi locale), ar fi necesar estimativ de cel puţin 12,5 milioane de euro. Prin urmare, pentru modernizarea tuturor celor 844 de primării rurale, investițiile necesare ar depăși 10 miliarde de euro.

– Dacă ne referim la numărul actual al satelor și cel al populației rurale în general, nu putem să nu luăm în calcul modelul economic moldovenesc bazat în special pe exportul forței de muncă. Lumea emigrează din sate pentru că acolo nu mai are unde lucra. Chiar o agricultură dezvoltată cu toată infrastructura post-recoltare și posibil o industrie alimentară dezvoltată nu ar putea asigura cu locuri de muncă toată populația rurală actuală (oficială). Inevitabil, numărul satelor și al oamenilor de la țară urmează să se reducă. Cum vedeți dezvoltarea satului moldovenesc din această perspectivă pe termen lung?

Această problemă trebuie privită în complex. Este adevărat că R. Moldova este cel mai rural stat din Europa. Dar nu pentru că avem prea multe sate, ci pentru că orașele noastre sunt prea puține și prea mici. Cu excepția orașelor Chișinău și Bălţi, nicio localitate urbană din R. Moldova nu depășește 50.000 de locuitori. În consecinţă, accentul trebuie pus pe fortificarea și consolidarea orașelor. Dacă reușim acest lucru, problema satelor se va rezolva de la sine.

Din punct de vedere demografic, peste jumătate din satele moldovenești ar trebui să fie orașe. Pentru că avem peste 100 de sate cu populație de peste 5.000 de locuitori și altele 200 cu peste 3.000. Evident că acesta este un potențial uman suficient pentru a consolida baze economice ne-agricole: bazate pe industrie sau servicii.

Totodată, evident, satele cu o populație de sub 5.000 de locuitori necesită o restructurare economică și demografică: trebuie redimensionate, prin încurajarea urbanizării orașelor mici. Și, foarte important, evitarea supraaglomerării Chișinăului. Pentru că, pentru moment, urbanizarea R. Moldova înseamnă doar fluxul spre Chișinău, populația căruia a crescut cu peste 100.000 de locuitori în ultimii zece ani. Este nevoie de politici de stat pentru dezvoltarea orașelor regionale, pentru încurajarea migrației de la sat anume spre aceste orașe. Și există un palmares enorm de instrumente economice și politice pentru acest deziderat, care sunt momentan ignorate.

Redimensionarea demografică a satelor trebuie să fie sincronizată cu restructurarea managementului administrativ. Prin amalgamarea (unirea) primăriilor. Pentru că o primărie mică este incapabilă să organizeze servicii și să promoveze dezvoltarea. Or, astăzi, de exemplu, în R. Moldova avem de două ori mai mulți primari decât în Marea Britanie, de trei ori mai mulți decât în Suedia, de zece ori mai mulți decât în Georgia. Este o problemă politică cu impact economic. Peste jumătate de miliard de lei îi irosim anual pentru structuri administrative impotente, în loc să îi investim în infrastructură și servicii.

În concluzie, R. Moldova fie pune un accent sporit pe urbanizare și dezvoltarea orașelor regionale, ceea ce va genera o redimensionare cu impact economic pozitiv al satelor, fie procesul de depopulare a satelor va continua stihinic (prin migrarea spre Chișinău sau peste hotare), ceea ce va dezrădăcina și mai mult potențialul provinciei moldovenești de a-și reveni din punct de vedere economic și social…

sat_uitat

– Cum vede statul dezvoltarea spaţiului rural? Ce proiecte şi strategii sunt în acest sens şi cât de fezabile sunt acestea?

Din păcate, la 25 de ani de independență, R. Moldova încă nu și-a formulat o strategie clară și fezabilă în privința dezvoltării zonei rurale. Au fost încercări, dar foarte superficiale, confuze și mai mult declarative (de genul Programului „Satul Moldovenesc 2015–2030”). Problema se complică prin faptul că Moldova Rurală a fost întotdeauna privită ca un bazin electoral ieftin, unde manipularea politică este mult mai ușoară decât la orașe. De aceea s-a păstrat un aparent statu quo în acest domeniu. Iată de ce am avut până acum o adevărată risipă de resurse prin zona rurală decât o politică investițională înțeleaptă.

Au fost finanțate proiecte de milioane pentru reconstrucția școlilor și grădinițelor în sate care nu mai au copii și elevi, au fost finanțate stații de epurare în sate, care nu au nici apeduct, au fost finanțate asfaltări în sate muribunde pe criterii politice, în detrimentul orașelor mici.

Și, ca rezultat, am ajuns astăzi unde am ajuns. Ce înseamnă astăzi un sat moldovenesc din punct de vedere al potențialului uman? Circa 25–30% din locuitori sunt plecați peste hotare, circa 30–35% reprezintă copiii și bătrânii, iar alte 25–30% – oamenii care nu lucrează nicăieri, în mare parte parazitând pe baza remitențelor (segment puternic afectat de problema lenei, alcoolismului și desfrâului moral).

Cel mult 20% din locuitorii de la sate sunt angajați stabil în câmpul muncii, inclusiv jumătate din ei în sfera bugetară. Adică, Moldova rurală a devenit un ecosistem social-economic care nu mai poate să se autosusțină și riscă să degradeze și mai mult în termene scurt și mediu.

Interviu realizat Ion Chişlea

SURSA: eco.md